Thursday 11 january 2024

Sfântul Ioachim de Osogov

Sfântul Ioachim de Osogov a fost unul dintre primii patru mari pustnici ai Bulgariei care au avut o influență puternică asupra evlaviei poporului și, în special, asupra monahismului bulgar: alături de Cuviosul Ioan de Rila, Gavriil de Lesnov și Prohor de Pcinsc. El a inspirat sute și mii de oameni pe calea ascetismul creștin, prin nevoințele sale ascetice. A trăit în secolul al XI-lea, necunoscut de nimeni, într-o peșteră de pe un munte din Osogov.

Muntele Osogov se înalță la sud-vest de Chiustendil, pe granița dintre Bulgaria și Serbia. Locul în care a viețuit călugărul Ioachim de Osogov se află în Serbia. Nu se știe unde s-a născut Ioachim. S-a mutat la Domnul, chiar la începutul secolului al XII-lea, când Bulgaria se afla sub stăpânire bizantină.

Într-o zi, Ioachim, ca rătăcitor, a mers să se roage în biserica de pe lângă casa unui boier din satul Gradeț, acum în Macedonia de Nord. Într-o discuție cu bunul boier, Sfântul i-a cerut să-i arate un loc potrivit pentru o viață ascetică retrasă. Și boierul i-a arătat o peșteră lângă Râul Sarandapor (în greacă) - sau Râul Criva (în bulgară). După ce s-a mutat în această peșteră, Ioachim a viețuit în ea pentru tot restul vieții sale, în post aspru și rugăciune contemplativă.

Într-o zi, câțiva vânători au dat din întâmplare peste el, disperați de eșecul vânătorii. Cuviosul le-a indicat un loc unde roadele vânătorii lor ar fi fost bune. De atunci, treburile acestor oameni au mers bine, cu binecuvântarea Sfântului ascet. Când altă dată au vizitat în mod special peștera sa, aveau să-l găsească pe ascet întins pe pământ, mutat la cele veșnice. L-au îngropat acolo. După aceea, adesea veneau la mormântul lui, cu cădelnițe și lumânări.

50 de ani mai târziu, în timpul împăratului bizantin Manuel I Comnenul, un preot văduv pe nume Teodor, din satul Osmidol din regiunea Ovcepol, s-a stabilit în locul în care Ioachim își petrecuse viața ascetică, depunând jurămintele monahale și primind numele Teofan. Călugărul Ioachim i s-a arătat de mai multe ori și i-a poruncit ca sfintele sale moaște neputrezite să fie scoase din pământ. Teofan a ascultat porunca Bătrânului. Apoi, a construit o mănăstire cu un sfânt lăcaș în cinstea călugărului. Potrivit Cronicii Karlovac, această mânăstire a fost "reconstruită" de regele sârb Milutin Nemanji. Sfintele moaște ale Sfântului Ioachim se află și astăzi în această mânăstire.

La un moment dat, un boier s-a ridicat împotriva Cuviosului Teofan, dar a fost aruncat la pământ de un cal, lovindu-l puternic la ambele picioare. Călugărul Ioachim i s-a arătat în vis și i-a poruncit să facă un dar mânăstirii și să se împace cu starețul Teofan. Boierul a respectat porunca și și-a revenit complet, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

De multe ori călugărul a protejat în mod minunat proprietatea mânăstirii sale, de jefuitori, și de asemenea îi sfătuia pe frații mânăstirii ca un adevărat stareț, atunci când făceau greșeli.

După eliberarea Bulgariei de sub jugul bizantin (1186), călugărul Ioachim a avertizat, arătându-se într-un vis, că Țarul bulgar Caloian va vizita mânăstirea în ziua pomenirii sale și că frații ar trebui să-l primească.

În anul mutării sale la Domnul, călugărul Ioachim a dezvăluit, într-un vis, că se mutase la Domnul: "cu opt ani înainte de marea eclipsă de soare", care a avut loc pe 19 martie 1113. Călugărul Ioachim de Osogov a trecut la cele veșnice pe 16 august 1105.

Toate datele de mai sus au fost extrase și traduse după o lucrare a Prof. Iordan Ivanov, intitulată "Antichități bulgare din Macedonia" (Sofia, 1931, paginile 400-404) și după "Viețile Sfinților" (Editura Sinodală, Sofia, 1991, editată de Partenie, Episcop de Levchi, și Arhim. Dr. Atanasie Boncev).

Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, cultul Sfântului Ioachim s-a răspândit în ținuturile răsăritene ale Bulgariei, iar la sfârșitul secolului al XIV-lea, s-a răspândit și în Rusia.

Astăzi, Mânăstirea Osogov este o mănăstire ortodoxă macedoneană situată lângă Criva Palanca, în Macedonia de Nord, la 10 kilometri de granița bulgară, pe Muntele Osogov. Mânăstirea Osogov găzduiește o tabără de artă și o școală de arhitectură, pe timpul verii. Ea include două biserici: cea mare, închinată "Sfântul Ioachim de Osogov", și cea mică, "Sfânta Maică a lui Dumnezeu". Nu există rămășițe ale mânăstirii originale. Biserica mică din complexul mânăstirii de astăzi și-a primit înfățișarea actuală în secolul al XIV-lea, iar cea mare a fost construită în secolul al XIX-lea. Mânăstirea Osogov este situată la 825 de metri altitudine.

Mânăstirea Sfântului Ioachim de Osogov a fost vizitată, ajutată și renovată de mai multe ori, de conducătorii sârbi Nemanji, în special de Sfântul rege Milutin și de fiul său Sfântul Ștefan de Decani. Faimosul ascet sârb și Bătrânul atonit Isaia de Serres (1350) a fost, de asemenea, călugăr în această mânăstire.

Mănăstirea apare menționată în scrierile Țarului Caloian (1196-1207). Cronica Karlovac (1505) afirmă că regele sârb Ștefan Uroș al II-lea Milutin a construit o biserică închinată Sfântului Ioachim de Osogov. În 1330, regele sârb Ștefan Uroș al III-lea de Decani a stat la mânăstire, înainte de Bătălia de la Velbajd. Sultanul turc Mehmed al II-lea Cuceritorul a stat în mânăstire în 1436, înainte de campania sa militară din Bosnia.

Starețul mânăstirii, Arsenie, apare notat că s-a mutat acolo la Domnul, în 1489.

În 1585, în timpul dominației otomane, biserica a fost transformată în moschee, pentru o scurtă perioadă de timp, după ce bei-ul din Criva Palanca a renovat-o, deși a devenit curând din nou biserică.

În timpul Războiului Austro-Otoman din 1690, mânăstirea a fost grav avariată și urma să fie distrusă de otomani, ca pedeapsă pentru localnicii care luaseră partea austriecilor în timpul războiului. Otomanii au cruțat însă biserica, după ce s-au trezit atacați de forțe nevăzute. Mânăstirea a fost renovată și redecorată după Primul Război Mondial.

***

Părintele nostru Cuvios Ioachim, ca o stea mult-strălucitoare, a venit din miazănoapte la răsărit și a ajuns la Muntele Pustiei Osogov, având cu el păzitorul și îndrumătorul său, îngerul lui Dumnezeu, și s-a stabilit acolo, ascultând doar de Dumnezeu și rugându-se să primească darurile mult-dorite. Dar mai întâi a ajuns, seara târziu, la casa unui boier din aceste locuri, un om evlavios și foarte bogat, într-un sat numit Gradeț. Acolo, era construită o mică biserică în care călugărul s-a rugat și s-a așezat înaintea bisericii, pentru a se odihni. Dar a venit și boierul amintit, l-a găsit stând, i-a primit binecuvântarea și a început o discuție cu el. Începând să vorbească, monahul i-a spus:

- Îți mărturisesc totul sincer, frate... Cu mare greutate am venit aici, pentru că am auzit că în aceste părți și mai ales în Muntele Osogov, este foarte potrivit să viețuiască monahii și cu atât mai mult cei care vor să se retragă pentru a se nevoi în curăție pentru Dumnezeu. Nu cunosc aceste părți și nu știu drumul, dar vreau să merg și să găsesc locul pe care îl doresc. Deci, te rog să-mi spui, ca unul care cunoști!

Boierul i-a spus totul cu atenție și i-a arătat un loc la poalele Muntelui Osogov, lângă Râul Scupița, la unul dintre pâraiele de acolo, care se mai numește Babin-dol. Și a spus:

- Dragă Părinte, acesta este locul exact și îți va plăcea. Există o peșteră acolo, foarte frumoasă, dar este un loc rece.

Călugărul a primit cu bucurie sfatul boierului și a spus:

- Mulțumesc lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale, că S-au arătat atât de bucuroși să mă călăuzească pe mine, smeritul, și să am parte de un astfel de loc pentru șederea mea și să-mi petrec restul vieții, după poruncile Domnului: în rugăciune și post, în lacrimi și priveghere, în foame și sete, în goliciune și frig, în mare răbdare și suferință, pentru ca după trecerea acestei scurte vieți, să fiu vrednic de binecuvântările cerești și să scap de iadul cumplit. Și tu, mult-iubite frate întru Hristos, să-ți amintești de dragostea lui Dumnezeu și să vii la mine smeritul, cât timp duhul meu mai există în acest trup muritor, astfel ca Dumnezeu, Marele Dătător a toate, să-ți dea din belșug mila și bunătatea Lui!

Și a rămas acolo, până dimineața. Ridicându-se în zori, a mers părăsind acel loc, plecând cu bucurie, cântând și lăudând pe Dumnezeu în cuvintele Psalmistului: "Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine" (Psalm 114, 7), și iarăși: "Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu". (Psalm 142, 8). După ce a ajuns în locul pe care Dumnezeu i-l pregătise, care se numește Sarandapor, și-a petrecut toți anii vieții acolo: lupta cea bună luptând (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 4, 7), s-a smerit prin diferite lucrări, cu suspine dese către Dumnezeu, nenumărate îngenuncheri, neîncetate privegheri de toată noaptea, în rugăciune nedormită și lacrimi calde, vorbind cu Dumnezeu zi și noapte. Pentru aceasta, el a primit de la Dumnezeu darul vindecării de diferite boli.

Când a venit vremea, cu voia lui Dumnezeu, doi bărbați de pe munte au venit la el. Văzându-i, le-a spus:

- De ce ați venit la mine, fraților? Văzându-vă, înțeleg că sunteți cuprinși de mare tristețe.

I-au răspuns:

- Părinte, avem obiceiul de a ieși pe acest munte să vânăm, pentru că ducem o viață amărâtă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mereu am vânat. Dar acum ne nevoim de multe zile și nu am luat nimic, așa că ne întoarcem cu mâinile goale.

Călugărului i s-a făcut milă de ei și a spus:

- Fiilor, deja s-a întunecat. Rămâneți aici peste noapte și, apoi, veți merge în pace!

Dimineața, le-a poruncit să renunțe la poteca de cu o zi înainte și i-a îndreptat în direcție opusă, astfel încât să părăsească muntele și să plece pe acolo acasă. Ei au primit cuvintele lui și au pornit în călătoria lor, așa cum le-a poruncit călugărul. Și când au ajuns în vârf, au găsit suficient vânat pentru ei înșiși, s-au bucurat și L-au slăvit pe Dumnezeu, spunând că prin rugăciunile Sfântului, Dumnezeu le-a împlinit dorința. Iar mai apoi s-au întors la Sfânt și i-au povestit cum, pentru rugăciunile sale, Dumnezeu le dăruise suficient vânat. Călugărul i-a binecuvântat și i-a trimis cu pace, spunând:

- Veniți să mă vizitați des, pentru binecuvântare!

După ce au primit rugăciunea și binecuvântarea lui, au pornit cu bucurie și, de atunci, au avut din belșug, de toate, în casele lor.

A trecut mult timp și acești oameni au venit din nou la călugăr să-l vadă și să primească binecuvântarea lui. Dar l-au găsit trecut din această lume în lăcașurilor veșnice, și s-au umplut de mare întristare din cauza morții sale. Dar voia lui Dumnezeu nu a permis oricui să afle sfintele moaște ale călugărului, ci doar celor doi, care au venit aducând tămâie și lumânări Cuviosului Părinte. Și așa au făcut în toate zilele vieții lor.

A trecut mult timp, iar oamenii ca aceștia au dispărut. În zilele împăratul bizantin Manuel Comnenul (1143-1180), Dumnezeu a dorit să-și slăvească Sfântul și să-i reînnoiască locul sfânt, pentru că nu mai voia să stea ascunsă lumina sub obroc, sau o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă (Sfânta Evanghelie după Matei 5:14-15).

În acele zile, a venit acolo un preot pe nume Teodor, din regiunea Ovcepolschi, din satul Osmidol. Soția lui murise, iar Teodor rămăsese în mare nedumerire: dacă să aleagă, pentru sine, viața monahală. El mai avea o soră a tatălui, mătușa lui, la care a mers, zicându-i că vrea să devină călugăr. Femeia îngrijorată, auzind cuvintele lui, l-a îmbrățișat cu durere, dar l-a încurajat să urmeze această cale și l-a întărit în acest gând, ca o mamă care are milă de copilul ei, zicându-i:

- Copile, dacă aș ști că vei putea suporta isprava rugăciunii și privegherii, a foamei și setei și vei rămâne liniștit și blând, smerit și ascultător, prieten al tuturor, fără zavistie, tuturor frate, iertător, milostiv față de săraci, jertfitor și nefățarnic, atunci te-aș îndemna să urmezi această cale. Căci acestea sunt virtuțile monahilor. Am auzit că nu există altă credință precum cea creștină și niciun alt rang precum cel monahal. Prin urmare, ți se potrivește să alegi o cale în care să-ți dăruiești sufletul la Hristos cu mare dragoste și să-l mântuiești și să mijlocești pentru mântuirea altora!

Teodor a primit cu mare aprindere sfatul bun al mătușii sale și a pus cuvântul ei în practică, părăsind lumea cu stăpânitorul ei (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6, 12), și precum cerbul aleargă la izvorul de apă, el a fost înflăcărat de dragostea pentru Hristos, voind să primească darurile dorite. Și s-a ridicat să meargă la Muntele Osogov, în locul Sarandapor, pentru că auzise că în acel loc Părintele călugăr Ioachim își încheiase viața de post și trăirea îngerească. Și dorea să se așeze în același loc și să devină călugăr, pentru rugăciunile Sfântului. Când a mers acasă, să ia toate cele de care avea trebuință, i-a spus maicii sale. Noaptea, Cuviosul nostru Părinte Ioachim i-a apărut acestuia în vis și i-a spus:

- Teodore, unde mergi?

Și el a răspuns, speriat:

- Domnule, am auzit despre Sfântul nostru Părinte Ioachim, care viețuia la poalele Muntelui Osogov, în locul Sarandapor. Pentru rugăciunile sale sfinte și cu ajutorul lui Dumnezeu, eu, nevrednicul și păcătosul, îmi doresc să viețuiesc în același loc și, pentru rugăciunile sale, nădăjduiesc că Dumnezeu îmi va îndruma pașii spre împlinirea poruncilor Sale!

Sfântul s-a apropiat, făcând semnul crucii peste el, a scos un vas mic de la piept, parcă aurit, și a început să se spele pe mâini și să-și ungă capul, fața, brațele și pieptul. Binecuvântându-l, i-a zis:

- Copile, mergi în pace, păzit de harul lui Dumnezeu!

Teodor a sărit din somn, și-a dat seama ce viziune și binecuvântare primise, și I-a slăvit pe Dumnezeu și pe Sfânt. Și fără să spună cuiva despre viziunea sa, a mers la locul menționat și s-a așezat acolo, spunând: "Aceasta este odihna Mea în veacul veacului. Aici voi locui, că l-am ales pe el." (Psalmul 131, 14).

Și a adus alte rugăciuni de laudă și recunoștință lui Dumnezeu, vărsând lacrimi pe față. Iar după ce a găsit un mărturisitor luminat de Dumnezeu, și-a plecat capul către acesta și a fost tuns călugăr, cu numele de Teofan. Și astfel tunzându-și părul capului său și-a răstignit patimile și poftele (expresie folosită și în Viața Sfântului Ioan de Rila - 18 august - inspirată din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 5, 24), și a devenit primul stareț în acel loc unde, cu ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile Sfântului, s-au strâns mulți călugări.

De-a lungul timpului, Starețul Teofan a început să construiască o biserică în cinstea Sfântului Părinte. Și, după ce a adunat tot ce era necesar pentru construirea bisericii, gândea deja la finalizarea ei, cugetând la ostenelile și suferințele prin post ale Cuviosului Părinte și la așezarea sfintelor sale moaște în raclă. Și, neștiind locul unde se afla cuviosul său trup, a început să se roage cu inimă smerită:

- Te rog Doamne, eu, slujitorul Tău păcătos! Nu sunt vrednic să gândesc la așa ceva, la cuvioșia ta, dar de dragul rugăciunilor tale sfinte și cinstite, nu disprețui rugăciunile noastre păcătoase! Arată-ne bunătatea ta, arată-ne, săracilor, mila ta, dezvăluie-ne comoara nearătată a sfintelor tale moaște, pentru ca atunci când le vom vedea, să putem aduce slavă Dumnezeului Care te-a proslăvit! Arată-ne marea ta credință și marea îndrăzneală a sfințeniei tale!

Dintr-o dată, o lumină strălucind ca un fulger i-a arătat locul în care zăcea cuviosul trup, iar pământul s-a mișcat și întregul loc s-a umplut de mireasmă ca de felurite flori. Starețul și toți cei ce se aflau cu el au fost foarte speriați, pentru că un nor strălucitor i-a umbrit. Și toți au mers cu emoție și dragoste, vărsând lacrimi cu căldură, și s-au închinat la cinstita sa raclă și au înălțat cântece de laudă lui Dumnezeu și Sfântului Său:

"Bucură-te, ucenic al pustiei! Bucură-te, mărturisitor al monahilor! Bucură-te, lauda cuvioșilor! Bucură-te, lumina soarelui de nepătruns! Bucură-te, om ceresc și înger pământesc, Sfinte Ioachime! Ce minte omenească te poate lăuda cum se cuvine, sau cu ce cântări vom lăuda bunăcuviința ta? Ci, Cuvioase, nu înceta a te ruga pentru robii tăi, iar noi păcătoșii, trecând din viața aceasta trecătoare, ne vom bucura de rugăciunile tale aprinse, în Ziua Judecății de Apoi, înaintea lui Dumnezeu!".

Astfel de cântece de laudă au fost cântate de cuvioșii frați împreună cu starețul lor. După aflarea sfintelor și cinstitelor moaște, biserica a fost finalizată, iar starețul și frații mânăstirii au săvârșit slujbe dumnezeiești spre slava și lauda Cuviosului Părinte.

A trecut puțin timp, iar Sfântul s-a arătat înaintea starețului, în vis, și i-a spus că marea eclipsă a avut loc pe 19 martie 1113, iar că monahul se mutase la Domnul pe 16 august 1105.

"Se cuvine să-mi scoți sfintele moaște din mormânt, pentru că m-am mutat la Domnul, cu opt ani înainte de marea eclipsă!".

Starețul i-a spus Sfântului:

- Domnul meu, aș vrea să împlinesc porunca în mare grabă, dar mi-e teamă și nu îndrăznesc să fac așa ceva celor din jurul meu și mai ales mai marilor locului. Dar dacă sfinția ta poruncești, îi voi chema ca să putem lua toți trupul tău sfânt și neputrezit.

Sfântul i-a spus:

- Nu știi că dacă aș fi vrut să mă arăt unor astfel de oameni, atunci nu te-aș mai fi adus dintr-o altă mânăstire? Ci îți zic, lasă frica și toată grija și fă repede ceea ce îți poruncesc, pentru ca toți cei care vor veni la mine cu credință să aibă parte de iubire. Și nimeni să nu gândească măcar să fie numit ctitor al mânăstirii mele, pentru că eu însumi voi fi ctitor al lăcașului meu!

Dar starețul, de frică, a tratat nepăsător această dorință testamentară a Sfântului. Și, mai trecând puțin timp, Călugărul i-a apărut din nou starețului în vis și i-a spus, mustrător:

- Încă te îndârjești în neascultarea ta și nu te supui poruncii mele? Ori vrei să ai parte de viziuni și încercări mai înfricoșătoare? Nădăjduiești, cu puterea duhului meu, să te izbăvesc de chinurile veșnice de dincolo, dar nu crezi că voi putea să te izbăvesc de oamenii trecători de aici? Ridică-te, mergi la munte, îți voi arăta copacul din care vei pregăti o raclă pentru moaștele mele!".

Apoi s-a făcut cum că, starețul, în ciuda refuzului său de a se supune, s-a ridicat și a urcat pe munte, iar Sfântul i-a arătat un copac, la "Trei Fântâni" - acesta era numele acelui loc.

Dimineața, starețul s-a trezit din somn, a mers la munte și a găsit copacul pe care i-l arătase Sfântul și I-a slăvit pe Dumnezeu și pe Sfântul Părinte, pentru că l-a aflat exact așa cum i se arătase în vis, și a făcut racla așa cum i se poruncise. După aceea, starețul a poruncit să se adune toți frații în biserică și să săvârșească Priveghere de toată noaptea. Dimineața, cu lumânări și cădelnițe, cântând și lăudând, au mers la cinstita raclă, au luat sfintele moaște ale Sfântului Părinte, le-au așezat cu cinste și slavă în raclă, le-au purtat și le-au așezat în spatele bisericii numite cu numele Sfântului și au început cu zel și iubire, vărsând lacrimi calde, sărutând sfintele moaște, plecându-se și lăudând pe Domnul Care le-a dăruit asemenea har. Și toți cei care au venit acolo, schilozi și neputincioși sau posedați de duhuri necurate, au fost vindecați prin atingerea Sfântului.

Vestea despre minunile Cuviosului Părinte s-a răspândit în întreaga țară. Oamenii au început să se adune pentru a se închina Sfântului, aducându-i lumânări și tămâie. În acele zile, trei frați nobili ai locului dețineau pământul. Când au auzit că sfintele moaște ale Cuviosului Părinte Ioachim săvârșeau minuni mari și slăvite, cei doi frați mai mici s-au ridicat și au mers la Sfânt cu daruri, au luat binecuvântare și s-au întors acasă bucurându-se și lăudându-L pe Dumnezeu. Dar fratele mai mare, la îndemnul celui rău, a început să se mânie și să spună:

- De unde a venit acest călugăr, cu o asemenea îndrăzneală, și a aflat asemenea sfinte moaște, în ținutul meu? Nu s-a temut, a îndrăznit să le scoată din pământ fără știrea mea, nevrând să spună nimănui despre asta.

Așa a vorbit, cu furie. Dar judecata lui Dumnezeu este dreaptă, așa cum a spus profetul: "Varsă peste ei urgia Ta şi mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei; facă-se curtea lor pustie" (Psalmul 68: 28-29).

După un timp, fiul acestui boier a murit și a căzut în mare tristețe, iar mânia Lui față de stareț s-a potolit. Dar, când au trecut 40 de zile de la moartea fiului său, cel rău l-a îndârjit din nou în mânie, și a încercat să-l umilească pe stareț și chiar să-l alunge din mânăstirea sa.

Boierul a venit cu furie, l-a găsit pe stareț în fața bisericii cântând minunat Ceasurile, și, înnebunit, către stareț și frați a strigat:

- Călugărule, cum îndrăznești să decizi singur și să scoți fără teamă sfintele moaște, fără să zici nimic, mai ales că acest lucru se întâmplă în țara mea? De ce ai făcut asta? Pentru a-mi insulta autoritatea? Nu știi că nimeni din ținutul meu nu îndrăznește să mi se opună? Iar tu ai îndrăznit să-mi încalci autoritatea!

Și a mai spus multe alte lucruri, cu furie. Starețul a zis:

- Ascultă, boierule, și nu te supăra degeaba! Am refuzat de trei ori să fac această lucrare, dar Sfântul însuși mi-a poruncit cu mare severitate, și am făcut-o: am scos sfintele moaște, cu frică. Ce este între noi doi, acum? Iată-l pe Sfânt! Cine vrea să facă ceva, să facă! Deci ești aici, orice vrei fă! Iată-mă aici!

Auzind aceasta, boierul și-a lăsat mânia deoparte, expresia malefică de pe fața lui s-a schimbat, a alergat repede la biserică, s-a închinat Sfântului, a sărutat cu bucurie sfintele moaște și i-a cerut starețului iertare. Starețul l-a cinstit cu iertarea și binecuvântarea sa. Apoi, au săvârșit Sfânta Liturghie, după care au intrat în trapeză și s-au bucurat mult. Ridicându-se de la masă, boierul a primit din nou iertarea starețului și a fraților și s-a urcat pe cal, pentru a merge acasă. Dar minunată lucrare a lui Dumnezeu și minune sfântă s-a întâmplat: calul său s-a speriat și s-a înfuriat, l-a aruncat la pământ, rănindu-i ambele picioare. Așa a fost pedepsită duritatea sa neomenească la adresa mânăstirii! L-au ridicat și l-au dus la el acasă. A mai trecut ceva timp, iar Sfântul a apărut în vis înaintea unuia dintre slujitorii boierului și a spus:

- Spune-i stăpânului tău să ducă daruri Sfântului Părinte, astfel încât să primească vindecare în opt zile!

Slujitorul i-a spus stăpânului său ceea ce îi zisese Sfântul. Iar boierul, auzind povestea slujitorului său, s-a grăbit să ia din bunurile sale, în primul rând calul care îl rănise, opt oi și doi boi, și a poruncit părinților săi să le ducă la Sfântul Părinte, împreună cu alte daruri, și a spus:

- Sfinte Părinte, iartă-mă, pe mine păcătosul! Iartă-mi duritatea neomenească, eu păcătuind cu bună știință și necuviincios!

Au trecut opt zile, iar cel rănit a primit vindecare completă, prin rugăciunile Sfântului.

Și mai vrem să amintim și despre minunea Sfântului, săvârșită cu eclesiarhul care a fost așezat în mânăstire de către stareț și frați, pentru ca el să răspundă de biserică și să păstreze aurul adus. Dar cel rău a avut un plan cu el, astfel încât să ia în ascuns din aurul Bisericii, puțin câte puțin, și să-l ascundă până când a umplut un vas. Când l-a văzut plin, l-a îngropat. Dar Sfântul a apărut înaintea starețului, în vis, noaptea, și l-a condus la locul unde era ascuns aurul de către eclesiarh și i-a poruncit să sape. Când a început să sape, a găsit un vas plin cu aur. Și Sfântul i-a spus starețului:

- Aurul, pe care l-a luat în ascuns eclesiarhul tău, stă ascuns aici. Dar să nu-l duci în Biserică, pentru că este blestemat, ci cheltuiește-l în alt mod, după cum dorești!

Dimineața, starețul a mers singur la locul respectiv, pentru a se asigura că totul era adevărat, ori să nu fi fost cumva vorba despre vreo nălucire, dar a găsit locul așa cum i-l arătase Sfântul. Apoi, l-a chemat pe eclesiarh și i-a poruncit să sape acolo. Împotriva voinței sale, a început să sape și a scos aurul ascuns. Când a văzut că fapta lui fusese vădită, a căzut la picioarele starețului, cerând iertare. A vrut ca aurul să se întoarcă la Biserică, dar starețul i-a spus:

- Cel ce mi-a arătat acest loc mi-a poruncit să nu-l mai redau Bisericii, pentru că nu este binecuvântat.

Și, altădată, Sfântul s-a arătat starețului și i-a spus:

- Să știi că în vremurile ce vor veni, păcatele oamenilor se vor înmulți, evlavia și Ortodoxia vor suferi din cauza violenței agarenilor fără de Dumnezeu, multe locuri sfinte se vor goli, laudele din Sfintele mănăstiri vor fi reduse la tăcere, multe trupuri de sfinți vor fi mutate din mânăstirile lor, în alte locuri. Dar nădăjduiesc în puterea lui Hristos și a Preacuratei Sale Maici, că moaștele mele nu vor fi mutate din acest loc și lăcașul meu nu va fi pustiit.

Și, altădată, la sărbătoarea Cuviosului Părinte, pe când se cânta Vecernia, cel rău a semănat răzvrătire între doi preoți frați monahi în biserică, și era mare ceartă între ei. Când au părăsit biserica, unul a căzut la picioarele celuilalt, cerând iertare și arătând smerenie. Dar celălalt i-a râs în față cu mândrie, s-a scârbit și nu l-a ridicat, ci a plecat furios. Pe când Privegherea continua, fratele care a ieșit din biserică furios s-a trezit brusc aruncat în valea din dreapta bisericii și s-a făcut mare larvă. Frații, venind cu lumânări, și-au găsit fratele care căzuse de la înălțime, stând fără rană, și l-au scos sănătos. Toată lumea L-a slăvit pe Dumnezeu și pe Sfântul Părinte care face minuni atât de mari și de slăvite.

Starețul și frații săi aveau o astfel de rânduială: luni, miercuri și vineri nu se dădea nimic de mâncare, până seara. Dar în acele zile, când toată lumea ieșea pe munte pentru propria lucrare, mulți dintre ei mâncau în ascuns din fructele găsite acolo, spunându-și că nu este un păcat, pentru că sunt fructe. Dar Sfântul i s-a arătat starețului, în vis, și i-a spus:

- De ce i-ai părăsit cu atâta nepăsare pe frați, privind comportamentul lor, și nu cercetezi în amănunt modul în care viețuiesc după porunci și tradiție? Ei cred că postesc și se abțin, dar merg pe munte și mănâncă tot ce găsesc acolo. Nu știi că Dumnezeu va cere de la tine să răspunzi pentru tradițiile pe care nu le împlinesc?

Auzind aceste cuvinte ale Sfântului, starețul i-a sfătuit îndelung pe frați și le-a interzis și le-a poruncit să se ferească de astfel de abateri, pe viitor.

În timpul Țarului bulgar Caloian (1197-1207), în ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (15 august), Sfântul Cuvios Ioachim i-a apărut în vis unuia dintre slujitorii mânăstirii și i-a spus:

- Mergi și spune-i starețului că în ziua mea (16 august) Țarul va veni în mânăstirea mea, pentru închinare și rugăciune. Așa că, tăiați un miel frumos și să-l primiți.

Servitorul a obiectat:

Nu avem miel potrivit în mânăstire.

Sfântul Ioachim a răspuns:

- Știu că nu există un astfel de miel, în turma ta. Dar mânăstirea poate cumpăra unul, pentru a-l întâmpina pe Țar!

Dimineața, slujitorul l-a informat pe stareț, despre visul său. Starețul a trimis doi diaconi, care au cumpărat un berbec bun. Țarul Caloian a venit, cu adevărat, la mânăstire, pentru sărbătoarea Sfântului Ioachim.

Unul dintre frați era iconom. Prin ispitirea celui rău, devenise stăpânit de ipocrizie și invidie, nu era amabil cu frații săi, se ascundea mult de la ascultările mânăstirii, dar mai presus de toate se complăcea cu băutul vinului. Din această cauză, el picase în mare mândrie, cum că ar fi fost cea mai importantă persoană din conducerea mânăstirii. Acesta, umplându-se de invidie, a început să mustre pe unul dintre preoți pentru că și-ar însuși în ascuns din darurile pe care le primea; nevăzând bârna din ochii săi, scotea paiul din ochiul altuia (conf. Sfânta Evanghelie după Matei 7, 4).

Într-o zi, preotul i-a spus:

- Frate, Dumnezeu să judece faptele fiecăruia dintre noi, iar Sfântul Părinte să fie judecător între tine și mine! Dumnezeu știe că nu iau nimic din ce îmi dați. Dar, vei da socoteală pentru vorbele tale.

Și ce s-a întâmplat? Iconomul care a făcut acest lucru și credea că face bine a fost imediat mustrat de judecata dreaptă a Sfântului: deodată l-a apucat fuga în munte, iar frații l-au prins și l-au legat strâns. Preotul a venit și a început să-l întrebe:

- Ai luat ceva din proprietatea mânăstirii?

Apoi, iconomul s-a vădit pe sine, fără să vrea:

- Am luat și, drept urmare, am meritat o astfel de răzbunare și pedeapsa Sfântului!

Fața lui s-a schimbat și a devenit foarte urâtă. Frații au vrut să-l ducă în biserică, pentru a se ruga pentru el, dar nici patru bărbați puternici nu l-au putut duce înăuntru. Cu mare dificultate, abia l-au putut lăsa lângă pârâul care se afla în fața bisericii. Acela striga la frații lui:

- De ce mă chinuiți, blestemaților, și mă târâți cu forța, patru inși, și mă forțați să merg înainte, când în spatele meu tot ținutul este plin de cei care mă trag din nou înapoi?

Și l-au lăsat în acel loc, legându-l strâns și punându-l pe unul dintre frați să-l păzească, în timp ce ceilalți mergeau la muncă. Dar fratele lăsat a adormit. Și acela, cu dinții, a rupt frânghia cu care era legat, a fugit, a ajuns la o stâncă mare de unde începea drumul spre biserică și s-a aruncat de acolo. Și nu l-au mai putut găsi. Mulți au fost cuprinși de mare spaimă, din cauza acestei întâmplări.

Altădată, era mare liniște în tot ținutul, oamenii petrecându-și viața în pace și venind din toate părțile la sărbătoarea Sfântului Părinte. A venit și un monah din orașul Veles, pe nume Arsenie. Se săvârșea Priveghere de toată noaptea. Când a venit timpul pentru închinarea la sfintele moaște, toată lumea a început, cu sârg, dragoste și cu lacrimi fierbinți, cu lumânări și tămâie, să sărute cu drag sfintele moaște ale Cuviosului Părinte. După ce a sărutat și călugărul amintit, a reușit în ascuns să ia o părticică din acestea, jurându-și în inimă că va cinsti întotdeauna amintirea Sfântului Părinte, și a așezat-o într-un prosop, astfel încât nimeni să nu vadă. Când, dimineața, la sfârșitul Privegherii de toată noaptea, a părăsit biserica și toată lumea mergea la chilie, bucurându-se și lăudându-I pe Dumnezeu și pe Sfânt, Arsenie i-a urmat pe ceilalți, ducând cu el părticica din sfintele moaște ale Sfântului. Și așa, în fața bisericii, a început să se clatine, ca amețit de beție. Unul dintre frați l-a urmat și a spus:

- Ce s-a întâmplat cu tine, frate, și de ce te clatini așa tare?

Iar el i-a mărturisit păcatul, cu rușine și frică. Apoi, fratele acela l-a sfătuit:

- Întoarce-te degrabă și lasă la loc ceea ce ai luat, pentru a nu suferi ceva și mai rău!

Și Sfântul i s-a arătat în vis, și i-a spus:

- Cine ești tu, să-mi furi moaștele? Voiam să-ți dau un semn îngrozitor. Dar m-am împăcat cu gândul că jurasei să-mi cinstești amintirea cât timp vei trăi. De aceea, am fost blând cu tine. Acum, mergi în pace!

Atunci, Arsenie I-a slăvit pe Dumnezeu și pe Sfânt și a mers cu bucurie pe drumul său.

Deci, frați și Părinți, cum aș putea, în smerenia mea, să amintesc minunile mari și slăvite ale Cuviosului nostru Părinte, Pustnicul Ioachim? Cu mare grijă și sârguință am scris acestea, în folosul cititorilor și spre slava și cinstea Sfântului. Iar eu, păcătosul, care am scris această viață, pentru rugăciunile Sfântului, să fiu ajutat în Ziua Judecății de Apoi să primesc binecuvântările veșnice ale lui Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvin slava și cinstea. Amin.

(Acest al doilea pasaj al articolului de față a fost tradus după “Viețile Sfinților Bulgari” - în traducere în noua-bulgară, a Episcopului Partenie de Levchia, Vol. 1. Editura Sinodală, Sofia, 1974)

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în ianuarie 2024.
Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.