Sfântul Sofronie a trăit în secolul al XVIII-lea. A plecat de acasă în noaptea nunții și a devenit călugăr pe Muntele Athos. După ce a viețuit acolo cincizeci de ani, s-a mutat cu pace la Domnul. Biserica îl cinstește în mod aparte în ziua de 18 august, anual.
Simplu, blând, plin de milostivire și înțelepciune, a slujit ca model pentru toți călugării Sfântului Munte. Există foarte puține informații despre viața Sfântului Sofronie, sinaxarele amintindu-le doar pe cele de mai sus.
Din alte surse aflăm, însă, că Sfântul Sofronie s-a născut în Epir. El provenea dintr-o familie evlavioasă, de la o vârstă fragedă remarcându-se prin virtuți și prin frica de Dumnezeu. Părinții săi l-au căsătorit, împotriva voinței sale. Drept urmare, acesta și-a părăsit tânăra soție, înainte de a începe viața conjugală, și a mers direct la Muntele Athos, în Grădina Preasfintei Fecioare Maria.
La început - conform spuselor ieromonahului Macarie din Mânăstirea Simonopetra - Sfântul Sofronie de la Schitul Sfânta Ana a viețuit ca ascet, sub îndrumarea unui Bătrân din mânăstire. Apoi, timp de cincizeci de ani, călugărul s-a nevoit într-o colibă sărăcăcioasă, purtând cu curaj războiul duhovnicesc și păzind rugăciunea neîncetată.
După ce a primit Taina Preoției, Sfântul Sofronie a slujit Euharistia cu smerenie și a sporit până la un atât de înalt nivel al nepătimirii, încât părea înger îmbrăcat în trup omenesc. Slujind cu vrednicie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, călugărul Sofronie s-a odihnit întru Domnul.
Schitul Sfânta Ana de pe Muntele Athos este cel mai vechi și cel mai mare schit al Muntelui Athos, rămânând în grija duhovnicească a Marii Lavre. Este situat pe malul sud-vestic al peninsulei, la aproximativ 500 de metri pe stânci, deasupra mării. Schitul este accesibil cu barca, la distanță de o oră de Portul Daphne, urmând o urcare de aproximativ o oră de mers pe jos.
Biserica principală a Schitului, a Sfintei Ana, a fost construită la mijlocul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, Biserica a fost extinsă și complet împodobită cu fresce. Biblioteca atașată bisericii conține aproximativ 100 de manuscrise codex, dintre care trei sunt pe pergament. Comorile Schitului includ sfinte moaște ale Sfintei Ana, o părticică din Sfânta Cruce, sfinte moaște ale altor șaptezeci de Sfinți și o Icoană făcătoare de minuni care o înfățișează pe Sfânta Ana și pe fiica ei, Maria.
Astăzi, aproximativ 120 de frați aparțin obștilor Schitului Sfânta Ana (peste 50), majoritatea cu propriile chilii și paraclise. Acești frați mențin o rânduială strictă de muncă, rugăciune, meditație și studiu. În lunile de vară, ei primesc peste 100 de pelerini pe zi. Comunitatea este administrată de un călugăr, ales pentru a sluji un mandat de un an.
La aproximativ 50 de metri deasupra bisericii centrale se află o Colibă și Paraclisul Frăției Teofileon. Întemeiată de ieromonahul Teofil în secolul al 18-lea, coliba a fost construită peste o mică peșteră locuită încă din secolul al VI-lea. Piatra de temelie a clădirii actuale a fost așezat ăîn 1745, în timp ce Coliba și Paraclisul au fost renovate în 1986.
Unul dintre Bătrânii obștii Teofil a fost ieromonahul Antim care s-a mutat la Domnul în anul 1996. Părintele Antim este considerat unul dintre cei mai recenți Sfinți ai Peninsulei Athos. Sfintele sale moaște se află în Paraclisul închinat Sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică. Trei frați viețuiesc, în prezent, în această Colibă - Pr. Heruvim Apostolou, Pr. Teofil Kougioumtzidis și Pr. Anthimos Igglezis.
Scriitorul religios Constantin Cavarnos a notat experiența Privegherii de toată noaptea pe care a avut-o la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, sărbătoarea de hram a Schitului. Iată un extras din cartea sa "Muntele Sfânt" (Institutul de studii bizantine și grecești moderne - ediția a 2-a, 2001):
Am mers cu șălupa cu motor la arsanas (locul de debarcare) al Schitului Sfânta Ana, în partea de sud a Peninsulei Athos, pentru a urca la Schit și a participa la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, căreia îi este dedicată această așezare de pustnici. Acest Schit este construit pe o pantă abruptă, la o distanță considerabil de mare. Pentru a ajunge la biserica sa principală (cunoscută sub numele de kyriakon, deoarece călugării așezării se adună în ea Duminica - Kyriake - pentru închinarea de obște), a trebuit să urc timp de aproximativ o jumătate de oră.
Slujba de Priveghere de toată noaptea, care a constituit centrul Sărbătorii, a fost una dintre cele mai memorabile experiențe pe care le-am avut pe Sfântul Munte. A început la ora 8 în seara de dinaintea Sărbătorii și a continuat până la 8:30 dimineața, când s-a încheiat Sfânta Liturghie, care a urmat Vecerniei Mari și Utreniei. Această slujbă avea o măreție duhovnicească care m-a mișcat profund, evocând căință și un puternic sentiment al prezenței lui Dumnezeu.
Cântarea a fost asigurată de două coruri, fiecare format din trei călugări, toți având voci frumoase și fiind bine pregătiți în muzică bizantină. Ei stăteau de-a lungul peretelui estic al naosului, pe linie cu iconostasul, și cu fața spre apus, spre obște. La începutul slujbei, biserica era întunecată, luminarea fiind asigurată doar de micile sfinte candele cu ulei, din fața icoanelor iconostasului. Când corul din dreapta a început să cânte Psalmul 140: "Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele”... unul dintre călugări a aprins lumânările candelabrului mare (de sub turlă) cunoscut sub numele de corona, apoi celelalte trei candelabre din naos și cele din fața icoanelor iconostasului, și în alte locuri. Astfel, intensitatea luminii a crescut treptat, până când întregul naos a devenit bine luminat. Era o lumină caldă, pâlpâindă, spre deosebire de lumina fără viață asigurată prin electricitate. Sfintele picturi descrise în icoane și pe pereți au devenit acum vizibile, sporind sentimentul de sfințenie și contactul cu dumnezeiescul. Acest sentiment a fost întărit și mai mult, de tămâierea frecventă cu faimoasa tămâie athonită.
Când preotul a spus cu voce tare: "Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă", mulți dintre călugări și oaspeții laici s-au îndreptat spre frumoasele Uși Împărătești, pentru a se bucura de Dumnezeiasca Împărtășanie.
După Liturghie, a fost oferită mâncare, tuturor celor care au participat la slujbe. Când masa s-a încheiat, unul dintre călugării Schitului, un Mitropolit pe nume Antim, a ținut un discurs emoționant, în care a legat, sărbătoarea, de obiectivele monahismului. Scopul principal al acestui eveniment, a afirmat el, era să ne înalțe la Dumnezeu și la Sfinții Săi și să ne trezească zelul de a-i imita pe Sfinții Ioachim și Ana, de a ne strădui să dobândim virtuțile lor, de a ne elibera de 'patimi' (trăiri negative) și gânduri rele, de a ne curăți sufletul de tot ceea ce este murdar, astfel încât să putem atinge fericirea în viața cealaltă, fără de sfârșit, și pe cât posibil și în viața prezentă".
Proiectat pe hârtie, planul Schitului Sfintei Ana are forma asemănătoare literei "M". Transversala stâncoasă stângă (nordică) a literei se sprijină direct în mare, iar vârful său este încununat de Biserica Sfântului Gheorghe de la Coliba Karțaneon.
Obștea Karțaneon a fost întemeiată de Ieromonahul Gavriil Karțonas (1876-1956), originar din Messinia. A ajuns aici împreună cu Bătrânul său Gherasim și a fosts vestit ca mare pictor de icoane. În 1917, a fost trimis în exil de francezi, pe Insula Mitilene. Cei trei frați mai mici ai săi viețuiau și ei în același Schit. După ceva timp, vestea despre pictorii de icoane din Coliba Karțaneon se răspândea mult dincolo de Sfântul Munte.
Mai jos, lângă mare, se află locul de sihăstrie al lui Paisie. Există mai multe locuri acoperite, temporare, pe coasta îngustă de nisip, folosite pentru bărci.
În partea de de răsărit se află un loc cunoscut cu numele Vulevtiria, după o veche mânăstire menționată într-un document datat în anul 1010. Mânăstirea a fost închinată Preasfintei Fecioare și a fost părăsită din cauza numeroaselor raiduri ale piraților. În secolul al XIV-lea, călugărul Nifon din Athos și Sfântul Gherontie, ultimul stareț al mânăstirii, se nevoiau aici. Sfântul Gherontie s-a așezat ulterior în zona Mânăstirii Sfântul Pantelimon, unde, în mod minunat, cu ajutorul Maicii Domnului, a descoperit un izvor, care se uscase după ce apa sa fusese folosită pentru a uda grădina și a spăla hainele. Maica Domnului i s-a arătat Bătrânului și i-a spus că această apă trebuia folosită doar pentru susținerea vieții călugărilor asceți. După un timp, un nou izvor a apărut în mod minunat. Până în prezent, apa care curge aici este considerată sfântă. Ea nu se împuținează.
Coliba de astăzi, precum și lăcașul, au fost construite în 1729 de călugărul Samuel din Kifira. Așezarea a fost restaurată în 1900, de Marea Lavră. Starețul Anania și mulți alți Părinți duhovnicești cunoscuți au viețuit la Sfântul Elefterie.
Chiar acolo, în dreapta, se află debarcaderul Schitului - la baza transversalei din mijloc a literei M, în timp ce în partea de sus se află Catedrala Schitului. Poate fi văzută cu ușurință, datorită culorii sale violete.
În dreapta digului, lângă coastă, se află coliba Nașterea Domnului, construită de Bătrânul Ignatie de pe Insula Chios, erou al războaielor balcanice, care în timpul ocupației naziste, riscându-și propria viață, a transportat mulți britanici și neozeelandezi în Orientul Mijlociu.
Conform ghidului-athonit, pe transversala sudică a literei se află Coliba Cinstitului Înaintemergător, iar în dreapta acesteia se află coliba Tuturor Sfinților, unde viețuiesc călugări din orașul grecesc Volos. Chiar deasupra se află coliba Cinstitei Cruci, unde viețuiesc pictori celebri de icoane. Părintele Anania a devenit și el călugăr aici. Mai jos de coliba Sfintei Cruci se află coliba Agatanghel (Adormirea Maicii Domnului). Agatanghel a fost un călugăr învățat, care a preluat la un moment dat stăreția Mânăstirii pustiei Esfigmenu. Mai sus pe deal, poate fi văzută coliba Sfântului Artemie, unde Bătrânul Nectarie al României a depus jurămintele de călugăr, petrecându-și restul vieții pe Muntele Athos, fără să-l părăsească vreodată. Nu departe, se află Coliba Sfântul Pantelimon - în zona în care s-a stabilit Sfântul Gherontie, care a părăsit Vulevtiria. Mai sus, există o cărare care duce la o altă parte a Schitului, cunoscută sub numele de Mica Sfânta Ana.
Schitul Sfânta Ana este cea mai mare și mai veche mânăstire de pe Sfântul Munte. Anterior, era numită "Mănăstirea Lavrei". Locuitorii s-au stabilit în această zonă, cu mult înainte de recunoașterea oficială. Descoperirile arheologice confirmă faptul că oamenii locuiau aici din 1007. Multe colibe au paraclis atașat și un mic teren cultivat. Din cele 51 de colibe, 35 sunt locuite; restul, din păcate, a fost distrus. Unele colibe au fost restaurate.
Peste tot, în Mânăstirea Sfănta Ana, pot fi văzute încercările călugărilor de a curăța zona. Acest lucru se observă la izvoare, de-a lungul drumului și în alte locuri. Poate din cauza acestui drag de frumusețe, Schitul este adesea caracterizat ca "aristocratic", prin analogie cu Mânăstirea Vatoped, care este numită "Parisul Athosului".
În vremea atacurilor turcilor, Schitul Sfânta Ana precum și Mânăstirea Kavsokalivia și Mânăstirea Cinstitului Înaintemergător, Iveron, au acționat ca un fel de "forjă de mucenici". Părinți duhovnicești importanți, cum ar fi Ieromonahul Visarion și Cuvioșii Mucenici Macarie, Nicodim, Cosma, Luca, Ilarion, Nichita, David, Pavel și Nectarie au călugărit aici. Sfântul Mucenic David a construit Paraclisul Schimbării la Față a Domnului, chiar pe vârful Muntelui Athos.
Mânăstirea a fost locuită și de Cuviosul Sofronie și Sfântul Sava, precum și de mulți alți asceți vestiți, mărturisitori și cunoscători ai rugăciunii conștiente. Printre ei se numără și Bătrânul Mina din Muntenegru, care făcea 3 000 de mătănii și 150 de rugăciuni pe zi, precum și Ieromonahul Iosif, fostul Mitropolit de Târnovo. Călugării Mânăstirii Sfânta Ana au preluat stăreția și au restaurat mânăstirile Gregoriu și Esfigmenu.
O potecă cimentată pornește de la debarcader, ramificându-se după 1 400 de pași: poteca din dreapta duce la Mica Ana, iar cea din stânga (după alți 150 de pași) duce la complexul arhitectural al lăcașului principal.
Efortul de a urca pe această cărare este reflectat în istoria locală. Pe vremea când Patriarhul Chiril era călugăr în mânăstire, un ucenic, purtând mare si grea încărcătură în spate, de la debarcader, toropit de căldură, de greutateainsuportabilă și de numeroase ispite care îi roiau în cap, s-a așezat să se odihnească pe o piatră. El a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i că aduce jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, iar sângele și sudoarea lui îi vor fi socotite drept sânge și sudoare de mucenicie, în ziua Celei de-A Doua Veniri și a Judecății de Apoi. Chiar în acel loc, în livada de măslini a Patriarhului, a fost instalat un proskinarium special (suport pe care stă așezată o icoană).
Datorită faptului că nu au existat niciodată probleme cu apa în Schit, aici a fost cultivată o plantă cu numele latinesc Coix Lacryma, sau "Iarba Plângătoare" (Lacrima lui Iov). Această plantă este, de asemenea, cunoscută sub un alt nume: "Lacrimile Fecioarei". Călugării fac metanii speciale din semințele acestei plante, care sunt cunoscute în întreaga lume (pot fi folosite ca orezul, mâncate precum arahidele, ca făină etc).
Aflându-vă lângă linia de coastă, în dreapta, puteți vedea coliba Adormirii Maicii Domnului. Sub noua prelungire a lăcașului principal unde se află astăzi Biblioteca, se află o colibă a Înălțării Domnului. Arhimandritul Filoteu din Nafplio a viețuit aici. Este considerat principalul binefăcător al mânăstirii și a fost Părintele duhovnicesc al Sfântului Mucenic Nicodim. Bătrânul Nicodim, care s-a mutat la Domnul la vârsta de 100 de ani, a devenit și el călugăr aici. La același nivel cu coliba Înălțării Domnului, la dreapta, este impresionanta Colibă a Celor Doisprezece Apostoli, mai bine cunoscută sub numele de Coliba Patriarhului. A fost construită în 1759 de Patriarhul Chiril al V-lea, întemeietorul Academiei Atonite, unde se păstrează cinstitul său cap. Patriarhul a trăit în Colibă, ca simplu ucenic. Conform istoriei, Părinții mânăstirii i-au dat Patriarhului un măgar, cu care și-a îndeplinit ascultarea - având grijă de livada de măslini. Într-o zi fierbinte de vară, după ce s-a întors de la livada de măslini la Colibă, Patriarhul a văzut doi călugări tineri ștergând sudoarea de pe fruntea măgarului, spunând că Patriarhul nu merita să se odihnească, pentru că nu el era cel obosit, ci măgarul. De atunci, Patriarhul și-a purtat propria povară. Aici, în Coliba Patriarhului, a călugărit Bătrânul Nicandru.
Complexul lăcașului principal al Schitului este înconjurat de structuri de apărare. A fost restaurat în anul 2000 și este ușor de văzut chiar și de pe navă, pe măsură ce te apropii de Muntele Athos, datorită culorilor strălucitoare. Complexul include un lăcaș, o trapeză, un hotel, stăreția mânăstirii, precum și o bibliotecă. Deasupra intrării se află o frescă a Adormirii Sfintei Ana, din anul 1997. Curtea complexului are o dimensiune impresionantă; există un foișor cu vedere magnifică spre mare.
Lăcașul a fost întemeiat sub Patriarhul Dionisie al IV-lea, în 1680, care la acea vreme era călugăr în Mânăstirea Marii Lavre. În 1728, filantropul Zois Kaplanis a asistat la construcția părții drepte a clădirii și a pronaosului. În perioada 1752-1755, Arhimandritul Filoteu, cu ajutorul financiar al credincioșilor bogați, a construit lăcașul, din temelie, dându-i o dimensiune mult mai mare. Întrucât stânca ce se înălța deasupra clădirii îi limita înălțimea, lăcașul a fost dezvoltat pe orizontală. În partea de sud a lăcașului se află mormintele Patriarhului Kirill al V-lea și Arhimandritului Filoteu, precum și al Ieromonahului Daniel, care sunt înfățișați în stânga și în dreapta, în frescă.
Daniel a ajuns la Sfânta Ana, din Chilia Sfântul Gheorghe (Provat) și a construit coliba Nașterii Fecioarei, care se află la înălțime deasupra cimitirului. El a lăsat, de asemenea, lăcașului principal, cea mai importantă comoară - sfintele moaște ale Sfintei Ana, care au fost donate de Patriarhul Ierusalimului, păstrate într-o raclă aurită, din argint, ajutând în special pentru nașterea de prunci. De mai multe ori, călugării le-au purtat în barcă, până pe navele care navigau în jurul Peninsulei, astfel încât cuplurile fără copii să se poată închina la raclă.
Lăcașul principal este bogat decorat cu fresce. Asceții sunt descriși în întregime pe pereții pronaosului: Pavel din Teba, Macarie din Egipt, Dionisie din Olimp și alții. Imaginile Mucenicilor pot fi văzute pe tavanul turlei. Sfântul Dimitrie este descris în închisoare, în momentul în care un scorpion intra în celula sa.
Este demn de remarcat faptul că lăcașul principal nu are sistem de iluminare. Spațiile uriașe au permis decorarea pereților cu numeroase picturi, ale căror dimensiuni par adesea exagerate . Frescele au fost create de artiștii Atanasie și Constantin din Korița, în 1757. Aceiași pictori de icoane au pictat principalele lăcașuri ale Mânăstirilor Filoteu și Xiropotamu, precum și lăcașul principal al Mânăstirii Xenofont.
În lăcașul principal se păstrează și alte sfințenii: o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Nectarie și părticele din sfintele moaște ale Sfinților Mucenici Macarie, Ignatie, Eftimie și Acachie.
Există un cimitir mai sus pe pantă, la dreapta lăcașului principal. Biserica cimitirului "Izvorul Dătător de Viață" a fost construită în 1729 de fostul Mitropolit Neofit, care era călugăr la Mânăstirea Iviron. Mai jos de cimitir se află o peșteră în care Sfântul Gherasim cel Nou a viețuit ca ascet. Nu departe de peșteră se află Coliba Preasfintei Treimi, unde Ieromonahul Visarion a fost călugăr. Iar mai jos, la stânga, se află Paraclisul "Întâmpinarea Domnului", unde Ieromonahul Amfilohie din Simonopetra și Bătrânul Elefterie, care s-a mutat la Domnul la vârsta de 110 ani, au călugărit. În stânga este Coliba Sfântului Dimitrie, unde Părintele Macarie din Insula Chios a trăit ca ascet. În dreapta, este Coliba Schimbării la Față a Domnului. Sub ea, mai jos, se află Coliba Bunei Vestiri, unde a trăit Părintele Teodosie, căruia se mărturisea Arhimandritul Ioachim Spețieris. În aceeași zonă se află Coliba "Intrării Maicii Domnului în Biserică", unde viețuiesc călugări și pictori celebri de icoane. Această Colibă a fost întemeiată de Bătrânul Teofil, un profesor de muzică care a ajuns la schit în 1826 și a trăit aici ca ascet (a dormit, timp de 20 de ani, doar o oră pe zi). Aici a locuit și Bătrânul Dositei, care, odată, după ce a pierdut nava din mânăstirea rusească, a fost adus la schitul său, cu barca, de către Sfinții Arhangheli.
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana se găsește așezată lângă tronul starețului, în biserica principală a Schitului Sfânta Ana. Este deosebit de puternic ajutătoare a familiilor care își doresc copii. Un astfel de cuplu, după spovedanie, înalță zilnic rugăciuni către Sfânta Ana. Băieții care se nasc în astfel de familii se numesc de obicei Ioachim, iar fetele se numesc Ana, în cinstea Sfinților Părinți ai Fecioarei Maria.
O rugăciune scrisă, de mână, din secolul al XVIII-lea, notată de Ieromonahul Dionisie, este citită înaintea Icoanei, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie. Administratorul Schitului citește zilnic rugăciunea, înaintea Icoanei.
Există trei Schituri închinate Maicii Domnului, pe Muntele Athos:
1. Noul Schit este închinat Nașterii Fecioarei Maria și este situat lângă Turnul din secolul al XVI-lea, de la care a primit numele "Schitul Turnului". Biserica principală a fost construită în 1760, din donații de la credincioșii din Ioannina.
2. Schitul Buna Vestire, construit pe partea dreaptă a canionului, la est de Mânăstirea Xenofont, căreia îi aparține. A fost întemeiat în 1766, de Părintele Silvestru, care a întemeiat și lăcașul principal, pictat în același an de Atanasie și Constantin de Korița.
3. Schitul Adormirii Maicii Domnului (Bogorodița), construit în secolul al XIX-lea, pe locul vechii Mânăstiri din Xylurgu. Schitul aparține mănăstirii Sfântul Pantelimon.
În Icoana făcătoare de minuni amintită mai sus, Sfânta Ana este reprezentată ținând în brațe pe Preasfânta Fecioară Maria, îmbrățișând-O cu mâna stângă, Maica Domnului ținând în mână o floare. De ambele părți ale chipului Sfintei Ana este o inscripție: "Sfânta și Minunata Înainte-Maică a Domnului Ana". Aceeași inscripție este repetată în limba rusă, într-un medalion aflat deasupra umărului drept al Sfintei. Ambele aure sunt decorate cu argint aurit și cu pietre prețioase. La stânga și la dreapta aurei Sfintei Ana sunt pictați Profeții David și Isaia care țin pergamente cu profeții scrise pe ele. În colțul din stânga jos al Icoanei se află un grup de călugări, cu Sfântul Petru din Athos și Sfântul Atanasie, întemeietorul Mânăstirii Marii Lavre. Deasupra, se află o inscripție:"Sfântă Maică a lui Dumnezeu, făcătoare de minuni, mijlocește la Dumnezeu, pentru robii Tăi". În colțul din dreapta jos se află un grup de femei care așează 3 nou-născuți, ca amintire a ajutorului Sfintei. Deasupra acestei zone se află inscripția: "Sfântă Înainte-Maică a lui Dumnezeu, făcătoare de minuni, mijlocește la Dumnezeu pentru robii Tăi". Există o dată înscrisă, între aceste două reprezentări: 1841. Icoana este decorată cu un numeroase jertfe de mulțumire, expresie a cinstirii din partea credincioșilor.
Semnificația dogmatică a tipului iconografic al Sfintei Ana care ține pe Preasfânta Fecioară în brațe constă în rolul principal al celor două Maici în întruparea lui Hristos. Ideea care o descrie pe Fecioara Maria ca Maică a lui Hristos, este exprimată prin floarea albă pe care o ține în mână. Semnificația simbolică a florii, ca Prunc Hristos, poate fi descoperită în Slujba Acatistului.
Icoana Sfintei Ana cu Fecioara în brațe, în ciuda faptului că se înscrie în arta bizantină, nu pare să fi fost prea mult împărtășită altora. O icoană similară se găsește între frescele din secolul al VII-lea, în Santa Maria Antiqua din Roma; o temă similară este prezentă în Codexul din secolul al XII-lea, păstrat în Biblioteca Vaticanului. Sunt datate, din ultimile decenii ale secolelor XIII-XIV, două astfel de reprezentări: una în Biserica Sfântul Ștefan din Kastoria; alta în mozaic, în Mânăstirea Vatoped.
În toate exemplele de mai sus, însă, floarea din mâna Preasfintei Fecioare lipsește. Pentru prima dată, acest element se găsește într-o frescă din partea Altarului lăcașului Preasfintei Fecioare, din Creta, datând din secolul al XIV-lea. În secolul al XV-lea, reprezentarea Sfintei Ana și a Fecioarei Maria cu o floare în mână a fost extinsă datorită artiștilor școlii cretane, într-o epocă în care venerarea Sfintei Ana înflorea în Occident. Muzeul Benaki din Atena găzduiește o astfel de icoană, atribuită pictorului cretan Anghelos Akatantos. Sfânta Ana cu Fecioara este descrisă în unele gravuri, care înfățișează, de asemenea, Schitul Muntelui Athos.
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în februarie 2024.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
