Sfântul Cuvios Isaac I al Optinei (partea I)

Ziua specială de cinstire a Sfântului Isaac (Antimonov) este ziua mutării sale la Domnul: 22 august (1894).

Patriarhia Moscovei a autorizat venerarea locală a Tuturor Bătrânilor Optinei, la 13 iunie 1996, canonizându-i pentru venerare universală, în data de 7 august 2000.

Părintele Isaac (Antimonov) s-a născut la 31 mai 1810 și provenea dintr-un neam de negustori bogați din Kursk, care vindeau animale în târguri. Această viață nu l-a mulțumit pe Ivan (numele lui Isaac în lume), așa că într-o zi, în drum către târgul unde trebuia să vândă animale, a întors caii și s-a îndreptat către Mânăstirea Optina, intrând sub îndrumarea starețului Macarie. A intrat în Schitul Optinei în 1847, când avea treizeci și șase de ani, cam în același timp cu Părintele Ambrozie al Optinei. Acolo a avut diverse ascultări, cum ar fi cea de bucătar, cântăreț în cor și legător de cărți. A fost tuns monah cu numele de Isaac, în 1854, și, mai târziu, hirotonit diacon în 1855 și preot în 1858, în ciuda reținerii sale.

Despre tăcerea sa ieșită din comun, există multe istorisiri. Odată, cu ocazia unei zile de sărbătoare, într-una dintre mânăstiri a fost prezent un Episcop. Printre cei care slujeau acolo, se afla și Părintele Isaac. După slujbă, toți s-au adunat la stăreție pentru a bea un ceai. Acolo, a avut loc o conversație plină de viață. Doar unul dintre aceia, Isaac, tăcea. În cele din urmă, starețul, dorind să-l atragă în conversație, a spus:

"Și tu ce zici, Arhimandrite, nu ne spui nimic? Văd că doar asculți".

Sfântul Părinte Isaac a răspuns:

"Dacă toată lumea ar vorbi, atunci cine ar mai și asculta?".

Ulterior, el a fost recomandat Sfântului Mitropolit Filaret al Moscovei, de către Bătrânul Macarie, pentru a-l succeda pe Părintele Moise ca stareț al mânăstirii principale, în 1862. Cu mare credință și ascultător față de voia lui Dumnezeu, Părintele Isaac a părăsit singurătatea sa iubită, pentru a petrece peste treizeci de ani ocupat cu lucrări de construcție, extinse și atât de necesare, și cu restabilirea situației economice a mânăstirii, pe care Părintele Moise o neglijase. El s-a bazat pe discernământul Bătrânului Ambrozie și îi cerea sfatul în orice problemă importantă. Cu toate marile sale responsabilități, a rămas smerit și simplu cu frații săi.

Continuând construcția începută de Bătrânul Moise, a finalizat Biserica Tuturor Sfinților, într-un nou cimitir, a fost construit un nou iconostas în Catedrala din Kazan și a fost reconstruit cel vechi din Vedenschi, s-a refăcut pictura murală, s-a construit o bolniță cu o farmacie pentru folos gratuit, cu o biserică închinată Sfântului Ilarion cel Mare, o clădire cu două etaje, alimentarea cu apă a fost finalizată, s-au construit multe încăperi și altele au fost restaurate. Sub conducerea sa înțeleaptă, Optina a achiziționat parcele forestiere - astfel încât problema combustibilului a fost rezolvată. De asemenea, a cumpărat terenuri de luncă la Moara Bolhov, a fost deschisă o fabrică de lumânări și a fost încurajată cultivarea grădinilor de către monahi. Astfel, Optina, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenea una dintre mânăstirile înfloritoare ale Rusiei. Dar nu numai la preocupările economice s-a limitat activitatea starețului. Principala lui lucrare a fost îngrijirea strictă părintească față de călugări și de obște, fără ca el să fie scutit de ceva.

Fiind deja stareț, iar mai târziu, în 1885, Arhimandrit, Isaac nu a întreprins nicio lucrare monahală fără binecuvântarea Bătrânului Ambrozie, și învăța obștea:

"Părinți și frați! Trebuie să mergeți la Bătrân, pentru a vă curăța conștiința".

Repeta aceasta deseori. Așadar, cu respect, micșorându-se pe sine, stătea cu toți ceilalți la rând la duhovnicul său, Bătrânul Ambrozie, și vorbea cu el, îngenunchind ca un simplu ucenic.

Simplitatea, modestia și smerenia Bătrânului Isaac pot fi judecate după următorul incident. Un vizitator care se plimba prin mănăstire și locuia în ospiciu, mânca la trapeză și primea milostenie de la stareț și trezorier, a venit să ceară ceva de la Părintele Isaac și, din anumite motive, s-a arătat nemulțumit, spunând:

"Iată, ești stareț și nu ești deștept!".

Bătrânul i-a reproșat, cu amabilitate:

"Iar tu, frate, degeaba ești deștept, că nu ești stareț!".

Retragerea Părintelui Ambrozie a marcat începutul unei perioade de încercări pentru mânăstire. Părintele Isaac însuși s-a îmbolnăvit, preluând însă cu hotărâre grija mânăstirii. S-a mutat la Domnul, cu pace, la vârsta de optzeci și cinci de ani, înconjurat de fiii săi duhovnicești, pe care i-a sfătuit:

"Iubiți pe Dumnezeu și pe ceilalți, iubiți Biserica lui Dumnezeu, luați parte la slujbele Bisericii, rugați-vă, căutați nu binecuvântări pământești, ci cerești. Aici, în acest sfânt lăcaș, unde ați pus temelia vieții monahale, să vă încheiați și zilele".

Călugărul Isaac din Soborul de Stareți ai Optinei reprezintă tipul de nevoitor ascet, timp de 32 de ani conducând Pustia Optinei, dedicându-se în întregime mânăstirii, îngrijindu-se de frați, păstrând acel duh aparte al "Optinei" pe care predecesorii săi îl sădiseră. El a preluat conducerea mânăstirii, după mutarea la Domnul a Arhimandritului Moise, și a fost stareț în perioada înfloritoare a mânăstirii - sub starețul Ambrozie, succesorii săi, Părintele Ilarion și Părintele Anatolie (cel Bătrân), viitorii stareți Iosif, Varsanufie, Anatolie (cel Tânăr) crescând sub îndrumarea sa. Arhimandritul Moise a reînviat Pustia Optinei, după o perioadă de pustiire, Părintele Isaac continuând lucrarea, consolidând poziția mânăstirii. Bătrânii Macarie și Ambrozie l-au binecuvântat în ascultarea grea a stăreției, văzând calitățile duhovnicești înalte, rugăciunea, simplitatea și smerenia Părintelui Isaac, capacitatea de a avea grijă de mânăstire, din toate punctele de vedere.

Se pare că Bătrânul Isaac, care a purtat crucea stăreției, a viețuit în umbra Bătrânilor care i-au hrănit duhovnicește pe viețuitorii și pelerinii mânăstirii - Ambrozie, Ilarion, Anatolie. Puține dintre învățăturile și zicerile sale s-au mai păstrat, iar amintirile despre el nu sunt atât de detaliate. Dar talantul său special a fost: să poarte povara grea a treburilor gospodărești ale mânăstirii, slujind fraților și pelerinilor, arătând o înălțime uimitoare în smerenie. În spatele simplității sale, există o adâncime uimitoare, o integritate și putere a duhului. Perioada stăreției sale a rămas cea mai bună perioadă din viața Optinei.

Din alte surse, chiar din Pustia Optinei, totuși, aflăm mai multe date despre familia Antimonov, din care a făcut parte Sfântul Isaac. Antimonovii aveau titlul de cetățeni de onoare. Spiritul patriarhal domnea în casa Antimonov, modul de viață fiind strict construit după regulile Bisericii, cu respect și evlavie față de bătrâni și ascultare deplină față de ei. Astfel, abilitățile evlaviei și ascultării, atât de importante pentru un călugăr, viitorul ascet le-a primit încă din casa părintească.

Bunicul lui Ivan, Vasile Vasilievici Antimonov, era responsabil de casă. Era deosebit de zelos în participarea la dumnezeieștile slujbe. Fiul său cel mare, Ivan Vasilievici, a avut treisprezece copii, din trei căsătorii. Ivan a fost ultimul, al cincilea copil din prima căsătorie cu Ana Pujanova. Ivan era favorit al bunicului său, care își ducea adesea nepotul cu el la biserică. Vasile Vasilievici trecea pe la biserică zilnic, mergând mereu la slujbele de dimineață și seară.

Ivan Vasilievici a moștenit evlavia de la tatăl său, dragostea pentru sfintele lăcașuri, simplitatea și atitudinea sa amabilă față de oameni - conform istorisirilor rămase scrise - făcând o impresie plăcută tuturor. S-a păstrat o povestire, de asemenea, legată de călătoria sa la Kiev, din 1809, la Bătrânul ieromonah Partenie, care îl întâmpina atunci pe Ivan Vasilievici, cu cuvintele:

"Binecuvântat este pântecele care a născut un călugăr, l-a crescut, a respectat cu strictețe rânduielile și nu și-a permis vreodată durități față de copii, nu a ridicat mâna asupra lor” - deși la acea vreme se obișnuia asta în familiile de negustori.

Arătând respect față de tatăl lor, copiii l-au iubit deopotrivă.

Familia Antimonov era respectată pretutindeni în oraș, pentru onestitatea ei impecabilă, pentru adevărata evlavie și dărnicia nemărginită - făceau danii generoase pentru nevoile Bisericii și îi ajutau pe cei aflați în nevoi. În casă, chiar exista o zi fixă a săptămânii, în care se împărțea milostenie cerșetorilor.

Într-un astfel de mediu și-a petrecut copilăria și adolescența Ivan. Alte detalii despre această perioadă a vieții sale nu se mai găsesc scrise, dar se știe că era modest și tăcut. Totodată, în ciuda reținerii sale, Ivan era înzestrat cu veselie și duh firesc, prezența sa însuflețind întotdeauna adunările de familie.

SOLII DE PREȚ

Icoana Maicii Domnului Rebra–Parva de la Mânăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din județul Bistrița Năsăud, se va afla spre închinare în SLOBOZIA, cu ocazia hramului Mânăstiricii istorice Sfinții Voievozi, perioadă pentru care se fac deja pregătiri speciale în vederea întâmpinării cum se cuvine a numeroșilor pelerini ce vor sosi din întreaga țară.

Evenimentele vor începe cu Procesiunea organizată la primirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului în Slobozia, ce va avea loc în Săptămâna Luminată - pe ruta care traversează întregul Municipiu, de la Catedrala Episcopală până la Sfânta Mânăstire.

Decizia, despre care am fost informați, a fost luată în data de 27 martie 2024, în cadrul ședinței de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președenția Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și al Călărașilor.

Ajungând la maturitate, Ivan Ivanovici a început să-l ajute pe tatăl său în treburile negustorești. El trebuia, regulat, să se ocupe de oameni, să dea ordine și să facă toate calculele de iconom. Reușea să găsească modul de abordare a unei persoane, toată lumea fiind mișcată de bunătatea sa sinceră și de simțul dreptății. El avea cea mai benefică influență asupra subordonaților săi, făcându-i să renunțe la minciuni și la toate încercările de a acționa prin înșelăciune. Onestitatea impecabilă în negoț a făcut ca Ivan Ivanovici să căștige respect din partea tuturor.

Strict în pretențiile sale, niciodată nu a purtat dușmănie. Există păstrată, o mărturisire, despre un astfel de caz: unul dintre muncitorii săi, un om cu caracter încăpățânat, din cauza sancțiunilor constante la care Ivan Ivanovici îl supunea pentru greșeli și îndrăzneală, a încercat să-l ucidă. Când a descoperit acest lucru, Ivan Ivanovici l-a iertat pe muncitor și l-a eliberat, fără să-l predea justiției.

Au existat evenimente în viața lui Ivan Ivanovici care au dezvăluit clar rolul proniei lui Dumnezeu, Care l-a apărat în mod repetat de pericolul morții. Se găsesc păstrate chiar și propriile sale descrieri privind astfel de cazuri. Odată, în zi de sărbătoare, Ivan Ivanovici a fost nevoit să lucreze la cântărirea mărfurilor. Dintr-o dată, bara transversală pe care erau fixate cântarele s-a prăbușit. Ivan Ivanovici era gata să fie omorât de ea, dar jugul greu de fier care cântărea peste 200 de kilograme nici măcar nu l-a atins. De atunci, a jurat să nu mai lucreze în zile de sărbătoare.

Altădată, ducea un cal la adăpat, care aproape că l-a lovit în stomac - a reușit să se apere cu mâna, rănindu-se însă grav. Un alt incident mai avusese loc și în copilărie. Ivan, împreună cu un angajat, fusese trimis să însoțească o turmă de tauri - o sarcină deloc ușoară pentru un băiat. Deodată, doi tauri s-au năpustit într-o parte, Ivan a încercat să-i întoarcă și s-a repezit după ei, călare. Brusc, calul s-a oprit pe marginea unui șanț adânc, iar băiatul chiar a exclamat fără să vrea:

"O, Doamne, ce mai este și asta?".

După aceste cuvinte, șanțul a dispărut la fel de brusc cum apăruse, iar calul l-a dus la turmă complet epuizat.

Altădată, ajungând pe malul Mării Negre, unde Antimonovii pescuiau, Ivan Ivanovici a fost aproape rănit, iar salvarea i-a venit din nou în mod minunat. Toată viața lui I-a fost recunoscător lui Dumnezeu și nu a considerat scăparea din aceste nenorociri ca fiind accidentală. Se poate ca aceste evenimente să fi jucat, de asemenea, un rol în alegerea căii sale.

(VA URMA)

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în aprilie 2024.