Sfânta Muceniță Sira, din Persia (Zi specială de sărbătoare: 24 august (+ 558))

Sfânta fecioară Muceniță Sira a trăit în secolul al VI-lea în Persia, fiind fiica unui renumit preot păgân al închinătorilor la foc (adică zoroastrieni) din Seleucia, în Elimiade (Abizarde, guvernoratul Bagdad din Irak-ul de astăzi). Tatăl Sirei, temându-se de influența creștinismului asupra fiicei sale, a trimis-o în orașul Tharsis, după moartea mamei sale, pentru a fi educată ca preoteasă păgână.

Sira a devenit preoteasă la templul păgân al focului. Dar, după ce a vorbit cu niște creștini, Sira a început să creadă în Hristos Mântuitorul și să trăiască precum o creștină. A învățat rugăciuni și Psalmi, a învățat despre post, citind cărți creștine.

Odată, Sira s-a îmbolnăvit. Nu reușea să mai găsească remediu pentru boala sa, așa încât a mers la biserica creștină și i-a cerut preotului să-i dea puțin din cenușa din biserică, sperând ca, prin ea, să primească vindecare. Preotul, știind că Sira era slujitoare a idolilor, a refuzat cererea ei.

Sira nu s-a supărat, recunoscându-și propria nevrednicie, dar cu credință a atins haina preotului, așa cum femeia cu scurgere de sânge atinsese odată haina Mântuitorului (Sfânta Evanghelie după Matei 9: 20-22). A primit imediat vindecare și s-a întors acasă întremată.

Rudele Sirei, însă, au început să suspecteze că aceasta voia să devină creștină și i-au cerut mamei vitrege a Sirei să o convingă să renunțe la această intenție. Mama vitregă, pretinzând că ea însăși ar fi fost în ascuns creștină, a vorbit mieros cu Sira, spunându-i să-și păstreze și ea tot în ascuns credința. De asemenea, i-a spus Sirei să continue să slujească focului, de ochii lumii, căci pentru Hristos ar fi fost supusă chinurilor.

Solii, la zi de SĂRBĂTOARE…

În data de 9 aprilie 2024 s-au împlinit optsprezece ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie în demnitatea de Întâi Episcop al Giurgiului.

Întru mulți și binecuvântați ani, Stăpâne!

Sira, la început, a ezitat să primească botezul, dar când, dormind, a avut o viziune despre soarta rea abătută asupra mamei sale după moarte și despre lăcașurile luminoase destinate creștinilor, s-a hotărât și a mers la Episcop, cerându-i să o boteze. Episcopul a refuzat să-i împlinească cererea, temându-se că le-ar fi dat preoților păgâni un motiv pentru persecutarea creștinilor. În afară de aceasta, era convins că Sira, temându-se de mânia tatălui ei, se va lepăda de Hristos. Episcopul a sfătuit-o mai întâi să-și mărturisească fățiș credința în Mântuitorul Hristos, înaintea rudelor ei.

Odată, în timpul jertfei de dimineață, Sfânta Sira a aprins focul preoțesc venerat de persani ca dumnezeu al lor și a răsturnat jertfa, mărturisind cu voce tare:

"Sunt creștină, îi resping pe zeii falși și cred în Adevăratul Dumnezeu!”.

Tatăl și-a bătut fiica, până când acesta a căzut epuizat, apoi a aruncat-o în închisoare. Cu lacrimi și rugăciuni, el a îndemnat-o să se întoarcă la credința ei de odinioară, dar Sira s-a arătat de neînduplecat. Tatăl a denunțat-o, apoi, marelui preot păgân și, mai târziu, guvernatorului și regelui Cosroe cel Bătrân.

Fecioara sfântă a fost chinuită mult timp în închisoare, dar Domnul a întărit-o și a rămas fermă în credința sa în Hristos. Mituindu-l pe paznicul închisorii, Sfânta Sira a mers la Episcop și a primit botezul. Domnul i-a dat, Sfintei Sira, darul facerii de minuni. Când persanii au scos-o pe Muceniță înaintea oamenilor nelegiuiți, au început să o batjocorească pe Sfântă, spunând: "Ce zic cărțile tale: că lanțurile îți cad singure de la mâini și picioare? Să vedem acum cum cad lanțurile!".

Sfânta Sira s-a rugat în adâncul inimii sale, Mântuitorului, și pe loc lanțurile au căzut de pe ea - și, aceasta, nu doar o dată.

În urma chinurilor, Sfânta Sira s-a îmbolnăvit de moarte. Ea a început, atunci, să-L roage pe Hristos să nu lase să moară de boală, ci să-i dăruiască acea cunună mult-râvnită a muceniciei. Domnul a auzit-o și a vindecat-o.

Văzând că Mucenița s-a vindecat, paznicul închisorii și mai marele aceleia au încercat să o silească spre păcat, dar Domnul l-a lovit pe unul cu boală, iar pe celălalt cu moartea. Mucenița a fost condamnată la spânzurătoare.

Au pornit la execuție, cu cruzime. La un moment dat, mergând către locul de mucenicie, au întrebat-o pe Sfântă dacă intenționa să se răzgândească și să rămână printre cei vii. Dar Mucenița, abia în viață, a refuzat, cerând ca execuția să aibă loc degrabă. Trupul Sfintei a fost aruncat câinilor, pentru a fi mâncat, dar câinii nu l-au atins. Creștinii au îngropat, mai apoi, trupul Sfintei Sira.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna aprilie 2024.