Wednesday 24 april 2024

Sfânta Constantia din Paphos (Zi de sărbătoare specială: 25 august)

Sfânta noastră Maică Constantia era din Paphos și, așa cum scrie Sfântul Ieronim în cartea sa "Viața Sfântului Ilarion", ea a fost ucenică a Sfântului Ilarion cel Mare care a viețuit ca ascet în satul Episkopi din Paphos. Episkopi se află la 11 kilometri nord-est de Orașul Paphos din Cipru, pe partea de apus a văii Râului Ezusa.

Sfântul Ieronim scrie despre Sfântul Ilarion:

"În al optsprezecelea an, pe când Isihie nu era cu el, el a notat într-o mică scrisoare, cu propria sa mână, lăsând toate bogățiile sale (adică o copie a Evangheliilor, mantia din pânză de sac și culionul).

Drept urmare, mulți oameni evlavioși veneau la neputinciosul din Paphos, mai ales pentru că auziseră de la el spunând că trebuia să meargă curând la Domnul și să scape de legăturile trupului.

A venit și Constantia, o femeie sfântă ai cărei ginere și fiică fuseseră unși cu untdelemn și salvați de la moarte [de către Sfântul Ilarion]. El i-a rugat cu stăruință pe toți să nu lase să fie ținut nici măcar o clipă după moarte, ci să fie îngropat imediat în acea grădină, așa cum era, îmbrăcat în tunica lui din păr de capră".

Apoi Sfântul Ieronim își încheie relatarea despre Ilarion, vorbind despre durerea Constantiei când avea să descopere că trupul lui Ilarion fusese furat de ucenicul său Isihie și dus înapoi în Palestina:

"În încheierea cărții mele, cred că nu ar trebui să omit să menționez evlavia Sfintei femei Constantia care, când i s-a adus vestea că trupul lui Ilarion se afla în Palestina, a căzut pe loc moartă, dovedind chiar prin moarte sinceritatea iubirii sale pentru slujitorul lui Dumnezeu. Căci ea era obișnuită să petreacă nopți întregi veghind la mormântul lui și să discute cu el ca și cum ar fi fost prezent, pentru a o ajuta în rugăciuni.

Chiar și în timpul nostru se poate vedea o dispută ciudată între poporul palestinian și ciprioți, unii susținând că ei au trupul, ceilalți duhul lui Ilarion. Și totuși, în ambele locuri se săvârșesc zilnic mari minuni, dar într-o măsură mai mare în grădina din Cipru, poate pentru că acel loc îi era cel mai drag".

direct de la Sfinții Părinți…SOLII DE PREȚ

CUVÂNT la ceas aniversar, rostit în data de 21 aprilie 2024, de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Noua Catedrală Episcopală din Municipiu.

Stefano Lusignan (1537-1590), cunoscut și sub numele de Ștefan de Lusignan, a fost preot, cercetător și descendent al Regelui Iacov I al Ciprului. El afirmă că Sfânta Constantia era considerată ocrotitoarea orașului Paphos. El scrie următoarele::

"Constantia, o doamnă foarte nobilă a orașului Paphos, a fost ucenică a Preasfântului Părinte Ilarion și a murit de durerea de nesuportat, când a auzit despre moartea învățătorului ei și că trupul îi fusese furat de unul dintre ucenicii săi.

Adevărata ei iubire este demnă de laudă: nu numai că și-a iubit învățătorul pe când acesta era în viață, dar i-a dăruit și dragostea desăvârșită după moarte",

Amintirea Sfintei Constantia se sărbătorea pe 25 august. Apoi, timp de secole, a fost uitată și a devenit necunoscută chiar și în orașul Paphos, care încetase să o mai cinstească. Însă, în 25 august 2011, a fost sărbătorită din nou, după secole, iar o Priveghere a avut loc în cinstea ei, la Sfânta Mănăstire Panagia Salamiotissa, unde există și o icoană a Sfintei, și într-o biserică din Anavargos, în Paphos.

După moartea Sfântului Ilarion, Constantia a rămas lângă mormântul său și s-a nevoit în asceză, urmând Sfântului, rugându-se neîncetat și străduindu-se pentru împlinirea ei duhovnicească. Prin credința și rugăciunile sale către Sfântul Ilarion, ea a primit, de asemenea, darul facerii de minuni.

Mineiul cipriot conține o slujbă completă în cinstea Sfintei Constantia, iar în Troparul dânsei este numită "Apărătoarea Paphos-ului".

Mănăstirea Panagia Salamiotissa este situată la 1 kilometru sud-est de satul Salamiu. Un mic și frumos paraclis a fost singura clădire rămasă din vechea mănăstire care s-a închis în ultimii ani ai ocupației turcești. După Revoluția din 1821, turcii nu au permis noi călugări acolo și, în același timp, au continuat să mărească taxele pentru toți călugării existenți.

Istoria mânăstirii este aproape necunoscută. Puținele dovezi arată însă că existența mânăstirii datează de la începutul secolului al XVI-lea. Arhimandritul Ciprian menționează că în 1788 mânăstirea era deținută de orașul Paphos. De asemenea, este probabil ca micul paraclis care există astăzi să fi fost, probabil, principalul lăcaș de închinare sau al doilea, al mânăstirii. În 1805 a fost înregistrată și moșia mănăstirii, având 115 hectare de teren și 80 de măslini. În 1866, mai apăreau înregistrate doar 40 de hectare de teren și 53 de măslini.

O referință mai veche despre existența mânăstirii există într-un document otoman semnat de Mohamed și sigilat de Mehmed Hussein, care îl numea pe preotul Partenie de la Mânăstirea Salamiou ca tutore și administrator al moșiei unui om numit Filip care murise lăsând în urmă un orfan.

Icoana făcătoare de minuni Panaghia Salamiotissa este datată la începutul secolului al XIII-lea și apare posibil, totuși, ca mânăstirea să fi existat și în secolul al XIII-lea. În plus, secolele XI și XII au fost considerate secole cu o mare înflorire a vieții solitare. În timpul cuceririi sale de către bizantini, împăratul Vasilios al II-lea a permis construirea de noi mânăstiri și dăruirea de pământuri celor deja existente.

Marea Cruce de lemn care se află între relicvele sfinte ale mânăstirii nu pare prea potrivită pentru micul paraclis, iar pietrele sculptate care au fost găsite în timpul ultimelor săpături și alcătuiesc o arcadă, ne fac să credem că ar fi putut exista o mânăstire mai mare, cu ornamente mai bogate, decât cea rămasă astăzi.

După moartea ultimului călugăr, Mănăstirea începe să scadă încet, fiind vorba despre o perioadă dificilă pentru locuitorii din Salamiou. Acest călugăr fusese, anterior, preot căsătorit, iar după moartea soției sale se călugărise. Preotul era din satul Salamiou, iar familia preoților descendenți ai călugărului continuă această tradiție.

La începutul secolului XX, locuitorii au mai luat pietre din vechea mânăstire pustie, pentru a finaliza Biserica Sfânta Varvara. Cu toate acestea, după 170 de ani, mânăstirea a fost reconstruită, iar icoanele vestite și neprețuite au revenit pe vechiul lor loc în mânăstire. Chiar dacă s-au înregistrat multe cutremure și incendii, icoanele au fost protejate prin minune și sunt în stare bună chiar și astăzi.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna aprilie 2024.

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile