Publicat pe 01.01.1970

Redescoperirea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Teodor din Sanaxar

 

 

 

Sfintele Moaşte ale Sfântului Teodor din SanaxarSfintele moaşte ale Sfântului Ieromonah Teodor (Uşakov) restauratorul Mânăstirii Sanaxar, au fost redescoperite pe 21 aprilie, în anul 1999, iar Sfântul a fost canonizat pentru venerare locală pe 28 iunie/11 iulie (după ambele calendare) 1999.

 

Prezenţi la slujbă şi la canonizare au fost, Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie de Saransk şi Mordovia, Arhimandritul mânăstirii şi episcopii eparhiilor vecine: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Serafim de Penza şi Kuzneţk şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Proclu de Simbirsk şi Melekes.

 

Sfântul Teodor este cinstit în mod aparte pe 19 februarie (vezi viaţa Sfântului), în ziua mutării sale la Domnul, pe 21 aprilie/21 mai - la ziua Redescoperirii Sfintelor sale Moaşte - şi pe 23 mai/5 iunie, la Soborul Tuturor Sfinţilor din Rostov şi Iaroslav.

 

Sfintele Moaşte ale Sfântului Teodor din Sanaxar se odihnesc, acum, în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul. Mânăstirea Sanaxar se află în Republica Mordovia a Rusiei.

 

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.