Noi descoperiri despre Sfântul Cuvios Dositei Ascultătorul (Ucenicul Sfântului Dorotei)

Sinaxarele bisericești nu ne spun foarte multe despre acest Sfânt cuvios a cărui cinstire aparte se face în data de 13 august, anual, acestea rezumându-se de multe ori la o singură frază, în care se amintește doar faptul că a sihăstrit în chinovia Avei Serida, sub povățuirea Sfântului Dorotei, săvârșindu-se cu pace.

Cunoaștem, însă, că unele dintre datele legate de trăirea duhovnicească a Sfântului Dorotei din Gaza (13 august) pot fi găsite în Filocalie. De asemenea, știm că roadele minunate ale viețuirii sale pot fi arătate și prin modul de viețuire a ucenicului Sfântului Dorotei, Sfântul Dositei Ascultătorul. O astfel de legătură ne-a făcut să cercetăm și să aflăm mai multe inclusiv despre ucenic, despre Sfântul Dositei Ascultătorul, iar pentru aceasta, am ales să traducem pentru prima dată în limba română și să publicăm între lucrările noastre relatarea care urmează. Ea a fost descoperită într-o ediție rusească a unei lucrări despre Ava Dorotei - intitulată "Ava Dorotei (sau Doroteos) din Gaza", citând o scriere aparținând unui scriitor anonim, aparent contemporan cu cei doi Sfinți.

Te-ai arătat exemplu de supunere,

Sfinte Dositei, lauda celor ascultători!

Ava DoroteiAva Dorotei, cel binecuvântat, ajungând la iubirea viețuirii monahale după Dumnezeu, a pornit către chinovia Părintelui Serida, unde a găsit mulți asceți cu adevărat mari, care viețuiau în tăcere, între care, mai presus de toți , se găseau cei doi renumiți Bătrâni, Sfântul Varsanufie și ucenicul și împreună-ascetul său, Ava Ioan, numit Profetul - pentru darul înainte-vederii primit de la Dumnezeu. Sfântul Dorotei s-a predat lor în ascultare, cu deplină credință, și vorbea cu Marele Bătrân (Varsanufie) prin Sfântul Părinte Serida; însă slujea și cu Părintele Ioan Profetul.

Sfinții Bătrâni mai înainte amintiți au găsit de cuviință ca Sfântul Dorotei să înființeze o bolniță; și după ce el s-a așezat acolo, s-a îngrijit personal de ea, frații fiind foarte triști că atunci când se îmbolnăveau nu aveau pe nimeni care să aibă grijă de ei. Și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a înființat bolniță cu ajutorul propriului său frate trupesc, care i-a oferit tot ce era necesar pentru a o întemeia - pentru că și acela era un om foarte iubitor de Hristos, având dragoste de călugări. Deci, Ava Dorotei împreună cu alți câțiva frați evlavioși slujeau bolnavilor și, în calitate de șef al infirmeriei, supraveghea această instituție.

Odată, starețul, Ava Serida, l-a chemat în chilia sa. Când Dorotei a intrat, a găsit acolo un oarecare tânăr îmbrăcat ostășește, destul de fraged și chipeș, care tocmai vizitase mănăstirea, cu suita unui prinț pe care Părintele Serida o iubea. Când a intrat Ava Dorotei, Ava Serida l-a luat deoparte și i-a spus:

"Oamenii aceștia mi-au adus pe acest tânăr, spunând că dorește să rămână în mânăstire și să fie călugăr; dar mă tem că ar putea să se afle în slujba unuia dintre marii nobili; și dacă a furat ceva ori a făcut altceva de acest gen și vrea să se ascundă, iar noi îl primim, vom avea probleme; căci nici mantia lui, nici înfățișarea lui nu indică un om care să vrea să fie călugăr".

Acest tânăr era rudă a unui oarecare general, trăind în mare lux (pentru că rudele unor astfel de mari domni se bucurau întotdeauna de mari privilegii) și nu auzise niciodată cuvântul lui Dumnezeu.

Odată, un membru al suitei generalului vorbise în prezența sa despre Orașul Sfânt (Ierusalim). După ce l-a ascultat, tânărul s-a arătat aprins să vadă Sfintele Lăcașuri de acolo și l-a rugat pe general să-l trimită să vadă Locurile Sfinte. Nedorind să-l dezamăgească, generalul a căutat un prieten apropiat al său care mergea într-acolo și i-a zis:

"Fă-mi o favoare, ia-l pe acest tânăr cu tine, să vadă Locurile Sfinte".

După ce l-a luat pe acest tânăr de la general, acela i-a arătat toată cinstea, a avut grijă de el și s-a oferit chiar să-l lase să mănânce împreună cu el și soția sa.

Astfel, după ce au ajuns în Orașul Sfânt și s-au închinat la Locurile Sfinte, au mers și la Ghețimani, unde se găsea o înfățișare a Judecății de Apoi. Tânărul, stând înaintea acesteia și privind-o cu atenție și venerație, a văzut o Femeie minunată, îmbrăcată în porfiră, care s-a așezat lângă el și i-a explicat pedepsele fiecăruia dintre cei ce aveau să fie condamnați, oferindu-i în același timp alte câteva sfaturi. Ascultând acestea, tânărul a rămas uimit și nelămurit - pentru că, așa cum am spus deja, el nu auzise niciodată cuvântul lui Dumnezeu, ori că trebuia să aibă loc vreo Judecată. Apoi, i-a spus:

"Doamnă, ce trebuie să fac pentru a fi mântuit din aceste chinuri?

Ea i-a răspuns:

"Postește, să nu mănânci carne și roagă-te des, și vei fi mântuit din chinuri".

După ce i-a dat aceste trei porunci, Femeia înveșmântată în porfiră s-a făcut nevăzută și nu i s-a mai arătat. Tânărul a mers peste tot căutând-o, crezând că era o femeie obișnuită, dar nu a mai găsit-o; pentru că era Preasfânta Maria, Maica lui Dumnezeu.

IMPORTANT:

Luni, 6 noiembrie 2023, cu prilejul sărbătorii „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” (miercuri – 8 noiembrie), hramul străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi”, în Slobozia va avea loc o procesiune cu „Icoana Făcătoare de Minuni Sihăstria Râșcăi a Maicii Domnului”, care va porni de la Catedrala Eparhială.

Mânăstirea Sihăstria Râșcăi Din acel moment, acest tânăr și-a păstrat starea de căință și a ținut cele trei porunci care i-au fost date. Prietenul generalului, văzând că postea și că nu mânca din carne, s-a întristat pentru asta, de dragul generalului, pentru că știa că generalul se îngrijea în mod special de acest tânăr. Cu toate acestea, văzând comportamentul său, ostașii care erau cu ei i-au spus:

"Tinere! Ceea ce faci nu se potrivește unui om care vrea să trăiască în lume; dacă vrei să trăiești așa, atunci mergi la o mânăstire și îți vei mântui sufletul".

Neștiind nimic dumnezeiesc, nici ce însemna o mânăstire, dar ținând cont doar de ceea ce auzise de la acea femeie, le-a spus:

"Duceți-mă oriunde știți, căci nu știu unde să mă duc".

Câțiva dintre ei, așa cum am spus, erau iubiți de Ava Serida, și vizitând mânăstirea îl aduseseră pe acest tânăr cu ei.

Când Ava l-a trimis pe Fericitul Dorotei să stea de vorbă cu el, Ava Dorotei l-a supus mai multor încercări, însă a constatat că tânărul nu reușea să-i spună altceva decât:

"Vreau să fiu mântuit".

Apoi, a mers și i-a zis lui Ava:

"Dacă vă bucură să-l primiți, nu aveți de ce vă teme, căci nimic rău nu este în el".

Ava i-a spus:

"Fă-mi o favoare: ia-l tu însuți, pentru mântuirea lui, căci nu vreau să se afle în mijlocul fraților".

Ava Dorotei, în evlavia sa, a refuzat mult timp, spunând:

"Este peste puterea mea să iau povara altcuiva asupră-mi, și asta nu-mi e cu putință".

Ava i-a răspuns:

"Eu port atât povara ta, cât și a lui; pentru ce, atunci, te întristezi?".

Atunci, Fericitul Dorotei i-a spus:

"Dacă așa ai hotărât, spune-i Bătrânului (Varsanufie) despre aceasta, dacă dorești".

Ava i-a răspuns: "Bine, îi voi spune", și a mers să-l informeze pe Marele Bătrân despre asta. Atunci, Bătrânul i-a spus Fericitului Dorotei:

"Ia pe acest tânăr, căci Dumnezeu îl va mântui prin tine".

Apoi, l-a luat cu bucurie și l-a rânduit să slujească la infirmerie, sub supravegherea lui. Numele lui era Dositei…

Când a venit timpul să mănânce de-ale gurii, Ava Dorotei i-a spus: "Mănâncă până te vei sătura, spune-mi doar cât mănânci". A venit și i-a spus: "Am mâncat o pâine și jumătate, iar o pâine are aproape 1 kilogram și jumătate". Ava Dorotei l-a întrebat: "Te-ai îndestulat, Dositei?". El a răspuns: "Da, Domnul meu, mi-a fost de ajuns". Ava l-a întrebat: "Nu ți-e foame?". Atunci Ava Dositei i-a spus: "Nu, Stăpâne, nu mi-e foame". După care, Ava Dorotei i-a zis:

"Data viitoare mănâncă o pâine, și împarte cealaltă jumătate de pâine în jumătăți; mănâncă un sfert, iar celălalt sfert împarte-l în două și mănâncă jumătate din el".

Dositei a făcut cum i s-a spus. Când Ava Dorotei l-a întrebat: "Ți-e foame, Dositei?" El a răspuns: "Da, Doamne, sunt puțin flămând". În câteva zile, i-a spus din nou: "Cum îți este, Dositei, încă mai simți foamea?". El a răspuns: "Nu, Doamne, pentru rugăciunile tale, mi-e cu totul bine". Ava i-a zis:

"Atunci, pune deoparte și cealaltă jumătate a sfertului".

El a făcut asta. După câteva zile, Ava Dorotei l-a întrebat: "Cum îți este acum, Dositei, nu ți-e foame?". El a răspuns: "Mi-e bine, Doamne". Ava i-a zis:

"Împarte și celălalt sfert în două, mănâncă jumătate și lasă cealaltă jumătate".

El a făcut așa. Și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, încetul cu încetul, de la aproape 2 kg a ajuns 250 de grame; căci consumul de mâncare este și chestiune de obișnuință.

Tânărul acesta era liniștit și priceput în tot ceea ce făcea. El slujea bolnavilor în infirmerie și fiecare se liniștea cu slujirea sa, căci toate cu grijă le făcea. Dacă s-ar fi întâmplat să jignească pe vreunul dintre bolnavi și să-i spună ceva cu furie, lăsa totul, intra în magazie și plângea. Iar când ceilalți însoțitori din infirmerie intrau acolo să-l mângâie și el se arăta de nemângâiat, aceia mergeau la Părintele Dorotei și-i ziceau: "Părinte, fii bun și mergi să afli ce s-a întâmplat cu acest frate: plânge și nu știm de ce”. Apoi, Ava Dorotei intra la el, și găsindu-l așezat pe pământ și plângând, îi spunea: "Ce e, Dositei, ce e în neregulă cu tine? De ce plângi?". Dositei zicea: "Iartă-mă, Părinte, m-am supărat și am vorbit rău cu fratele meu". Părintele îi răspundea:

"Deci, Dositei, te enervezi și nu ți-e rușine că te enervezi și îl jignești pe fratele tău? Nu știi că el este Hristos și că Îl jignești pe Hristos?".

Dositei își pleca din nou capul, plângând, și nu răspundea nimic. Iar când Ava Dorotei vedea că deja plânsese destul, îi spunea în liniște:

"Dumnezeu te va ierta. Ridică-te; de acum înainte pune un nou început; să încercăm, și Dumnezeu ne va ajuta".

Auzind aceasta, Dositei se ridica imediat și se grăbea cu bucurie la lucrarea sa, ca și cum ar fi primit cu adevărat iertare și sfat de la Dumnezeu. Astfel, cei care slujeau în bolniță deveniseră obișnuiți cu obiceiul lui Dositei și, ori de câte ori îl vedeau plângând, ziceau: "Ceva s-a întâmplat cu Dositei, a păcătuit din nou cu ceva". Iar îi spuneau Fericitului Dorotei: "Părinte, mergi în magazie, că ai ceva de făcut acolo". Când intra și îl găsea pe Dositei stând pe pământ și plângând, bănuia deja că rostise vreun cuvânt rău cuiva. Și iar spunea:

"Ce este, Dositei? Ori L-ai jignit din nou pe Hristos? Sau te-ai înfuriat din nou? Nu ți-e rușine? De ce nu te îndrepți?".

Și Dositei continua să plângă. Iar când Ava Dorotei vedea din nou că s-a săturat de plâns, îi spunea: "Ridică-te, Dumnezeu să te ierte; pune iar început nou și îndreaptă-te odată". Dositei, încredințat, lăsa imediat durerea și mergea la lucrarea sa. El făcea foarte bine paturile bolnavilor și avea așa libertate în mărturisirea gândurilor sale, încât adesea, când făcea un pat și vedea că Fericitul Dorotei trecea, îi spunea: "Părinte, Părinte, gândul îmi spune: 'Tu faci bine paturile'". Și Ava Dorotei îi răspundea:

"O, minune! Ai devenit sclav bun, un distins făcător de paturi - dar, călugăr bun ești?".

Ava Dorotei nu i-a permis niciodată să se atașeze de vreun lucru, oricare ar fi fost el. Dositei le primea toate cu credință și dragoste și îl asculta cu nerăbdare în tot. Ori de câte ori avea nevoie de îmbrăcăminte, Ava Dorotei îi cerea să-și coasă el însuși una, și o făcea cu mare grijă și dăruire. Când termina, Cuviosul îl chema și îi spunea: "Dositei, ai cusut haina aia?". El răspundea: "Da, Părinte, am cusut-o și am încheiat-o frumos". Ava Dorotei îi spunea: "Mergi și dă-o fratelui așa și așa, sau unui cutare pacient". Mergea și o dădea cu bucurie. Cuviosul îi dădea din nou un rând de materiale și, la fel, când termina de cusut, îi spunea: "Dă-o acestui frate sau acelui bolnav". Mergea și o dădea cu bucurie. Cuviosul îi aducea din nou, și mai multe și, la fel, când termina, îi spunea: "Dă-i-o fratelui acesta”. El o dădea imediat, și niciodată nu se întrista și nici nu zicea: "De fiecare dată când cos și termin cu grijă o haină, mi-o ia și o dă altuia", ci cu și mai mare grabă împlinea, nerăbdător, orice lucru bun pe care-l primea.

Odată, unul dintre cei trimiși la ascultare în afara mănăstirii a adus cu el un cuțit, care era foarte bun și frumos. Dositei l-a luat și i l-a arătat Părintelui Dorotei, spunând: "Un frate a adus acest cuțit, și l-aș lua să-l am, dacă poruncești, la infirmerie, pentru că este unul bun". Cu toate acestea, Fericitul Dorotei nu primea niciodată nimic frumos pentru infirmerie, ci DOAR ceea ce era util. Și, de aceea, i-a zis lui Dositei:

"Arată-mi-l; să văd dacă este bun sau nu".

El i l-a dat, spunând: "Da, Părinte, e bun". Ava a văzut că era într-adevăr bun, dar întrucât nu voia ca Dositei să se atașeze de nimic, nu l-a binecuvântat să ia acel cuțit și a spus:

"Dositei! Chiar vrei să fii sclavul acestui cuțit, și nu sclavul lui Dumnezeu?".

Auzind aceasta, Dositei nu și-a ridicat capul, ci și-a plecat fața, tăcând. În cele din urmă, după ce l-a certat suficient, Ava Dorotei i-a spus:

"Mergi și du cuțitul la infirmerie, dar să nu-l atingi niciodată".

Dositei s-a ferit atât de mult să atingă acel cuțit, încât nu a îndrăznit să-l ia nici măcar pentru a-l da altcuiva și, în timp ce ceilalți însoțitori îl luau, el era singurul care nu-l atingea. Și niciodată nu a întrebat: "Nu sunt și eu la fel cu toți ceilalți?", ci tot ce auzea de la Părinte împlinea cu bucurie.

Astfel și-a petrecut scurtul timp de ședere în mânăstire, pentru că a trăit acolo doar cinci ani. El s-a mutat la Domnul aflându-se în această ascultare, fără să-și fi împlinit vreodată voia proprie în nimic și fără să se fi atașat de ceva. Când s-a îmbolnăvit, a auzit de la cineva că ouăle fierte, moi, sunt bune pentru boala sa. Fericitul Dorotei știa și el despre acest lucru și se preocupa de tratamentul lui Dositei, dar pentru că avea atât de multe lucruri de făcut, acest remediu îi ieșise din cap. Dositei i-a zis:

"Părinte, vreau să-ți spun că am auzit despre ceva bun pentru mine, dar nu vreau să mi-l dai, pentru că gândul la el mă tulbură".

Dorotei i-a răspuns: "Spune-mi, copile, ce e asta?". El i-a răspuns: "Dă-mi cuvântul tău că nu mi-l vei da, pentru că, așa cum am spus, gândul mă supără cu asta". Ava Dorotei i-a zis: "Bine, voi face cum vrei". Apoi, cel bolnav i-a spus:

"Am auzit de la unii că ouăle fierte moi sunt bune pentru neputințe ca a mea; dar de dragul Domnului, dacă binecuvântați, ceea ce nu mi-ați dat înainte de la sine, nu-mi dați nici acum de dragul gândului meu".

Ava i-a răspuns: "Bine, dacă nu vrei, nu ți-l voi da; numai să nu te necăjești". A încercat să-i dea băiatului alte medicamente utile pentru el, în locul ouălor moi, pentru că Dositei spusese că gândul la ouă îl supăra. Iată cum s-a străduit să-și taie propria voință, chiar și într-o asemenea stare.

Mai mult, el a avut întotdeauna mintea la Dumnezeu, pentru că Ava Dorotei îi poruncise să spună regulat: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă" și, de asemenea, "Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă", așa rostind el întotdeauna această rugăciune. Și când boala lui s-a agravat, Cuviosul i-a spus: "Dositei, ai grijă de rugăciune, vezi să nu îți lipsească". El a răspuns: "Foarte bine, Părinte, numai roagă-te pentru mine". Iarăși, când starea lui s-a înrăutățit, Cuviosul i-a spus: "Ei bine, Dositei, cum este rugăciunea, neîntreruptă, ca înainte?". El i-a răspuns: "Da, Părinte, pentru rugăciunile tale". Însă, când devenise extrem de dificil pentru el și boala se agravase în așa fel încât trebuia purtat pe un pat, Ava Dorotei l-a întrebat: "Cum mai e cu rugăciunea, Dositei?". El a răspuns: "Iartă-mă, Părinte, nu mai pot încontinuu". Atunci, Ava Dorotei i-a zis: "Atunci, lasă rugăciunea, ține-L pe Dumnezeu în minte și gândește-te la El, ca și cum ar sta înaintea ta".

Suferind teribil, Dositei l-a informat pe Marele Bătrân (Varsanufie) despre aceasta, spunând: "Lasă-mă să plec, nu mai pot suporta". La aceasta, Bătrânul i-a răspuns: "Ai răbdare, copile, căci mila lui Dumnezeu este aproape". Dar văzând că suferea îngrozitor, Fericitul Dorotei s-a întristat pentru asta, temându-se ca mintea lui să nu pătimească rău. În câteva zile, Dositei l-a informat din nou pe bătrân despre sine, spunând: "Învățătorul meu, nu mai pot trăi"; apoi Bătrânul i-a răspuns: "Mergi, copile în pace, stai înaintea Sfintei Treimi și roagă-te pentru noi".

Auzind răspunsul Bătrânului, frații au început să se indigneze și să spună: "Ce a făcut acesta încât să fie atât de special; sau ce fel de ispravă ascetică a săvârșit, ca să audă asemenea cuvinte?". Căci într-adevăr, ei nu văzuseră la Dositei vreo nevoință ascetică specială, sau că ar fi luat mâncare doar o dată la două zile, așa cum făceau alții care erau acolo, sau că ar fi privegheat mai mult decât participarea la slujbele obișnuite - nici măcar nu se trezea pentru începutul slujbei Vecerniei. Nici nu-l văzuseră că ar fi avut vreo abținere specială, ci dimpotrivă văzuseră că, dacă din întâmplare un bolnav lăsa un pic de sos sau capete de pește, ori ceva de genul acesta, el le mânca. Și acolo erau călugări care, așa cum am spus, mâncau la multe zile și își sporeau privegherile și abținerile.

Când aceștia din urmă au auzit că Bătrânul a dat un asemenea răspuns unui tânăr care fusese în mânăstire doar cinci ani, au rămas descumpăniți, neștiind faptele sale și ascultarea sa neîndoită în toate. Ei nu știau, atunci, că el nu-și împlinise niciodată propria voie, în nimic; că dacă Fericitul Dorotei se întâmplae vreodată să-i spună ceva chiar și numai în glumă, dar părând să indice că ar trebui să facă un lucru sau altul, el pornea pe loc și îl făcea fără să se gândească.

De exemplu, la început vorbea tare, din obișnuință; Fericitul Dorotei, râzând de el, i-a spus odată: "Poate ar trebui să iei niște vin și pâine, Dositei? Bine, mergi și ia niște vin și pâine". Auzind aceasta, s-a dus să aducă un pahar de vin și pâine și l-a dat Bătrânului, așteptând binecuvântarea lui. Neînțelegând ce face, Ava Dorotei l-a privit uimit și i-a spus: "Ce vrei?". El a răspuns: "Mi-ai poruncit să iau niște vin și pâine, așa că binecuvântează". Bătrânul a răspuns: "Nepriceputule, odată ce zbieri ca goții când se înfurie la băutură, ți-am spus să iei niște vin și pâine, pentru că ești la fel de gălăgios ca un got". La aceasta, Dositei s-a închinat și a dus înapoi ceea ce adusese.

Odată, a venit și el să-l întrebe pe Ava Dorotei despre o frază din Sfânta Scriptură, pentru că, pentru curăția sa, începuse să înțeleagă Sfânta Scriptură. Fericitul Dorotei, însă, nu voia ca el să se dedice acestui lucru, ci mai degrabă să se păzească prin smerenie. Și astfel, când Dositei l-a întrebat, el a răspuns: "Nu știu". Dar Dositei nu a înțeles ce urmărea Părintele său, așa încât iar a mers la el și l-a întrebat, despre un alt capitol. Acela i-a zis: "Nu știu! Du-te și întreabă-l pe Părintele stareț!". Și Dositei s-a dus, fără să gândească nimic. Ava Dorotei, însă, îi spusese starețului, dinainte:

"Dacă Dositei vine la tine să întrebe ceva din Scriptură, lovește-l oleacă".

Și astfel, când a venit și l-a întrebat pe stareț, acesta din urmă a început să-l împingă, spunându-i:

"De ce nu stai liniștit în chilia ta și să taci, dacă nu știi nimic? Cum îndrăznești să întrebi despre astfel de lucruri? De ce nu-ți vezi de propria ta necurăție?".

După ce i-a mai spus câteva lucruri de genul acesta, Starețul l-a scos afară, cu două lovituri ușoare peste obraji. Dositei s-a întors la Ava Dorotei și i-a arătat obrajii, care deveniseră roșii din cauza loviturilor, și i-a zis: "Iată ce am primit drept răspuns". Nu a zis: "De ce nu m-ai învățat tu însuți, în loc să mă trimiți la Stareț?". Nu a spus nimic de acest fel, ci a primit totul cu credință, fără să se mai gândească la asta. Iar când îl întreba pe Ava Dorotei despre vreun gând, el primea ceea ce auzea, cu o așa încredere și luând seama în așa măsură, încât nu mai întreba a doua oară despre același gând.

Astfel, neînțelegând, așa cum am spus, această ascultare minunată, unii dintre frați murmurau împotriva a ceea îi spusese, lui Dositei, Marele Bătrân. Și când Dumnezeu a dorit să descopere slava pregătită pentru el datorită sfintei sale ascultări și, de asemenea, darul pentru mântuirea sufletelor, pe care l-a avut Binecuvântatul Avă Dorotei - chiar dacă el însuși era ucenic - și capacitatea sa de a-l așeza atât de sigur și de rapid pe Dositei înaintea lui Dumnezeu - la scurt timp după odihnirea lui binecuvântată, s-au întâmplat următoarele:

Un oarecare mare Bătrân, care venise dintr-un alt loc la frații din chinovia Avei Serida, a cerut să-i vadă pe Sfinții Părinți plecați înainte din această mânăstire și s-a rugat lui Dumnezeu să îi descopere. Apoi, i-a văzut pe toți împreună, stând ca într-un cor, iar în mijlocul lor era un oarecare tânăr. După aceea, Bătrânul a întrebat: "Cine este acel tânăr, pe care l-am văzut în mijlocul Sfinților Părinți?". Când a descris trăsăturile feței aceluia, toți au recunoscut că era Dositei și L-au slăvit pe Dumnezeu, uimiți de înălțimile pe care le-a putut atinge un tânăr venit dintr-un altfel de stil de viață și de acasă, într-un timp atât de scurt, datorită faptului că a avut ascultare și și-a tăiat propria voie.

Pentru acestea, să slăvim pe Dumnezeu, Care iubește pe toți oamenii, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Spre slava lui Dumnezeu - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română: Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în octombrie 2023.