Icoana Valaam a Maicii Domnului

Una dintre cele mai mari comori aflate în posesia Mânăstirii Noul Valaam din Heinavesi, Finlanda, este Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Valaam. Pictată pe lemn de tei, Icoana de 132 / 79,5 cm o înfățișează pe Preasfânta Fecioară Maria în întregime, pe un nor, cu privirea coborâtă, îmbrăcată într-o mantie roșu-aprins peste un veșmânt turcoaz-închis. Pe brațul stâng, Îl ține pe Pruncul Hristos îmbrăcat într-un veșmânt subțire, galben-pal. Cu mâna dreaptă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu arată către Hristos, în stilul icoanelor de tip "Hodighitria" ale Maicii Domnului. Hristos binecuvântează cu mâna dreaptă și ține o sferă, deasupra căreia se află o cruce în mâna stângă, semnificând că este Creatorul lumii și Împăratul tuturor.

Conform inscripției, Icoana a fost pictată în 1878: "Lucrarea călugărilor din Valaam". Ea este atribuită în mod obișnuit, totuși, Părintelui Alipie, unul dintre cei mai importanți iconografi ai Mânăstirii stavropighie Valaam de pe insula cu același nume aflată pe Lacul Ladoga1 din Carelia rusă. Părintele Alipie a pictat icoana la doar câțiva ani după ce a ajuns la mânăstire, înainte de a deveni ucenic acolo. A fost tuns monah în 1884 și hirotonit preot în 1893.

Inițial, Icoana trebuia să fie așezată în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Mânăstirea Valaam. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, iar ulterior ea s-a rătăcit. În 1897, Icoana a fost regăsită și și-a câștigat renumele facerii de minuni, în urma mai multor arătări ale Maicii Domnului înaintea unei femei bolnave și în vârstă, Natalia Andreievna Andreieva, care a fost vindecată.

În tulburările celui de-Al Doilea Război Mondial, Icoana a fost mutată în siguranță în Finlanda, împreună cu multe alte comori din Valaam și cu majoritatea călugărilor. Acum, se află într-un loc important al Bisericii Schimbarea la Față a Domnului, în Mânăstirea Noul Valaam.

În 1987, episcopii Bisericii Ortodoxe Autonome din Finlanda au stabilit o sărbătoare anuală în cinstea Icoanei Valaam, pe 7 august. Troparul și Condacul pentru sărbătoare au fost scrise de Arhiepiscopul Pavel al Finlandei.

La 29 iulie 2005, Icoana Valaam a Maicii Domnului a ajuns pentru prima dată în America de Nord, purtată de Arhiepiscopul Leon al Careliei și al Întregii Finlande.

"Maică dragă, e adevărat că locuiești la Valaam?”Istoria Icoanei Maicii Domnului din Valaam, înregistrată în anul 1897:

Într-un colț din spatele absidei sudice a corului, a bisericii principale inferioare a Mânăstirii Valaam, unde rămășițele făcătoare de minuni ale întemeietorilor mânăstirii - Sfinții Serghie și Gherman din Valaam - se odihnesc îngropate în stâncă, se află o Icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această înfățișare completă a Împărătesei Cerului ținând Dumnezeiescul Prunc în brațe este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului din Valaam. Este o lucrare de un merit artistic considerabil, fiind pictată de un artist-călugăr local, mai târziu ieromonah, Părintele Alipie, în 1878. În zilele noastre, această icoană este unul dintre cele mai prețuite obiecte destinate venerării, din Valaam.

Ca și cum așa a rânduit Dumnezeu, la început, când a fost terminată, nu s-a reușit găsirea unui loc potrivit pentru Icoană, așa încât a fost așezată în pridvorul bisericii principale superioare, unde a rămas până când biserica a fost demolată pentru a face loc uneia noi. În acea etapă, majoritatea icoanelor, inclusiv aceasta, au fost duse în Biserica Adormirii Maicii Domnului, unde mânăstirea și-a ținut slujbele obișnuite până la finalizarea bisericii principale inferioare. Icoana a fost atârnată într-o poziție relativ înaltă, pe un stâlp din stânga intrării în biserică.

Când biserica principală inferioară a fost gata pentru sfințire, toate icoanele care fuseseră mutate în Biserica Adormirii au fost returnate, dar iarăși, dintr-un motiv inexplicabil cunoscut doar de Dumnezeu, nu s-a găsit un loc pentru aceasta. Întrucât abia dacă se mai țineau slujbe în Biserica Adormirii Maicii Domnului, această Icoană, împreună cu altele, a fost dusă într-un depozit temporar în Biserica Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni. Acolo a rămas uitată mulți ani, până când a fost mutată pe locul său actual, ca răspuns la o viziune trăită de o femeie sfântă, slujitoare a lui Dumnezeu. Istoria întâmplării pline de har, dăruite acestei femei de către Împărăteasa Cerului, este relatată mai jos, cu propriile sale cuvinte.

"Sunt membră a moșiei țărănești din satul Zarino, în Parohia Paskina, parte a districtului Korcevski din Provincia Tver. Numele meu este Natalia Andreievna Andreieva. Acum am șaizeci și patru de ani și locuiesc în Sankt Petersburg, în casa bătrânilor Brusnițin, pe Linia Kosaya nr. 15, de pe Insula Vasili. Am fost plasată în această casă, prin harul lui Dumnezeu, de doamna în slujba căreia am iobăgit până de curând.

În anul 1878 sau 1879 am răcit rău, odată când spălam hainele, și am dezvoltat un reumatism în brațe și picioare. Am început să caut tratament pentru asta, dar sănătatea mea s-a înrăutățit an de an. Am fost mult timp la Spitalul Mariski, pentru masaj, dar nu a ajutat, și am fost la Clinica Marii Ducese Elena Pavlovna, vizavi de Grădinile Tauria, cât am putut. Eram mai mult sau mai puțin infirmă, în cea mai mare parte a iernii. Toți banii mei se duceau pe onorariile medicilor și pe medicamente, dar Domnul Dumnezeu nu a privit cu milostivire la suferințele mele. În cele din urmă mi s-a spus că boala ajunsese la un stadiu agravat și că singura modalitate de a o vindeca era să merg la un centru special și să fac băi cu apă caldă.

Ce puteam să fac? Până atunci abia îmi permiteam să mănânc, așa încât cum aș fi putut găsi banii pentru tratament la un asemenea centru? Și astfel, păcătoasa de mine, am început să mă rog cu ardoare Maicii Domnului, ca prin milostivirea Ei să mă ajute în suferințele mele. Puteam merge doar cu mare dificultate, sprijinindu-mă de un toiag, având din când în când asemenea dureri în mâini și brațe, încât nu mă mai puteam ține de el. Uneori puteam să intru în Biserica Icoanei Semnului doar târându-mă pe trepte, pe toate patru membrele. Am trăit ca o cerșetoare, cu mâncarea pe care oamenii mi-au dat-o de pomană. Acest lucru a continuat până în 1887.

În acel moment, fosta mea doamnă a auzit despre starea mea jalnică și m-a invitat să locuiesc cu ea la Kakisalmi, în provincia Viipuri, în Finlanda, și să am grijă de copiii ei, atât cât sănătatea mea mi-ar fi putut permite. Nu putea exista niciun alt lucru la care să mă fi gândit să-l fac, în starea în care eram. Familia nu era una bogată și, drept urmare, nu urma să primesc vreun salariu pentru asta - dar, slavă Domnului, cel puțin eram sigură de mâncare și de un acoperiș deasupra capului.

Pe când mă aflam la Kakisalmi, am auzit multe povestiri despre vindecări minunate care se săvârșiseră la mormântul Sfinților Serghie și Gherman din Valaam, iar acest lucru a stârnit o dorință puternică în mine de a vizita Valaam-ul și de a mă închina înaintea mormântului acestor sfinți care fuseseră primiți de Domnul, și de a le cere ajutorul în starea mea gravă de boală. Am auzit multe despre Valaam înainte, când locuiam în Sankt Petersburg, și mă gândisem adesea să vizitez Mânăstirea, pentru a mă închina la Sfinții ei întemeietori, dar în toate deșertăciunile vieții nu ajunsesem niciodată la ea. Motivul principal fusese costul călătoriei, desigur, dar acum mânăstirea era mai aproape. De asemenea, exista o voce interioară care îmi spunea tot timpul: 'Mergi la Valaam și vindecă-te!'.

Nu mai puteam rezista acestei dorințe și i-am cerut doamnei casei permisiunea de a merge acolo. Întrucât nu aveam deloc bani, mi-am amanetat o eșarfă călduroasă, pentru patru ruble, și am început să fac pregătiri pentru călătorie.

Pe măsură ce se apropia ziua plecării, am început să simt neliniște și tulburare. Eram o femeie bătrână, complet bolnavă și lipsită de putere. Cum puteam călători singură? Aveam foarte puțini bani, doar cei suficienți pentru călătorie. Cum puteam porni la un astfel de drum? Și, dacă se întâmpla ceva, ce s-ar face atunci o biată creatură ca mine? Gânduri de genul acesta au început să mă bântuie, încât ajunsesem să fiu destul de tulburată.

În noaptea de dinaintea plecării, m-am întins pe pat și am plâns. Ce să mă fac? Îmi dorisem atât de mult această călătorie, dar totuși mă speriam din anumite motive. Apoi - nu știu dacă dormeam sau eram trează - am văzut destul de clar o femeie înaltă, îmbrăcată în catifea roz și cu un copil în brațe, înconjurată de o lumină uimitoare. Un gând mi-a venit imediat, că Aceasta ar putea fi Maica Domnului. Totuși, nu am îndrăznit să O chem cu acest nume. Am vrut să merg la Ea, dar Ea a făcut un pas înapoi și a spus: 'Nu plânge. Mântuitorul vine, și Eu vin la tine!'.

Apoi I-am spus: 'Maică dragă, ce frumoasă și bună ești! E adevărat că locuiești la Valaam?'.

'Da, locuiesc acolo. Mă vei vedea la Valaam!'. După aceea, viziunea a dispărut, dar acum că Maica Domnului mi-a vorbit, parcă mi se luase o piatră de pe inimă. Mintea mea era liberă și toate temerile mele fuseseră spulberate.

A doua zi a venit corabia și am pornit cu bucurie în călătoria mea. Bătrânele care stăteau lângă mine au început să-mi ofere mâncare și de băut, una o pâine, o alta ceai și încă o alta o cafea, astfel încât să nu-mi lipsească nimic până la capăt. A fost o călătorie fericită. Singura problemă era că picioarele mele mă dureau foarte tare din cauza tangajului navei. La Valaam, se serba nu doar sărbătoarea anuală a Sfinților Serghie și Gherman, ci și punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică. Acolo, era un număr imens de pelerini, precum și Marele Duce Vladimir Alexandrovici și soția sa, Ducesa. Erau mulțimi de oameni, peste tot.

Odată ajunsă, după ce m-am odihnit în urma călătoriei obositoare, m-am îndreptat către mormântul Sfinților Serghie și Gherman și m-am rugat acolo cu aprindere, până mi-au curs lacrimi din ochi. I-am rugat pe sfinții care fuseseră primiți de Dumnezeu să mă ajute, să-mi dăruiască, păcătoasa de mine, ușurare de boala mea. Am cheltuit ultimele monede pe care le mai aveam, la o scurtă rugăciune pentru ei, încât nu mai aveam decât douăzeci de copeici și prețul de întoarcere.

Slujba de seară a avut loc în Biserica Adormirii Maicii Domnului, iar mulțimea era atât de mare încât, din cauza bolii mele, nu am avut nicio șansă să mă strecor în biserică, ci a trebuit să stau - sau mai degrabă să șed - la intrare.

A doua zi, trebuia să mă întorc acasă. Mi-ar fi plăcut să rămân acolo mai mult pentru a mă ruga, dar nu mai puteam, întrucât alte câteva zile m-ar fi costat mult, încât nu aș fi avut bani pentru biletul de întoarcere acasă.

Înainte ca nava să plece, însă, o forță nevăzută a început să mă tragă înapoi la Biserica Adormirii Maicii Domnului, încă o dată, pentru a mă mai ruga. Deși mi-era teamă să nu ratez nava, nu am îndrăznit să mă opun acestei voci interioare care îmi poruncea să intru în biserică, așa că mi-am adunat toate puterile și, practic, am fugit înapoi acolo.

De îndată ce am pășit în biserică, fără să vreau am privit în stânga și am rămas țintuită locului. Picioarele mi se înmuiaseră și cu siguranță aș fi căzut, dacă nu ar fi fost balustradele de lângă scările care duceau la biserica superioară.

Motivul surprinderii și nedumeririi mele fusese ceva minunat. Atârnând pe stâlpul din stânga ușii, într-o ramă aurie, și uitându-se la mine, era Maica Domnului! Și mai mult, am recunoscut la Dânsa același chip care îmi apăruse în vis în ajunul plecării mele la Valaam și mă întărise în cuget, atunci când prevedeam eșecul călătoriei. Nu îmi puteam lua ochii de la Icoană și deveneam din ce în ce mai convinsă că Aceasta era acea maică dragă care fusese atât de Milostivă încât să mă viziteze în vis. I-am recunoscut fața strălucitoare și privirea milostivă. Chiar și hainele Ei erau la fel, și ținea Pruncul în același mod în care văzusem în visul meu.

Deîndată ce mi-am amintit toate acestea, am vrut să fac o rugăciune a Paraclisului la Maica Domnului și să sărut Sfânta Ei Icoană. Bineînțeles, nu s-a dovedit un moment potrivit pentru ca Apărătoarea noastră să primească rugăciunile mele nevrednice. Sirena navei răsuna în depărtare, anunțându-și plecarea, iar Icoana era atârnată atât de sus încât mi-a fost imposibil să o sărut. Abia am mai avut timp să cumpăr o lumânare cu ultimele douăzeci de copeici și să o așez în fața icoanei. Apoi, cu lacrimi în ochi, a trebuit să plec spre navă.

În timpul călătoriei mi-am recăpătat calmul. Eram încântată dincolo de cuvinte de această minune care mi-a fost dăruită, mie, păcătoasa, deși mă întristase faptul că văzusem Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu numai în ultimele minute înainte de a părăsi Valaam-ul. Evident, aceasta fusese voia Ei.

La câteva zile după ce am ajuns din nou în Kakisalmi, am început să mă simt mult mai bine. Puteam merge fără toiag și să fac mici lucruri prin casă. M-am hotărât degrab să mă întorc la mânăstire, cu prima ocazie, pentru a mulțumi lui Dumnezeu și Sfinților Părinți și, desigur, pentru rugăciunea pe care îmi spusesem să o fac în fața icoanei Maicii Domnului. Dar Domnul a hotărât altfel.

Doamna în a cărei casă locuiam a decis să se mute în țară și a trebuit să mă întorc iar în Sankt Petersburg și să mă bazez pe ajutorul oamenilor buni de acolo. Anii au trecut. Viața mea a fost una grea și de multe ori mă confruntam cu foamea. Boala mi s-a agravat și a trebuit din nou să merg cu un toiag. Mă rugam cu ardoare Maicii Domnului, pentru ajutor. Apoi, în 1896, la nouă ani după vizita mea la Valaam, ajungeam acasă, de la Vecernie, într-o sâmbătă seara, mi-am spus rugăciunile și m-am culcat. Din nou am avut un vis. Maica Domnului mi s-a arătat exact în același chip, ca în prima ocazie, și mi-a spus: 'Iată, râvna ta a scăzut și ai uitat promisiunea de a reveni la Valaam. Ți s-a arătat calea, dar nu ai urmat-o'.

'Sunt săracă’, I-am răspuns, 'Nu am bani'.

'Îți găsești bani pentru orice altceva, dar nu și pentru asta. Din păcate, este o amară dezamăgire pentru Mine', s-a plâns Maica Domnului.

Am fost îngrozită de această viziune. Evident, O jignisem pe Draga noastră Maică. Ce era să mai fac acum? Deodată, am auzit că fosta mea doamnă se întorsese, recent, în Sankt Petersburg, așa că am mers la ea și i-am spus motivul durerii mele. Mi-a sărit, din nou, în ajutor - Dumnezeu i-a dat toată bunătatea Lui - și pe neașteptate mi-a oferit cinci ruble. Cu acestea am putut călători degrabă la Valaam.

Deîndată ce am ajuns la mânăstire, am mers la noua biserică, pentru a mă ruga la mormântul Sfinților ctitori, iar apoi la Biserica Adormirii Maicii Domnului, pentru a mă ruga iar. Spre marea mea întristare, însă, nu am mai găsit Icoana Dânsei, acolo unde fusese prima oară. Am început să-i întreb pe călugări unde se află, iar fostul iconom, Părintele Evghenie, m-a sfătuit să-l întreb pe meșterul tâmplar al bisericii, Părintele Pafnutie, care era responsabil cu toate icoanele. Nici el nu mi-a putut spune exact unde se afla Icoana Maicii Domnului, care fusese în Biserica Adormirii Maicii Domnului, bănuind însă că ar fi putut fi trimisă la capela mânăstirii, pe Insula Vasili din Sankt Petersburg. Eram foarte, foarte supărata că nu O găsisem pe Împărăteasa Cerului și am vărsat multe lacrimi amare în timp ce mă rugam Maicii Domnului și Sfinților Serghie și Gherman, să nu mă părăsească pentru păcatele mele.

Am stat la Valaam două săptămâni și jumătate, căutând peste tot Icoana, dar nu am găsit-o. Sănătatea mea slăbise, iar sufletul mi se îngreunase. În cele din urmă, m-am întors la Sankt Petersburg, și am sunat la Capela Valaam de pe Insula Vasili, dar nici acolo nu era Icoana. Eram mai îndurerată ca niciodată.

A mai trecut un an și boala mea începuse să se înrăutățească din nou, astfel că abia mai puteam merge chiar și cu toiagul. Am strâns tot anul, treptat, orice copeică, pentru o altă călătorie la Valaam. Îmi propusesem să petrec Sărbătoarea Sfântului Petru la mânăstire și să caut din nou Icoana Maicii Domnului.

Deși eram epuizată când am ajuns, m-am rugat puternic la mormântul Sfinților întemeietori și, cu lacrimi în ochi, m-am rugat Maicii Domnului, să-mi arate unde puteam găsi Icoana Ei binecuvântată. Și rugăciunea mea a primit răspuns.

În acea noapte, am avut un alt vis. Mă plimbam prin curtea mânăstirii și treceam pe lângă Biserica acum părăsită a Sfântului Nicolae. Plângeam și mă rugam Maicii Domnului: 'O, Maică dragă, dacă Te-aș putea vedea încă o dată!'. Eram surprinsă, dar continuaam să mă rog.

Din nou am auzit o voce, dar de această dată era a altcuiva: 'De ce ești atât de tristă? Ce cauți?'. M-am întors și, în spatele meu, stătea un călugăr bătrân cu barbă, grizonat, cu un culion albastru.

'O caut pe Maica Domnului', i-am răspuns.

'Stai. O vom găsi'.

'Cum s-o găsești atât de repede', am întrebat, 'când Părintele Pafnutie a căutat trei săptămâni, fără să o găsească?'.

'A căutat în locuri greșite. A uitat unde este', a spus bătrânul călugăr.

L-am urmărit, până la o ușă. 'Ușa asta este închisă', am spus.

El a deschis-o: ‘Aici este'.

Am privit în interiorul bisericii și, într-un colț, printr-o grămadă de mobilier și icoane vechi, se afla Icoana Maicii Domnului, pe jumătate înfășurată într-o pânză de in. Am recunoscut-o imediat ca fiind Icoana pe care o căutam. 'Uite-o!' - am exclamat cu voce tare. Atunci, m-au trezit celelalte femei din aceeași cameră.

A doua zi - o zi de miercuri - am mers la Liturghie dimineața devreme, după care Părintele Pafnutie a făcut o Slujbă a Paraclisului, la Mormântul Sfinților întemeietori. I-am povestit despre visul meu. 'Pentru numele lui Dumnezeu, iartă-mă', a spus el. 'Am căutat icoana la început și apoi am uitat de tot de ea. Mă duc s-o caut imediat. Acum îmi amintesc. Sunt sigur că este în Biserica Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni'.

Voiam să mă împărtășesc sâmbătă, iar cu o seară înainte am avut un alt vis. Se făcea că stăteam singură în biserica inferioară. Lângă mormântul întemeietorilor se aflau doar doi călugări, Părintele Serafim și Părintele Nicolae. Așteptam cu nerăbdare ceva și nu puteam să-mi iau ochii de la ușa din afară. Deodată, ușa s-a deschis și Icoana Maicii Domnului a fost dusă înăuntru, de Părintele Pafnutie și de un călugăr tânăr într-o reverendă scurtă și gri. 'Ea este, Maica mea dragă!'. Am plâns și m-am aruncat la podea, gândindu-mă că Icoana va fi purtată pe deasupra mea și că mă voi face bine. Dar Părintele Pufnutie a spus: ‘Nu am pregătit nimic pentru tine, aici. Trebuie să facem o scurtă slujbă de sfințire și de binecuvântare a apei, pentru ca o persoană bolnavă să se facă bine'. Și, atunci, m-am trezit.

Dimineață m-am împărtășit. I-am spus Părintelui Pafnutie despre visul meu și, plângând, l-am rugat să meargă să caute Icoana. Înainte de Liturghie, am mers la capelă, când am văzut brusc o mulțime de oameni care se grăbea dinspre locul de cazare, spre biserică. 'Ce se întâmplă?' - i-am întrebat. Mi-au spus că Icoana pierdută a Maicii Domnului a fost găsită și că fusese dusă la biserica inferioară. Am intrat în biserică și am văzut Icoana, pe treptele din fața iconostasului.

'Aceasta este Icoana despre care ziceai?' - m-a întrebat Părintele Pafnutie. 'Da, aceasta este!' - i-am răspuns.

'Atunci așează-te și roagă-te Preasfintei Maici a lui Dumnezeu', a spus el. I-am cerut să țină o slujbă către Maica Domnului și a făcut-o, cu binecuvântarea apei, și a aprins o candelă în fața icoanei.

Ieromonahul Alipie citea Slujba Paraclisului la Mormântul Sfinților ctitori chiar atunci și mi s-a spus că el pictase Icoana. Am mers la el și m-am închinat la pământ înaintea lui. Respirația mi se oprise și lacrimile îmi curgeau pe obraji, de bucurie că am găsit în sfârșit Icoana Maicii Domnului care mi se arătase și I-am mulțumit Domnului din toată inima pentru milostivirea de nedescris pe care mi-o arătase.

Apa sfințită a fost turnată într-o sticlă, pentru mine și, când am băut-o, am simțit că-mi revin puterile. Am luat niște ulei din candelă și am mers în camera mea. Acolo, l-am întins pe mâini și pe picioare. Durerea s-a potolit și, pentru prima dată după mulți ani, am putut dormi liniștită. La o săptămână mai târziu, am putut merge fără toiag.

După ce I-am mulțumit din tot sufletul și din adâncul inimii Maicii Domnului pentru minunea pe care o făcuse asupra mea, în nevrednicia mea, m-am întors la Sankt Petersburg. Am început să prind putere, fără niciun medicament, iar până la Paște îmi revenisem complet. Atunci, m-am decis să cumpăr o candelă pentru Icoană. Prin harul lui Dumnezeu am reușit să adun opt ruble, din puținul pe care îl aveam, dar o candelă costa zece ruble. Apoi, un prieten de-al meu, care cumpărase un bilet de loterie de caritate mi-a promis că dacă va câștiga îmi va da cele două ruble de care aveam nevoie, și a câștigat un ceas de aur, astfel că am putut să cumpăr candela și să o trimit la mânăstire. Mulți oameni mi-au cerut să le dau o fotografie a Icoanei. Acum sunt perfect sănătoasă. Pot spăla și curăța podelele și chiar am ajutat la strângerea fânului la Mănăstirea Koneviț. Nu mai simt nicio durere în picioare. În total, boala a durat doisprezece ani. La un moment dat nici măcar nu mai puteam să-mi strecor brațele prin mânecile hainelor și, uneori, puteam urca trepte doar târându-mă pe mâini și genunchi. Am vărsat nenumărate lacrimi în acele momente și m-am rugat Maicii Domnului să fiu vindecată. Acum sunt din nou sănătoasă și am tot ce îmi trebuie. Există chiar și oameni buni în jurul meu care m-au dus la o casă de bătrâni. Slavă Împărătesei Cerului!".

Istorisirea Nataliei Andreievna despre descoperirea Icoanei în Biserica abandonată a Sfântului Nicolae este complet adevărată. Acesteia i-ar fi fost imposibil să cunoască ceva despre cele ce se aflau în biserică, ori despre obiectele depozitate acolo. Biserica este ținută închisă și nu este permis accesul persoanelor străine, în afară de personalul mânăstirii. Totul s-a întâmplat cu adevărat așa cum îi apăruse în vis. După indicațiile ei, Părintele Pafnutie a intrat în biserică, a găsit icoana într-un colț și a dus-o în biserica principală inferioară. Acolo, a așezat-o în partea dreaptă a bisericii, pe un stâlp în spatele absidei corului din dreapta, unde se află până în prezent. Și, prin căi minunate, persoana care l-a ajutat pe Părintele Pufnutie să poarte icoana era într-adevăr îmbrăcată într-o reverendă scurtă, gri.

Natalia Andreievna a publicat această relatare despre viziunile sale pe 7 august 1897 și ea a fost scrisă în forma actuală pe 26 iulie 1898.

Spre slava lui Dumnezeu - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizată în iulie 2023

1Despre Lacul Ladoga, Mânăstirea Valaam și Noul Valaam, puteți citi apăsând aici.