Icoana Prusiotisa a Maicii Domnului (Cinstită în mod aparte în ziua de 23 august)

Sus pe vârfurile muntoase acoperite de brad din sud-vestul Euritaniei (o prefectură greacă), încastrată între stânci cenușii zvelte cu măreție sălbatică, se află Sfânta Mânăstire Prusos. Este o mănăstire istorică, stavropighie, cu clădiri impunătoare pe trei niveluri. Acolo, între ele, se află săpată o peșteră, în interiorul căreia se găsește primul lăcaș al mânăstirii. În el se păstrează Icoana făcătoare de minuni a Panaghiei (Preasfintei Fecioare), numită Prusiotisa, iar ziua sa de sărbătoare specială este, cu mare fast și evlavie, cea de 23 august.

Această Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca (18 octombrie) și a ajuns acolo din Prusa, din Asia Mică - după cum o relevă Manuscrisul al 3-lea din Codexul Sfintei Mânăstiri Prusiotisa.

În anul 829 Sfânta Icoană a Maicii Domnului se afla păstrată într-o frumoasă biserică din renumitul oraș Prusa. Astăzi biserica încă mai există în orașul numit Brusa, care se află în Turcia, lângă Constantinopol. Multe minuni au avut loc în acea biserică.

Icoana a fost luată din Prusa de un tânăr nobil, în vremea domniei ultimului împărat iconoclast Teofil (829-842). Teofil a ordonat ca toate icoanele să fie scoase din biserici și distruse. Poporul ortodox apăra și ascundea Sfintele Icoane, chiar dacă pedeapsa pentru această "crimă" era exilul sau moartea.

Când a fost citit decretul împăratului în orașul Prusa, fiul unui membru al curții imperiale a ales să-l ignore. Luând Sfânta Icoană, el a căutat un refugiu pe continentul grec, întrucât persecuția nu era la fel de severă acolo. În drum spre Grecia, însă, tânărul a pierdut Icoana, la Galipoli în Tracia, ceea ce i-a provocat mare întristare.

"Vai de mine, nenorocitul", a strigat el. "Maica Domnului m-a părăsit, pentru păcatele mele".

Icoana se dusese în mod minunat, într-o peșteră dintr-o zonă sălbatică a Euritaniei (în vecinătatea Liței și Agrafei, unde se află în prezent mânăstirea și Altarul închinat Icoanei și unde s-a arătat unor păstori locali, în noaptea de 22 spre 23 august.

Tânărul a ales să nu se mai întoarcă, pentru că nu putea suporta să trăiască printre iconoclaști. El și-a continuat călătoria și s-a stabilit în orașul Noua Patra, lângă capătul nord-vestic al Peloponezului. Această zonă era complet necunoscută și inaccesibilă în acel moment. Terenul era foarte accidentat, cu munți stâncoși abrupți și prăpastii adânci și abisuri. Nici măcar un sat mic nu exista acolo, cu excepția câtorva adăposturi pentru păstori. Zona nu era potrivită pentru a construi sate. Chiar și animalele domestice supraviețuiau cu dificultate. Cu toate acestea, creștinii se ascundeau uneori în acești munți îndepărtați, încercând să scape de persecuția din partea ereticilor sau de opresiunea împăraților și regilor.

ZI de Sărbătoare…

Astăzi, 6 aprilie, când Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium, Inalt Preasfinţitul Părinte acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, îşi sărbătoreşte ziua numelui.

Trăirea atonită este darul de mare preţ pe care Dumnezeu i l-a hărăzit, rânduindu-i ca loc de metanie Sfânta Mănăstire Frăsinei. Rânduiala monastică şi stăruinţa în temeiul trăirii întru Hristos au fost definitorii în formarea duhovnicească a Mitropolitului de astăzi al Olteniei.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit!

Timpul a trecut și apoi, într-o zi, au ajuns la el vești despre anumite întâmplări minunate din regiunea Aitola. Potrivit acelor rapoarte, fiul unui păstor local se îngrijea de turma tatălui său într-un loc accidentat, inaccesibil, din munți. Într-o noapte, în timp ce copilul dormea, vizavi de locul unde se află acum cimitirul mânăstirii, a fost trezit de cântări cerești și dulci care veneau dintr-o peșteră din spatele lui.

locul de odihnă al copilului

Cu multă teamă, s-a întors și a văzut un stâlp de lumină aprins ieșind din peșteră și ajungând până la cer. La început a crezut că ar fi vorba despre un curcubeu, dar a realizat rapid că un curcubeu nu poate fi vertical și, de asemenea, că nu plouase. Uimit, băiatul a mers să-l informeze pe tatăl său, despre ceea ce văzuse. Tatăl credea că fiul visase și, prin urmare, l-a sfătuit că nu trebuie să se teamă de lucruri care nu sunt reale. Tânărul a insistat însă, că ceea ce auzise și văzuse fusese real.

În noaptea următoare, copilul și-a dus tatăl în același loc în care văzuse stâlpul de lumină, astfel încât să poată observa și singur acel fenomen. Bărbatul a văzut exact ceea ce descrisese fiul său, dar nu a îndrăznit să meargă și să vadă ce era în peșteră. A doua zi, a dus alți oameni acolo și toți au văzut același lucru. După ce au căutat în zonă, au descoperit Icoana Sfântă din peșteră, strălucitoare și luminoasă. Plini de bucurie, s-au închinat la Icoană și au decis să o păstreze acolo, ca binecuvântare. Zilnic, aduceau lumânări și tămâie. Cum a ajuns Icoana acolo, știe doar Dumnezeu Care l-a trimis printr-un înger, în chip minunat, pe Profetul Avacum să-l hrănească pe Daniel în groapa cu lei din Babilon. Aflarea Sfintei Icoane avea să fie, deci, întâia minune a Panaghiei Prusiotisa.

Între timp, tânărul care pierduse Icoana și locuia acum în Noua Patra a auzit despre o Icoană a Maicii Domnului care fusese descoperită prin arătarea unui stâlp de lumină. El și slujitorii săi au plecat acolo imediat și, după două zile, au ajuns la peștera unde se păstra Icoana. În momentul în care a văzut Icoana, a știut că era cea pe care o pierduse. După ce s-a închinat înaintea ei, a dat daruri păstorilor, vrând să pornească înapoi cu ea către Noua Patra. Bucuria păstorilor s-a transformat, însă, în tristețe când și-au dat seama că se lipseau de Icoană. Ei l-au rugat pe tânăr să lase cu ei Sfânta Icoană, dar acesta a răspus că Icoana îi aparținea și că le-a dat daruri bogate încât să se simtă mângâiați pentru lipsirea de ea. Mai mult, le-a spus că muntele nu era un loc potrivit pentru zidirea unei biserici, ori pentru a găzdui pelerini. Apoi, a luat Icoana și a plecat.

La un moment dat, el și tovarășul său au obosit și a trebuit să se odihnească, așa încât s-au oprit într-un loc. Au adormit și, când s-au trezit, nu au mai putut găsi Icoana. Presupunând că păstorii o furaseră în timp ce dormeau, s-au întors pe cale. Ajungând într-un loc îngust lângă râu, tânărul a auzit o voce, spunându-i:

"O, tinere, mântuiește-te! Mergi în pace și nu te mai osteni. Îmi place să rămân aici cu păstorii și țăranii, și nu să fiu în orașe cu oameni care predică erezia. Dacă vrei să rămâi cu mine, atunci vino la locul unde m-ai găsit. Aceasta îți va fi de folos".

Doar tânărul a putut auzi vocea. Ascultător față de chemarea Maicii Domnului, el și-a eliberat slujitorii, și-a lăsat toată averea și s-a întors la peștera unde fusese găsită Icoana, însoțit de unul dintre slujitorii săi, care decisese să rămână cu el. Era convins că aceasta era voia Panaghiei, ca Ea să rămână acolo.

Tânărul a zidit un paraclis, în peșteră, închinat Icoanei. El și slujitorul său au primit amândoi tunsura monahală, de la Ieromonahul Rafail care venise din Schitul din apropiere al Sfântului Dimitrie. Tânărul a fost tuns cu numele Dimitrie, iar slujitorul său a primit numele Timotei. Mai târziu, au construit o chilie, vizavi de paraclis, într-un loc liniștit, departe de pelerinii zgomotoși, unde s-au nevoit pentru păcatele lor. Părintele Dimitrie a trecut acolo, cu pace, la Domnul, după ce a dus o viață plăcută lui Dumnezeu. Ucenicul său Timotei i-a îngropat trupul în paraclisul pe care îl construise, iar sufletul său binecuvântat s-a înălțat la Cer. Acesta a fost începutul Mânăstirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Prusiotisa.

Mânăstirea există de o mie de ani, până astăzi. A rezistat dezastrelor naturale și celor provocate de om. Biserica principală, închinată Adormirii Maicii Domnului, se află în peșteră. Icoana veche și întunecată de tămâie se păstrează în peșteră, înconjurată de nenumărate ofrande prețioase. Ofrandele stau mărturie nenumăratelor minuni din veacuri trecute și din prezent. Lângă mânăstire, s-a construit Satul Prusos.

Icoana așteaptă mulțimile de pelerini care se adună acolo între 15 și 22 august - zilele speciale de sărbătoare. În vremuri vechi, liniștea munților era tulburată de vocile grupurilor de oameni care mergeau la sărbătoare. Trebuia să meargă pe cărări de capre, printre castani, brazi și platani bătrâni. Călătoria dura 15 ore, iar oamenii cărau coșuri cu mâncare și pachete, ținându-le în echilibru pe cap. Călare mergeau doar cei bătrâni și cei neputincioși. Unii dintre pelerini puteau fi văzuți mergând desculți sau târându-se în genunchi, împlinind promisiunile făcută pentru vindecare minunată. Mergeau acolo, aprindeau lumânări, cu credință, și rămâneau peste noapte în casa de oaspeți a mânăstirii, ori în aer liber. Dimineața, oamenii participau la o slujbă bisericească, foarte devreme, și apoi plecau sperând să se întoarcă anul viitor. Astăzi, mânăstirea este accesibilă cu mașina, pe un drum sinuos de pământ, tăiat pe versantul abrupt al muntelui.

Icoana Preasfintei Fecioare Maria este de tip Hodighitria și are o ferecătură metalică aurită, placată cu argint - un dar al Generalului Gheorghe Karaiskakis, care s-a adăpostit în mânăstire în timpul Revoluției din 1821. Partea metalică a fost realizată de aurarul Gheorghe Karanikas în 1824, după cum arată inscripția în relief de deasupra umărului drept al Maicii Domnului:

"Pantanasa. Prin generozitatea Generalului Gheorghe Karaiskakis, făcută de mâna lui Gheorghe Karanikas, 1824".

Înregistrările Mânăstirii arată că a fost devastată de multe ori, în timpul ocupației turcești. Ultimul act de vandalism - de către germani, în 1944 - a redus clădirile la câteva grămezi de moloz. După prăbușirea acestora, un ofițer a vrut să dea foc bisericii. A încercat de multe ori să o facă, dar fără rezultat. În timp ce stătea afară și dădea ordine, el a fost pedepsit de Panaghia, ca exemplu pentru alții. O forță nevăzută l-a aruncat violent la pământ. Impactul a fost foarte puternic, iar germanul nu a putut să se mai ridice. Soldații l-au săltat și l-au pus pe un animal, pentru a-l duce la Agrinio. Astfel, lăcașul a rămas nevătămat, păstrându-se neatins de-a lungul secolelor.

Au mai trecut patru ani, iar un război civil se dezlănțuia în mediul rural grec. Locuitorii din Euritania și Navpaktos și-au părăsit satele, căutând siguranță în alte părți ale Greciei. Și-au luat cu ei și Icoana făcătoare de minuni. Aceasta a împărtășit, de asemenea, soarta fiilor ei și a fost dusă de călugării din Prusos, în Navpaktos. Mânăstirea a rămas complet pustie.

După mult timp, au început operațiunile armatei. Divizia A 9-a a lansat un atac pentru a distruge Euritania. Unele regimente au trecut prin Prusos. Ofițerii și soldații s-au apropiat de biserica întunecată a peșterii și au intrat să se roage. Înăuntru, au avut parte de o priveliște ciudată. În fața iconostasului, stătea o lumânare aprinsă, iar o călugăriță se afla acolo, stând în genunchi. Soldații au fost uimiți. Cum putea acea călugăriță să viețuiască acolo, într-o vreme în care Euritania fusese complet abandonată de locuitorii săi? Cum trăia, ce mânca, de unde lua ulei pentru candelă? Când au întrebat-o, ea a răspuns smerit și cu durere:

"Copiii mei, locuiesc aici singură, de doi ani și jumătate. Pentru a viețui, nu am nevoie de mâncare și de pâine. Îmi este suficient să am candela aprinsă."

Soldații s-au grăbit să plece, așa că nu au acordat atenție cuvintelor ei. Dar a doua zi, când s-au gândit la asta, au realizat că fusese vorba despre o întâmplare minunată. Mai târziu, când au trecut prin Navpaktos, l-au rugat pe ofițerul lor comandant să le dea permisiunea de a-l vizita pe Mitropolitul Hristofor de Navpaktos și Euritania. Ierarhul i-a primit cu dragoste și, după ce a ascultat istorisirea lor, a făcut lumină asupra misterului.

"Lăcașul pe care l-ați vizitat", le-a spus el, "aparținea Mânăstirii Prusiotisa, acum abandonată, a cărei Icoană făcătoare de minuni se păstrează aici mai bine de doi ani, în paraclisul Mitropoliei noastre, la Sfântul Dionisie. Mergeți acolo, închinați-vă și veți înțelege".

Au mers să se închine la Icoană. Apoi, dintr-o dată, cu toții au înțeles misterul. În Icoana Maicii Domnului, au recunoscut-o pe călugărița pe care o întâlniseră în paraclisul din peștera înălțimilor din Prusos!

Singura replică exactă cunoscută a acestei Icoane făcătoare de minuni s-a aflat la Mânăstirea Prusos din Grecia. La sfârșitul lunii iunie 2008, replica a fost dusă de clericii mânăstirii și ai Mitropoliei de Karpenisi, în Statele Unite, și așezată permanent în Mânăstirea Panaghia Prusiotisa din Troy, Carolina de Nord. Mai multe mânăstiri sunt închinate acestei Sfinte Icoane.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în aprilie 2024.