În data de 11 august, anual, se face cinstire aparte Icoanei Maicii Domnului din Constantinopol. Despre această Icoană făcătoare de minuni se cunosc foarte puține, Sinaxarele existente - dintre care doar câteva mai amintesc în vremurile noastre ziua de cinstire a acestei Icoane făcătoare de minuni - rezumându-se strict la câteva amănunte tehnice legate de modul în care aceasta a fost realizată, pentru identificarea sa mai ușoară:
"În Icoană, Pruncul Hristos este reprezentat dezbrăcat până la brâu, fiind ținut pe mâna dreaptă a Maicii Sale, în timp ce mâna stângă a Dânsei stă sprijinită pe genunchi".
Alte date referitoare la istoria acestei Sfinte Icoane lipsesc. Cu toate acestea, descoperim din surse indirecte că este vorba, în fapt, de Icoana realizată în urma și în amintirea mai multor apariții minunate ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care au avut loc la Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit, după Adormirea Maicii Domnului.
Astfel, studiind scrierile înregistrate de istorici și, în paralel, istoria hagiografică și evenimentele de acest tip, identificăm cel puțin patru apariții minunate importante ale Maicii Domnului chiar în vechea capitală a Imperiului Roman de Răsărit, recunoscute de Biserică.
Apariția minunată înaintea Împăratului Leon I Tracul (Machelis), în anul 455
Originar din Dacia Aureliana - provincia romană înființată de împăratul Aurelian pentru legiunile și administrația retrase în sudul Dunării, în provincia balcanică Moesia, după ce în anul 271 a decis retragerea din Dacia Traiană, nord-dunăreană - Leon I a fost încoronat pe 7 februarie 457, la moartea lui Marcian.
Se născuse în Tracia, iar printre oameni, conform istoricilor, era numit "Măcelarul" - din două motive: pentru că ar fi fost cândva negustor de carne, precum și din cauza cruzimii sale. Se zvonea că în tinerețe fusese un simplu măcelar și multă vreme în capitală, după aceea, avea să le arate tuturor un magazin în care vânduse carne împreună cu soția sa Verina.
Leon I a fost ultimul dintre împărații întronizați de Aspar, comandantul—șef al armatei bizantine, care reprezenta în ochii romanilor o tutelă germanică din ce în ce mai inacceptabilă și care credea că Leon va fi o marionetă în mâinile sale. Cu toate acestea, Leon a început să se distanțeze din ce în ce mai mult de șeful său. Mai târziu chiar, Zenon, ginerele lui Leon I, avea să se afle la originea revoltelor religioase anti-ariene în timpul cărora Aspar își găsea moartea, probabil cu complicitatea cel puțin pasivă a lui Leon I.
Pentru a da mai multă legitimitate stăpânirii noului împărat - un om de origine modestă - s-a decis ca Patriarhul Constantinopolului însuși să-i pună coroana pe cap, iar la 7 februarie 457, Leon a fost încoronat Rege al Constantinopolului de către Patriarhul Anatolie. Leon I devenea, astfel, primul împărat încoronat rege de către liderul Bisericii; ulterior, această ceremonie a devenit obligatorie nu doar în Constantinopol, ci în întreaga lume creștină.
Cu doi ani înainte, însă, de a fi întronizat, viitorul împărat din Răsărit, Leon Tracul, pe când era doar un simplu soldat, fiind însoțit de un orb în afara cetății Constantinopolului, aude dintr-o dată un glas de sus. Apoi, o vede pe Preasfânta Fecioară Maria.
În această minunată apariție, Maica Domnului îi prezice viitoarea lui alegere pe tronul imperial și, totodată, vindecarea de orbire a tovarășului său.
După aceea, Leon a construit o biserică pe locul apariției. Biserica l-a canonizat pe Împăratul Leon cel Mare în rândul mărturisitorilor (20 ianuarie).
Apariția minunată înaintea unui tânăr israelit, în anul 552
În anul 552, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut în mod minunat înaintea unui copilaș israelit din Constantinopol, pentru a-l apăra, cu succes, de chinurile la care îl supunea tatăl său violent.
Copilul și mama sa au fost botezați, ca urmare a acestui eveniment.
Apariția minunată înaintea oamenilor din Constantinopol, în anul 626
În anul 626, Patriarhul Serghie face apel la populație să se roage Preasfintei Fecioare Maria, împreună cu el, pentru a rezista asediului la care persanii supuneau cetatea.
În cea de-a unsprezecea zi a asediului, O Doamnă cu înfățișare de o mare noblețe, având alături două slujnice, se îndrepta spre tabăra perșilor. Atacatorii o confundă cu împărăteasa care s-ar fi aflat într-o misiune diplomatică; dar Doamna dispare după ce și-a schimbat direcția drumului, ceea ce a provocat o luptă în tabăra adversă și în cele din urmă persanii au renunțat la asediu.
Populația a înregistrat acest eveniment, ca fiind lucrarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sub chipul acelei nobile Doamne1.
Apariția minunată înaintea maicii Sfântului Ștefan cel Nou, în anul 714
Potrivit hagiografilor, părinții viitorului Sfânt Ștefan cel Nou (28 noiembrie) nu puteau avea prunci, așa încât viitoarea mamă se ruga adesea Preasfintei Fecioare Maria, în biserică, pentru a-i cere mijlocirea. Prin urmare, în anul 714, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu apare înaintea acesteia, spunându-i: "Tristețea ta s-a încheiat, rugăciunea ta va primi răspuns".
Un an mai târziu, ea îl naște pe Ștefan, care la vârsta de șaisprezece ani devine călugăr și, apoi, cunoscut luptător împotriva iconoclasmului (lupta împotriva cinstirii icoanelor). Prin urmare, a murit ca mucenic, într-o perioada plină de neînțelegeri și frământări.2
Răspândirea icoanelor de origine antică se datorează credinței că, odată ce au fost realizate cât mai aproape de viața lui Hristos, ele mărturisesc mai direct și mai autentic mesajul Sfintei Evanghelii. Multe copii au fost realizate în secolele următoare, în special în jurul Mediteranei de Est. Biserica ne învață faptul că, deși sunt copii, aceste icoane păstrează proprietățile originalului. Prin urmare, ele inspiră o mare evlavie populară, nu numai în Asia Mică, ci și în sudul Italiei, unde se consideră, de exemplu, că a protejat Napoli de o epidemie de ciumă, ori când orașul a fost asediat în 1528, și în timpul celui de-Al Șaptelea Război Italian.
Numele Icoanei "Maicii Domnului din Constantinopol", în Occident, este în general legat de sosirea în Vest a icoanelor venerate ale Preasfintei Fecioare, aduse de călugării care fugeau din Bizanț, mai întâi din cauza persecuțiilor iconoclaste și apoi din cauza căderii Constantinopolului.
Spre slava lui Dumnezeu - o cercetare, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, realizată în septembrie 2023.1Patriarhul Serghie I, care era de origine siriană, la început diacon în marea Biserică Sfânta Sofia, a fost Patriarh al Constantinopolului din 18 aprilie 610 până la mutarea sa la Domnul pe 9 decembrie 638. El a preluat Tronul Patriarhal la sfârșitul domniei împăratului Foca, răsturnat și executat la ordinul lui Heraclie la 5 octombrie 610. În aceeași zi în care Foca a fost executat, Patriarhul Serghie I l-a încoronat pe Heraclie împărat, în Paraclisul Sfântul Ștefan, al Palatului Imperial.
A fost apoi, până la trecerea sa la cele veșnice, timp de douăzeci și opt de ani, unul dintre principalii colaboratori ai împăratului Heraclie, iar cele două nume ale acestora au rămas strâns asociate.
În perioada 29 iunie - 8 august 626, capitala a fost asediată de o imensă armată compusă din avari și slavi, sub comanda hanului avarilor. În același timp, o armată persană comandată de generalul Shahr-Baraz a ocupat țărmul asiatic al Bosforului. În acest pericol extrem, Patriarhul Serghie I a apărut ca unul dintre stâlpii rezistenței: a purtat Icoana Maicii Domnului a Bisericii Vlaherne pe zidurile și pe străzile orașului. Poporul a atribuit, ulterior, victoria, acestei Icoane a Maicii Domnului purtată înaintea inamicului de către Patriarh. De asemenea, în timpul acestor evenimente, Patriarhul Serghie a compus "Imnul Acatist al Maicii Domnului", care se cântă în întregime în a Cincea Duminică a Postului Mare.
Patriarhul Serghie I a acceptat, de asemenea, ca Biserica din Constantinopol să participe activ la război: din 612, personalul Bazilicii Hagia Sophia a fost mult redus; în 622, Patriarhul a cedat obiectele din metale prețioase din tezaurul său pentru a fi topite.
Conform istoricilor, Patriarhul Serghie I a fost una dintre cele mai puternice personalități care au exercitat funcția de Patriarh al Constantinopolului.
2Sursa principală este Viața Sfântului Ștefan cel Nou, scrisă, conform Proloagelor, la 42 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului (807/808), de omonimul său Ștefan, diacon al Catedralei Sfânta Sofia, pentru Ava Epifanie, pustnic și succesor acolo al Sfântului. Este posibil ca Ștefan Diaconul să fi participat la Al Doilea Sinod de la Niceea, care a restaurat cultul icoanelor (787), deoarece doi sau trei "Ștefan" diferiți, diaconi ai Sfintei Sofia, sunt raportați printre cei ce au luat cuvântul.
Alte două surse sunt: Breviariul Patriarhului Nichifor, probabil scris în anii 780 (nr. 81), și Cronica lui Teofan Mărturisitorul care s-a mutat la Domnul în anul 817 (p.436-437, ed. De Boor). Printre textele anterioare anului 843, Sfântul Ștefan cel Nou este menționată și în Viața lui Nichita din Medicion. O altă sursă apare ca fiind scrisă în secolul al X-lea, de Simeon Metafrastul.