Tuesday 7 may 2024

ÎPS Părinte Irineu: Ce înseamnă să mergi în Galileea? (Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei)

✝ Dr. Irineu,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ȘI MITROPOLITUL OLTENIEI

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI,
HAR, MILĂ ȘI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori,

Evenimentul care a pus în evidență în mod deplin iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, anume Jertfa Sa pentru iertarea păcatelor noastre, culminează cu bucuria că El a înviat și a biruit moartea. După ce Domnul a biruit iadul și întunericul, S-a întâlnit cu ucenicii Săi și cu aceia care L-au urmat îndeaproape în timpul vieții Sale pământești. În această comuniune sfântă de iubire, El le-a împărtășit acestora darurile Duhului Sfânt. Ucenicii, făcându-se primitori ai luminii dumnezeiești, fii ai păcii și ai Învierii, au mărturisit că Învățătorul lor S-a întors din moarte la viață cu iubire pentru ai Săi. După Înviere, El S-a înălțat la Tatăl și a intrat în slava Sa veșnică, împreună cu firea noastră omenească, pe care Și-a asumat-o din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Aceste fapte ale Domnului sunt încadrate, evident, în procesul lucrării mântuirii lumii, care are ca fundament iubirea și ca scop preamărirea Tatălui ceresc. De fapt, întoarcerea Mântuitorului nostru la Tatăl indică în chip sublim împlinirea iubirii divine și a integrării neamului omenesc în această iubire. Deci, ceasul Jertfei și Învierii Domnului este sinteza iubirii Crucii pe care Dumnezeu Fiul a adus-o Tatălui și în care a cuprins lumea, ca toți să iubească pe Fiul cum iubesc pe Tatăl. Cuvintele Mântuitorului din vremea Răstignirii – „Părinte, a venit ceasul1 – vor să arate că Jertfa pe Cruce este planul pe care Dumnezeu Tatăl L-a voit dintru început, legat de timpul iubirii și al preamării neamului omenesc. Ca atare, timpul Crucii și Învierii arată că nimic altceva nu-L putea conduce pe Domnul nostru spre pătimirea Sa în afară de ceea ce s-a stabilit de Preasfânta Treime din veșnicie. De bună seamă că, Domnul Însuşi, din iubire de oameni, a împlinit vremea când a ales să moară pentru păcatele oamenilor, nefiindu-I impusă moartea ca o necesitate. Fiind Viața, El a suportat moartea ca noi să trăim în iubirea și viața Lui infinită. Deci, slăvindu-L pe Tatăl și ca om, El ne-a arătat că ne-a iubit nemăsurat atât prin coborârea Lui la noi, cât și prin ridicarea noastră la slava dumnezeiască. Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre Cruce și Înviere, spune că, pe cât a fost de necesar pentru mântuirea noastră ca Dumnezeu să Se facă om smerit, umblând printre noi şi primind moartea pentru a o învinge, pe atât a fost de necesar, tot pentru mântuirea noastră, să arate firea Sa omenească transfigurată şi înălţată la slava dumnezeiască, pentru ca toţi cei ce cred în El să se împărtăşească de ea. În această cheie trebuie citite și cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan, care mărturisește: „ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete… Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul2. După cum vedem, Mântuitorul a suferit toată răutatea și cruzimea oamenilor, dar a biruit întunericul și răutatea, înviind din mormânt.

Preaiubiți frați și surori,

Sfinții Evangheliști, vorbind despre Învierea Mântuitorului, ne spun că în momentul când noaptea era pe sfârșite și se aprindeau primele licăriri de lumină ale zorilor, femeile au pornit spre mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Ele înaintau spre locul acela nesigure, pierdute, cu inimile sfâșiate de durere pentru moartea nedreaptă a Învățătorului lor. Dar, sosind acolo și văzând mormântul gol, s-au întors degrabă spre Ierusalim să anunțe pe ucenici că Domnul a înviat și că îi așteaptă în Galileea. Desigur, Paștele a avut loc în viața acestor femei: ele, într-adevăr, au trecut de la itinerarul trist spre mormânt la cel plin de bucurie spre ucenicii Mântuitorului, pentru a le spune nu numai că Domnul a înviat, ci și că El îi cheamă la o nouă întâlnire în Galileea. Fără îndoială că relatările scripturistice ale întâlnirii Celui înviat cu Apostolii arată Învierea și ca trezire a inimilor și renaștere la o nouă viață, unde moartea nu mai are putere. În lumina Învierii, este posibilă întrebarea formulată de Sfântul Apostol Pavel: „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?3.

Femeile, ne spune Sfântul Evanghelist Matei, „s-au dus să vadă mormântul4 știind că vor vedea pe Mântuitorul acolo. Bineînțeles, Îl căutau pe Domnul Hristos printre cei morți. Ele mergeau la mormânt având convingerea că Domnul Hristos Se află în acel loc al morții și că toată nădejdea Împărăției așteptate de poporul ales luase sfârșit odată cu Răstignirea Lui. Ele trăiau aceste dezamăgiri de felul celor pe care și noi le trăim. Uneori avem impresia că bucuria întâlnirii cu Mântuitorul aparține trecutului, în timp ce în prezent Îl cunoaștem numai din mormintele amărăciunilor noastre, ale neîncrederii și ale suferințelor de tot felul. Suntem copleșiți de multe ori de gândul că totul s-a sfârșit, că nu mai avem nimic de făcut, că lucrurile nu se vor schimba niciodată în bine, că mâine, dacă nu va fi la fel ca astăzi, poate va fi mai rău. Copleșiți de asemenea dureri și asupriți de asemenea tristeți, simțim gustul amar al oboselii și vedem stingându-se în noi bucuria Învierii. Alteori, trăim neputința de a merge mai departe în viața de zi cu zi, pierzând curajul de a depăși valurile necazurilor care ne depășesc și ne îneacă. Deseori ne simțim neputincioși și descurajați în fața puterii răului, a conflictelor care sfâșie relațiile dintre oameni, a răspândirii nedreptății ca o ceață întunecată, a nenorocirilor războaielor din jurul nostru, a răutății care nu se mai termină. Poate că nu demult ne-am aflat față în față cu pierderea celor dragi sau poate că ne-a atins boala și am căzut ușor pradă deznădejdii și ni s-a uscat izvorul speranței. Fără îndoială, în asemenea situații, drumurile noastre s-au oprit în fața mormintelor și noi am rămas singuri și neputincioși, repetând întrebarea: „De ce Doamne?”, „De ce?”.

Răspunsul la îndoielile, dezamăgirile și suferințele noastre este dat de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care S-a răstignit pe cruce și a înviat din morți. Să ne aducem numai aminte de femeile care în ziua Paștelui n-au rămas neputincioase în fața mormântului, ci „au părăsit în grabă mormântul cu frică și cu bucurie mare, alergând să-i anunțe pe ucenicii Domnului5. Ele au adus Apostolilor, care stăteau încuiați în casă de frica iudeilor, vestea care a schimbat viața și istoria pentru totdeauna: aceea că Mântuitorul Hristos a înviat! Totodată, ele au și anunțat pe Apostoli că Domnul îi cheamă să Se întâlnească cu ei în Galileea.

Dar ce înseamnă să mergi în Galileea? În primul rând, a merge în Galileea înseamnă să ieși din starea de frică pentru a merge spre lumina Învierii Mântuitorului Hristos. Această îndreptare înseamnă să revii la sânul Bisericii, acolo unde a început viața ta când te-ai botezat. Și dacă Domnul i-a întâlnit și i-a chemat pentru prima dată pe ucenicii Săi în Galileea, se înțelege de la sine că și pe noi ne-a chemat la Sine în Biserică să-I fim ucenici. Deci, aveau nevoie să vină în Galileea ca să-L vadă pe Mântuitorul înviat, așa cum și noi avem nevoie imediată să revenim la Biserică pentru a primi iubirea și harul Învierii Lui. Așadar, a te întoarce la harul Botezului este a te împăca cu Dumnezeu și a-ți redobândi nădejdea în care ai fost pecetluit prin Taina Mirungerii.

Dreptmăritori creștini,

Mântuitorul Iisus Hristos, prin Învierea Sa, ne cheamă la Sine și ne îndeamnă să mergem înainte, să ieșim din starea de înfrângere, să îndepărtăm din mintea noastră piatra mormântului suferințelor noastre, să privim cu încredere spre viitor, pentru că El a înviat și a schimbat cursul istoriei. De bună seamă că, pentru a face acest pas, El ne spune că ne așteaptă să venim în Biserica Sa, acolo unde a început viața noastră de iubire cu El prin Botez. Tot El ne cere să retrăim bucuriile Învierii și să experiem comuniunea iubirii în care ne împărtășește priviri noi de dragoste și de fericire. De asemenea, El ne revarsă raze de lumină și de încredere pentru a putea trece cu ușurință realitățile în care trăim și ne limpezește mintea asupra tainei vieții noastre. Oferindu-ne dragostea Sa fără margini, Domnul ne dă și puterea să ne ridicăm, pentru a începe să înaintăm spre El. Dar această putere și această înzestrare nu se pot împlini în afara Bisericii, acolo unde ne aducem aminte de mângâierea duioasă a primei noastre întâlniri cu El în Sfânta Liturghie.

Prin urmare, Învierea Mântuitorului ne dă curaj și ne cheamă să venim cu bucurie la Cel înviat pentru mântuirea noastră. Dacă în această sărbătoare redobândești iubirea, uimirea și bucuria întâlnirii cu El, vei merge mai departe cu încredere pe calea vieții de aici spre viața cea veșnică. Amintește-ți acum de „locul” în care L-ai cunoscut pe Domnul în Persoană, unde, pentru tine, El n-a rămas un personaj istoric, ci a devenit miezul iubirii vieții tale. El nu este un Dumnezeu îndepărtat, ci Emanuel, „Dumnezeu cu noi” și aproape de noi, Care te cunoaște mai mult decât oricine altcineva și te iubește mai mult ca oricare altul din lumea aceasta. În mod sigur că în viața noastră El ne-a vorbit și ne-a chemat la El de multe ori și în multe chipuri. De această experiență aș dori să-ți aduci aminte, de acel cuvânt pe care la un moment dat ți L-a spus în șoaptă, de acea bucurie a iertării pe care ai primit-o după Sfânta Spovedanie, de acel moment intens și de neuitat când ai primit Sfânta Împărtășanie. Întreabă-te cum a fost când te-ai rugat cu dragoste și căldură și El te-a ascultat și te-a mângâiat în necazul și suferința ta. Astăzi, când a înviat din mormânt, El te cheamă iarăși să-ți deschizi sufletul pentru că dorește cu ardoare să-ți lumineze mintea și inima și să-ți redea din nou harul Învierii Lui! Întoarce-te, deci, la iubirea Lui! El te așteaptă să-L întâlnești și să trăiești împreună cu El și cu toți frații și surorile tale o viață nouă!

Iubiți părinți, frați și surori,

Astăzi, când Biserica noastră proclamă împreună cu toată lumea că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat, mă rog lui Dumnezeu ca Învierea Lui să fie pentru fiecare dintre dumneavoastră, îndeosebi pentru cei bolnavi și pentru cei săraci, pentru bătrâni și pentru cei care trec prin momente de încercare și de suferință, o revenire de la întristare la mângâiere. Mă rog Mântuitorului și vă asigur cu toată convingerea că nu suntem singuri: Mântuitorul, Cel înviat, este cu noi pentru totdeauna. Da, preaiubiților, prin Învierea Domnului, viața lumii s-a schimbat, tocmai de aceea ne putem bucura și preamărim această zi, cea mai importantă și frumoasă din istoria lumii și din viața noastră. De acum ne putem spune „Hristos a înviat!” și putem răspunde „Adevărat a înviat!”, pentru că avem nădejde că drumul omenirii de la Paște înaintează spre fericirea veșnică. Cum am văzut, primii martori ai Învierii s-au grăbit să vorbească despre această stare de bucurie pe care Domnul le-a împărtășit-o prin Învierea Sa. Sfântul Petru, pe malurile lacului din Galileea, văzându-L pe Domnul Hristos înviat, n-a putut să rămână în corabie împreună cu ucenicii, ci s-a aruncat imediat în apă pentru a înota rapid în întâmpinarea Celui Care înviase din morți6. Aceste exemple ne dau convingerea că Învierea Domnului ne pune într-o mișcare duhovnicească rapidă: să mergem cu nădejde spre Împărăția cerurilor.

Prin urmare, este necesar să ne grăbim să dobândim încredere în Dumnezeu și unii față de alții și să ne lăsăm copleșiți de vestea cea bună a Învierii Domnului. Să ne străduim să primim lumină de la Duhul Sfânt prin Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, să primim lumina care luminează întunericul în care, de prea multe ori, suntem învăluiți! Să ne grăbim să depășim certurile dintre noi și despărțirile, fie ele între soți, între copii și părinți sau de alt fel! Să deschidem inimile noastre spre cel sărac care are mai multă nevoie de noi! Să ne grăbim să parcurgem cărările de pace și de iubire între noi! Și dacă, de-a lungul cărării Împărăției avem încă multe pietre de poticnire, care fac grea și obositoare alergarea noastră spre Cel înviat, să avem curajul să le dăm la o parte rugându-L pe Mântuitorul nostru: „Ajută-ne Doamne să mergem în întâmpinarea Ta și să vedem slava Ta, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har și adevăr!” Ajută-ne să ne schimbăm inimile noastre și să vedem Împărăția Ta, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,
✝ Dr. Irineu
Arhiepiscopul Craiovei
şi
Mitropolitul Olteniei

1

Ioan 17, 1.

2

Ioan 19, 28, 30.

3

1 Corinteni 15, 55.

4

Matei 28, 1.

5

Matei 28, 8.

6

Ioan 21, 7.

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.