8 iulie: Sărbătoarea Sfinților Mucenici Epictet și Astion, mari doctori fără de arginți

INVITAȚIE: în data de 8 iulie, în județul Tulcea, mai exact la Murighiol, în imediata apropiere a Cetății Halmyris (sit arheologic și istoric de importanță majoră la nivel internațional), va avea loc sărbătoarea marelui hram al Sfintei Mânăstiri Halmyris: Sfinții Mucenici Epictet și Astion, doctori fără de arginți. În sfânta mânăstire se află, spre închinare, Sfintele Moaște întregi ale celor doi mari Sfinți ai Bisericii primare - cele mai timpurii sfinte moaște descoperite vreodată la noi în țară. Evenimentul va fi marcat de o Slujbă Arhierească a Sfintei Liturghii, oficiată în curtea mânăstirii, pe o scenă tradițională special amenajată.

Mai exact, ce se întâmplă?

Pe şantierul arheologic Halmyris, de lângă Murighiol, judeţul Tulcea, o echipă româno-americană, condusă de prof. Mihail Zahariade, descoperea în 2001 osemintele a doi martiri creştini. Identificarea acestora s-a finalizat în urma studiului efectuat de antropologii Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru, care au stabilit că este vorba de Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul.

Datele studiului antropologic sunt în concordanţă cu cele scrise în “Acta Sanctorum” (Faptele Sfinţilor), cea mai veche culegere de acte martirice iniţiată de Jean Bolland (1596-1665), iezuit olandez. În urma acestei descoperiri, ÎPS Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat atunci pentru prima dată Sfânta Liturghie în imediata vecinătate a criptei de unde cei doi Sfinţi au ocrotit Dobrogea vreme de 1700 de ani.

Cetatea Halmyrisului este situată între localitaţile Murighiol şi Dunavăț. Şantierul arheologic a fost deschis încă din 1981, dar campania de săpături a demarat abia în 2000. Astfel, echipa de arheologi româno-americană a descoperit o Basilică Episcopală, descoperire foarte importantă, ce confirmă scrierile din “Notilia Episcopate”, în care se arată că Cetatea Halmyris a fost, începând cu

secolul al V-lea, Episcopie a “Scythiei Minor”. Profesor dr. Mihail Zahariade, şeful Şantierului, a anunţat cădescoperirea osemintelor celor doi martiri a avut loc în anul 2001, chiar în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

De la început a existat presupunerea că este vorba despre osemintele a doi martiri creştini, graţie inscripţiei de pe peretele estic al criptei, care s-a păstrat aproape intactă. Au fost descifrate primele două rânduri din cele şapte păstrate, în care este scris în limba greacă „Martirii lui Hristos”. Următoarele rânduri nu s-au mai păstrat, însă în rândul al cincilea este scris „Asto” şi puţin mai departe litera “n”. În ultimul rând apar primele trei litere ale verbului „ibrio”, care înseamnă a molesta, a lovi. Toate acestea l-au determinat pe profesorul Zahariade să atribuie osemintele Preotului Epictet şi Monahului Astion, ale căror viaţă şi pătimire sunt prezentate în “Acta Sanctorum”, în capitolul „Despre Sfinţii Epictet Preotul şi Astion Monahul, martiri almiridieni din Scythia”.

Analiza antropologică a adus noi argumente în favoarea importanţei descoperirii, pentru că cei doi Sfinţi, cunoscuţi pană de curând numai din izvoare scrise, sunt confirmaţi acum şi prin izvoare arheologice, iar Sfinele lor Moaşte sunt, în prezent, cele mai vechi (timpurii) din România. În finalul studiului lor, antropologii Nicolae Miriţoiu şi Adrian D. Soficaru afirmă ca avem de a face cu rămăşiţele pământeşti (Sfintele Moaşte) a doi martiri creştini, schingiuiţi şi apoi executaţi prin decapitare. Confruntarea acestor rezultate cu sursa istorică (şi identificarea personajelor) constituie o rară ocazie, cu totul deosebită pentru paleoantropologie.

Pentru noi românii, “Actul martiric al lui Epictet si Astion” are o mare însemnătate, fiindcă este cea mai veche lucrare scrisă pe teritoriul ţării noastre. Unii cărturari socotesc că însuşi Vigilantius ar fi întocmit o primă istorisire a pătimirii celor doi martiri, pe scurt, iar mai târziu au fost adaugate alte paragrafe. S-a scris în limba latină, vorbită de strămoşii noştri daco-romani.

DESPRE SFINŢII MARTIRI EPICTET ŞI ASTION, DIN HALMYRIS,

conform “Actului Martiric”

În vremea romanilor, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagra (Dobrogea de azi), era organizat ca o provincie, numită Scythia Minor (Sciţia Mică). În apropiere de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţu de Jos (jud. Tulcea) se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care se numea altădată Halmyris. Aici au pătimit, între anii 298-303, sau poate şi mai devreme, în timpul domniei împăratului Diocleţian, preotul Epictet si tânărul Astion. Viaţa, minunile şi mai ales mucenicia le sunt descrise pe larg în “Actul martiric sau Pătimirea acestor doi mărturisitori ai lui Hristos”.

Pe vremea împaratului Diocleţian trăia, undeva “în părţile Răsăritului”, cel mai sigur în Asia Mică, un preot cu numele Epictet, “care ducea o viaţă evlavioasă şi trăia neprihănit”, crescut de mic copil în învăţăturile Domnului. Prin puterea rugăciunii sale, Dumnezeu îl învrednicise de darul facerii de minuni, căci: “Adeseori deschidea ochii orbilor, curaţând pe leproşii care veneau la el, pe slăbănogi îi însănătoşea şi alunga duhurile necurate din trupurile chinuite de ele”. Între altele, sunt descrise vindecarea fiicei unui dregător, care era paralitică, a unui om stăpânit de duhuri necurate şi a unei femei oarbe, care şi-a recăpătat vederea.

Actul martiric istoriseşte apoi întâlnirea dintre Epictet și tânarul Astion. Acesta era singurul fiu al lui Alexandru, “om foarte bogat şi mai marele cetății”, si al Marcelinei, “de neam vestit şi fiică a senatorului Iulian”. În discuţia pe care au avut-o, blândul Părinte Epictet l-a îndemnat cu stăruinţă să vină la Dumnezeu, Adevăratul Tată al tuturor pamântenilor şi la Biserica întemeiată de Fiul Său, care este adevărata noastră Mama. A doua zi, în revărsatul zorilor, tânărul Astion a mers din nou la preotul Epictet, rugându-l ca, din clipa aceea, să-l socotească un “catehumen”, adică un om care se pregateşte pentru primirea botezului, urmând ca, după puţine zile, să-l şi aducă, prin această Sfântă Taină, la credinţa cea adevărată.

L-a mai rugat, de asemenea, ca după primirea botezului, să plece degrabă amândoi într-un ţinut îndepărtat, oriunde îi va îndrepta Duhul Sfânt, pentru ca tatăl lui să nu-i păteze, prin lacrimile sale, conştiinţa lui de nou ucenic al lui Hristos. Epictet a îndeplinit dorinţa tânărului său prieten şi astfel, după ce a fost botezat, au plecat pe ascuns, cu o corabie, ajungând “în ţinuturile sciţilor”, deci în provincia romană Sciţia Mică, în cetatea Halmyris, nădăjduind că acolo nu-i va cunoaşte nimeni. Se inţelege că părinţii lui Astion, copleșiţi de durere, au început să-l caute peste tot, dar nu au izbutit să afle nimic despre soarta lui.

SOLII DE PREȚ

Deveniți participant la această unică și istorică ctitorie - cea mai mare catedrală a Dobrogei, orice sumă ca ajutor fiind extrem de binevenită în acest moment și de o importanță foarte mare pentru lucrarea ce se săvârșește în Sfânta Mânăstire Halmyris (este vorba despre amplasarea turlelor, cu importanță extrem de mare în protejarea lucrărilor deja efectuate și peste care au trecut mai multe ploi și înghețuri fără acoperire, de mulți ani).

Cea mai potrivită variantă de depunere pentru Mânăstire este prin Mandat Poștal, iar datele necesare sunt acestea: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România - Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean). 

(Pr. Arhim. Iov poate fi contactat direct la telefonul: 0744.859.883) 

Mai există și varianta depunerii bancare în CONT: RO21RNCB0256127859640001CIF: 14797706

BOGDAPROSTE  și MULȚUMIRI VOUĂ!

După ce s-au stabilit în Halmyris, “puterea cerească a început să săvârşească, prin Sfântul Epictet, mai multe semne şi minuni, în ţinutul sciţilor”. De pildă, a vindecat pe fiul unei femei care era surdo-mut, minune care a impresionat atât de mult pe halmyrieni, încât au venit la Hristos cam o mie dintre ei. Dar însuşi tânărul Astion a primit, din partea lui Dumnezeu, darul facerii de minuni. Între altele, a vindecat – prin rugăciune – un om chinuit de un duh necurat, precum şi pe un om căzut de la o mare înălţime.

Actul martiric povesteşte, în continuare, cele ce s-au petrecut la aproximativ 17 ani după așezarea lor în Halmyris. Venind în cetate comandantul militar al provinciei Scythia Minor, Latronianus, unul dintre locuitorii păgâni ai cetăţii l-a înştiinţat pe comandant despre lucrarea sfântă pe care o desfăşurau cei doi ucenici ai lui Hristos, arătându-i că “sunt nişte răufăcători primejdioşi şi vrăjitori, care prin învăţăturile lor otrăvite îndepărtează pe mulţi de la jertfele datorate zeilor”. Comandantul a poruncit slujitorilor săi ca, după apusul soarelui, “să se ducă la locuinţa Sfinţilor, să-i lege, să-i pună în fiare şi să-i ducă, sub pază, la închisoare”. Fiind aruncaţi în temniţă, au petrecut toată noaptea cântănd psalmi şi rostind rugăciuni. Au hotărât amândoi ca, la interogatoriul ce li se va lua, să nu răspundă decât prin cuvintele: “Suntem creştini, acesta ne este numele; nu suntem altceva decât slujitori ai Adevăratului Dumnezeu”.

În dimineaţa zilei următoare, Latronianus a poruncit să se pregătească un loc de judecată în mijlocul cetăţii, iar “crainicii să cheme cu mare strigăt mulţimea poporului la o privelişte atât de blestemată şi de înspăimântătoare”. Şi, venind Latronianus la scaunul de judecată, abia că mai putea să-i privească, pentru că feţele lor străluceau ca soarele, fiind luminate de harul Domnului.

Întrebându-i de numele şi ţara lor, ei au răspuns aşa cum s-au înţeles, dar au făcut, în mai multe rânduri, şi o nouă mărturisire de credinţă: “Suntem creştini, o tirane; facă-se voia Dumnezeului nostru cu noi”. Au fost dezbrăcaţi si biciuiţi, sfâşiaţi cu cârlige de fier şi arşi cu făclii aprinse. Şi cu toate acestea, ei “răbdau cu suflet mare aceste schingiuiri”, după cum spune “Actul martiric”. Unul dintre judecători, cu numele Vigilantius (Vigilantiu) a fost aşa de impresionat in faţa atâtor suferinţe şi a mărturisirii credinţei lor, încât, în a patra zi după arestarea lor, a intrat la ei în închisoare şi a mărturisit că doreşte şi el să se numere printre creştini.

Cei doi întemniţaţi au fost duşi iarăşi în faţa lui Latronianus şi întrebaţi dacă s-au hotărât să aducă jertfe zeilor. Ei au declarat, din nou, că sunt şi rămân creştini. Au urmat chinuri şi mai îngrozitoare, fiind aruncaţi într-un cazan în care s-a turnat smoală şi grăsime în clocot. Văzând că toate sunt zadarnice, Latronianus a poruncit să fie ţinuţi 30 de zile în închisoare, fără mâncare şi fără apă. Cu toate acestea, nu li s-a întamplat nimic rău, ci dimpotrivă, aceștia au cântat neîntrerupt Psalmi şi se rugau Domnului.

După trecerea celor 30 de zile, preotul Epictet şi Astion au fost duşi iarăşi în faţa lui Latronianus – care îi numea “diavoli” – cerându-le să aducă jertfă zeilor, cu ameninţarea că, în caz de împotrivire, vor fi decapitaţi.

Au declarat şi acum, cu acelaşi curaj, că sunt creştini şi că au scos din oameni – cu ajutorul lui Hristos – tocmai pe demonii pe care îi cinsteau ei, păgânii. Auzind aceste cuvinte de ocară, Latronianus a poruncit să li se zdrobească feţele cu pietre, apoi să fie bătuţi cu vergi de frasin până când îşi vor da duhul. Şi, pe când răbdau şi aceste noi chinuri, drepţii Epictet şi Astion nu au zis decât cuvintele: “Doamne, Dumnezeul nostru, facă-se voia Ta cu noi”. Atunci Latronianus, văzând statornicia lor în credinţă, a poruncit să fie scoşi din cetate si să li se taie capetele cu sabia. Iar ei, pe când erau duşi, au cântat: “Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul” (Psalmul 134, 1), “fiindcă s-a făcut voia Domnului nostru cu noi în toate”.

Ajunşi la locul osândei, Mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar mulţimea care se afla de faţă a raspuns: “Amin”. La rugămintea lor, călăii au tăiat mai întâi capul lui Astion, apoi Epictet s-a aşezat peste trupul lui şi, îndată, i s-a tăiat şi lui capul. Era într-o zi de 8 iulie. Sfântul Epictet avea, pe atunci, aproape 60 de ani, iar Astion către 35.

Pe când cei de faţă aduceau slavă şi cinstire lui Dumnezeu, “deodată trupurile Sfinţilor Mucenici s-au făcut, la vedere, albe ca zăpada şi, datorită prea marii străluciri, păreau ca razele soarelui; toţi cei care se ştiau că sunt stăpâniţi de vreo neputinţă, îndată ce din credinţă se atingeau de trupurile lor, ori din dragoste faţă de Dumnezeu le sărutau, pe loc se îndepărtau de la ei toată neliniştea şi durerea”. Iar la apusul soarelui, Vigilantius cu toată casa sa şi alţi creştini au mers în ascuns şi au luat trupurile celor doi Mucenici şi, stropindu-le cu mirodenii scumpe şi cu smirnă, le-au îngropat într-un loc de cinste, cu cântări de Psalmi şi cu toată evlavia. La mormântul lor s-au petrecut, apoi, “multe semne şi minuni, spre lauda numelui lui Hristos”. Ucigaşul Latronianus a înnebunit chiar a doua zi, încât cei din jurul lui au fost nevoiţi sa-l lege de mâini şi de picioare şi să-l închidă, iar după două zile a murit în chinuri cumplite.

“Actul martiric” mai istoriseşte că, pe când cei doi mărturisitori erau chinuiţi, a apărut în Halmyris un străin care l-a recunoscut pe Astion în faţa scaunului de judecată. A urcat deîndată în corabie şi a mers până în oraşul în care trăiau părinţii Sfântului, numiți Alexandru şi Marcelina. Le-a povestit toate cele ce văzuse, cât şi despre credinţa cea nouă pe care o mărturisea, cu atâta tărie, fiul lor. Îndată, mama sa a zis că vrea să devină şi ea creştină şi, dacă va fi nevoie, va primi şi martiriul. Însoţiţi de trei tineri slujitori, s-au urcat pe o corabie, îndreptându-se spre “ţara sciţilor”, unde se afla Cetatea Halmyris.

Numai că aceștia au ajuns prea târziu, abia a treia zi după înmormântarea Sfinţilor Mucenici. Astion i se arătase noaptea în vis lui Vigilantius, rugându-l să iasă întru întâmpinarea părinţilor săi. Ducându-se la ţărmul mării, i-a şi întâlnit acolo şi i-a dus la casa lui, să se odihnească. Apoi Vigilantius, vreme de o săptămână, le-a vorbit despre învăţătura cea nouă a lui Iisus Hristos, Cel Căruia fiul lor şi bătrânul preot Epictet, I-au închinat şi jertfit propria lor viaţă. Şi, după ce le-a binevestit lor pe Domnul, un preot cu numele Bonosus, care stătea ascuns, “ferindu-se de cruzimea persecuţiilor”, s-a rugat mult pentru ei, i-a făcut “catehumeni”. Iar la 40 de zile de la ajungerea lor în Halmyris, au fost botezaţi de un Episcop cu numele Evanghelicus (7 iulie), probabil din oraşul Tomis. Acesta a rămas cu ei opt zile, apoi “s-a dus în altă cetate, care era în apropiere”. Curând, noii creştini, Alexandru şi Marcelina, s-au reîntors în ţara lor, luând cu ei pe dreptcredinciosul Vigilantius şi pe cinstitul preot Bonosus. Ajungând acasă, şi-au împărţit toată averea, săracilor, aşa cum se cădea aleşilor lui Dumnezeu.

Mai multe documente legate de Viața Sfinților Mucenici și Doctori fără de Arginți Epictet și Astion, puteți găsi pe site-ul oficial dedicat acestor mari Sfinți: https://sfintiiepictetsiastion.ro/ .

Mai mult, un articol științific despre sit-ul arheologic - Zahariade, M., Alexandrescu, C-G. 2011, Greek and Latin Inscriptions from Halmyris (M. Zahariade, editor). BAR IS 2261, Oxford - am publicat, în urmă cu câțiva ani, AICI! 

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2026.