26 de Sfinți Mucenici Monahi din Mânăstirea Zografu de pe Muntele Athos

Zi de cinstire aparte: 10 octombrie

În anul 1274, la Sinodul de la Lyon (în Franța), împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul a decis să-și consolideze puterea în declin, prin formarea unei uniuni cu Roma. Această politică a stârnit nemulțumirea generală. În 1278, împăratul a emis un decret prin care să introducă unirea la Constantinopol prin măsuri energice, dacă era necesar.

Muntele Athos s-a opus ferm unirii. Călugării i-au trimis o scrisoare lui Mihail, subliniind că acceptarea primatului papei, pomenirea acestuia în biserici, săvârșirea Tainei Euharistiei (Împărtășaniei) cu pâine nedospită, introducerea „filioque” [„și din Fiul”] în Crez, nu puteau fi acceptate de ortodocși și i-au cerut împăratului să-și schimbe gândul. În scrisoarea lor, ei i-au scris: „Se vede clar că devii eretic, dar te implorăm să renunți la toate acestea și să rămâi în învățăturile care ți-au fost transmise... Respinge învățăturile nesfinte și noi ale cunoașterii false, ale speculațiilor și adăugirilor la Credință”.

Cruciații au părăsit Palestina și, găsind refugiu în Imperiul Bizantin, i-au declarat împăratului disponibilitatea lor de a susține puterea papei prin foc și sabie. Mai mult, Mihail a angajat mercenari, atât turci, cât și tătari, pentru a-și pune în aplicare decretul.

Împăratul îi ura pe călugării de la Muntele Athos, pentru opoziția lor. Întrucât nu voia să-i provoace pe greci, a decis să-i atace pe călugării slavi de la Muntele Athos. La ordinul lui Mihail, slujitorii papei au năvălit asupra Mânăstirii bulgărești Zografu. Când cererea lor de a accepta unirea le-a fost prezentată călugărilor din Zografu, aceștia au refuzat să asculte. S-au ținut cu tărie de doctrinele Părinților și i-au mustrat, fără teamă, pe cei care acceptau învățăturile catolice latinești. Majoritatea călugărilor din Zografu a părăsit Mânăstirea, dar douăzeci și șase dintre cei mai statornici au rămas în turnul Mânăstirii.

Numele lor sunt: starețul Toma, Varsanufie, Chiril, Miheia (sau Mica), Simon, Ilarion, Iacov, un alt Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanίchie, Pavel, Antonie, Eutimie, Dometie, Partenie și alți patru ale căror nume nu sunt cunoscute.

Sfinții Martiri pentru credința lor Ortodoxă au fost arși de vii de către catolicii papei, în turnul Mânăstirii, pe 10 octombrie 1284. Unele surse spun că anul a fost 1276.

Murtirii din Zografou mai sunt, de asemenea, pomeniți pe 22 septembrie.

Din alte surse istorice, aflăm, de asemenea:

Cei 26 de Sfinți Mucenici din Zografu au fost arși de vii, în 1282, pe Muntele Athos, de o armată latină în slujba împăratului roman Mihail al VIII-lea Paleologul. Memoria lor este sărbătorită, în mod aparte, pe 10 octombrie și 22 septembrie.

În 1274, Mihail al VIII-lea Paleologo a intrat în uniune cu papa Romei cu infama Unire de la Lyon, în timpul Conciliului de la Lyon, în speranța că o alianță îi va întări imperiul în fața bulgarilor și a sârbilor. Uniunea nu a fost primită popular și împăratul a amenințat că va pune în aplicare tratatul prin forță, dacă era necesar, emitând un edict din 1278 în acest sens.

Călugării de pe Muntele Athos s-au opus ferm unirii și au trimis o scrisoare împăratului în care enumera ereziile papei și ale Bisericii Romano-Catolice. Ei l-au îndemnat pe Împărat să lase deoparte unirea, să respingă erezia și să se întoarcă la Ortodoxie. I-au arătat în mod expres că primatul papal, comemorarea lui în biserici, oficierea Euharistiei cu azime și introducerea „filioque” [„și din Fiul”] în Crez, nu puteau fi acceptate de ortodocși și i-au cerut împăratului să-și schimbe gândul.

Împăratul a prins ură asupra călugărilor de pe Muntele Athos pentru împotrivirea lor. NDoar că, nevrând să-i provoace pe greci, a decis să-și manifeste ura numai asupra slavilor din Athos. Cruciații, care fuseseră expulzați din Palestina și își găsiseră refugiu în România, l-au asigurat pe împărat că sunt gata să stabilească autoritatea papală prin foc și sabie. Mihai a angajat și turci și tătari. Unii călugări au cedat sub presiunea promisiunilor și a chinurilor, așă încât două mânăstiri au capitulat în fața latinilor: Lavra și Xiropotamu. Călugării din aceste două mânăstiri au acceptat amestecul latin, în mare frică. Armata a atacat și a ucis călugării, apoi, în multe dintre mânăstirile slave. Ei au ucis călugări mulți în Vatoped, Iveron și în alte mânăstiri (unii au fost spânzurați (în Protaton), alții înecați, altora li s-a tăiat capul (în Karyes, pe Muntele Athos), după care catolicii au atacat Zografu.

Când starețul Toma din Zografu a aflat despre atacul ce se apropia, prin arătare dumnezeiască, el le-a spus vietuitorilor că cei care doresc să se salveze să fugă, iar cei care doresc martiriul să rămână în mânăstire (vezi ARHIVA LO). Majoritatea călugărilor din Zografu a părăsit mânăstirea, dar cei mai statornici, douăzeci și șase la număr, au rămas în turnul mânăstirii. Cei douăzeci și șase de bărbați care au rămas și s-au încuiat în turnul mânăstirii au fost: starețul Toma, călugării Varsanufie, Chiril, Mihail, Cosma, Ilarion, Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Iacov, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eutimie, Dometian și alți patru.

Latinii au ajuns curând în zona Mânăstirii. Inițial, ei le-au făcut semn călugărilor să deschidă porțile pentru a-i lăsa să intre: dacă vor recunoaște primatul papal, nu vor avea de ce să se teamă, ci se vor bucura de mila lui și de mult aur. Călugării le-au răspuns, din vârful turnului: "Și cine v-a spus că papa al vostru este capul Bisericii? De unde această învățătură a voastră? Pentru noi, Capul Bisericii este singur Hristos! Mai lesne este să alegem moartea prin cruzimea și tirania voastră, decât să cedăm și să spurcăm acest sfânt lăcaș; nu vă vom deschide porțile Mânăstirii!".

Catolicii au răspuns, cu furie: „Muriți, atunci!”; și strângând lemne în jurul turnului, au aprins un foc mare, pentru a-ai arde de vii.

Sfinții Mucenici bulgari Îi cântau imnuri Maicii Domnului, în timp ce turnul în care ei se aflau ardea, iar astfel și-au dăruit sufletele lui Dumnezeu, pe 10 octombrie, în anul 1282. În decembrie același an, necinstitul Împărat Mihail avea să moară în sărăcie, când regele sârb Milutin s-a ridicat împotriva lui, în apărarea Ortodoxiei.

Prin Pronia lui Dumnezeu, cel mai mare număr de minuni și manifestări cerești au avut loc chiar în timpul martiriului slujitorilor Săi. În ziua în care catolicii porniseră spre Mânăstirea Zografu, un călugăr bătrân se afla, în ascultarea sa, într-o vie aflată la o jumătate de oră de mânăstire. La timpul cuvenit, a citit Acatistul înaintea Icoanei Maicii Domnului. Numai că, atunci când a început să cânte „Bucură-te!", din Icoană s-a auzit un glas: „Bucură-te şi tu, Bătrâne! Fugi de aici acum, sau te va prinde nenorocirea; mergi şi spune-le fraţilor mânăstirii să se închidă, căci latinii care se opun lui Dumnezeu au atacat muntele meu cel ales, şi sunt deja aproape”. Bătrânul speriat a căzut în genunchi și a strigat de frică: „Cum să Te las aici, împărăteasa și Mijlocitoarea mea?”. La acestea, a auzit din nou vocea: „Nu-ți face griji pentru mine, ci du-te repede!”.

Bătrânul a mers imediat la mânăstirea sa, pentru a-i avertiza pe frați (de aici și semnificația numelui „Proanghelomeni” dat acelei Icoane). Dar când a ajuns la porțile mânăstirii, a găsit exact aceeași Icoană a Maicii Domnului. Într-un mod minunat, Icoana ajunsese înaintea lui la mânăstire. Bătrânul, uimit, a povestit starețului și fraților tot ce i se descoperise. Atunci, toți I-au slăvit pe Dumnezeu și pe Maica Domnului. Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Fecioare, pe care o aveau cu ei, avea să fie ulterior descoperită nevătămată, între ruinele turnului, fiind mai apoi așezată în Paraclisul Adormirii Maicii Domnului (în partea de sus a catapetasmei, unde sunt așezate în mod normal Icoanele lui Hristos)), unde (restaurată) se află și astăzi. Călugării bulgari din Zografu au numit-o „Ceairovo”, adică "Maica Domnului a Salutului (Bucură-te!)", iar în Sfintele Liturghii săvârșîte din paraclis, se citesc saluturi în loc de cântările de Împărtășire. Locul unde a avut loc arătarea minunată înainbtea Bătrânului este cunoscut până astăzi, și el, sub numele de Cerovo.

Odată, în timpul sărbătorii celor 26 de Mucenici din Zografu, pe 10 octombrie 1873, a avut loc o priveghere de toată noaptea. Era o noapte fără lună. În miezul nopții, în timp ce călugării cântau și citeau Viețile Sfinților Mucenici în biserică, s-a auzit brusc un zgomot și, deasupra bisericii, a apărut un stâlp de foc, care se întindea de la pământ până la cer. Era atât de strălucitor încât lucrurile de la distanță puteau fi văzute ca și cum ar fi fost amiază. Această apariție minunată a durat aproximativ un sfert de oră, după care a dispărut.

Imn de laudă: Sfinții Martiri din Zografu

(Adaptare, după Sfântul Nicolae Velimirovici)

Eroii din Zografu, cavaleri ai adevărului au fost arătați,

Jertfindu-se pentru Credința Ortodoxă cea Dreaptă,

I-au rușinat pe latinii mândri și nerușinați,

iar sufletele lor spre Împărăția lui Dumnezeu se îndreaptă.

Pe când flăcările turnului către cer se înălțau arzătoare,

Călugării, din foc, lui Dumnezeu continuau să-i înalțe cântare!

Iar Cerul cu Îngerii săi priveau această arătare,

În timp ce ucigașii, ca viermii, sub turn își târau ale lor picioare.

În flăcări, starețul Toma, un Părinte în toate adevărat,

Începând cântări din Paslmi, pe frați i-a încurajat:

Căci, cine Îl slăvește pe Domnul, de moarte nu se teme,

Iar cine moare pentru Dumnezeu în veci nu piere.

Jertfa este adusă, iar Altarul de jertfă rămâne:

Trupurile au fost arse, sufletele au zburat din această lume,

Dar prin această jertfă, Zografu a sporit în slăvire

Cu măreție veșnică și cu adevărată mărire.

Sfântul Gheorghe cavalerul își prețuiește ostașii

După cum Maica Domnului își prețuiește apropiații.

Biserica se bucură, în ai dreptății cavaleri:

Caci aceste ramuri roditoare, nu-s altceva decât copiii ei.

Vă oferim, mai jos, traducerea unui material semnat, tot pe această temă, de Pr. Protopop Gheorghe Papavarnavas:

Catolicii, care nu au încetat niciodată să lupte pentru a-i subjuga pe ortodocși sub stăpânirea Papei, au mers la Muntele Athos în anul 1274 după Hristos, pentru a servi în lupta de impunere a papismului în orice fel, întrucât „Papa dorea să subjuge Biserica Răsăriteană și să îndeplinească marele vis al papismului, care este o singură Biserică sub autoritatea Papei” (Nikos Zacearopulos). Călugării de la Muntele Athos, însă, în ciuda presiunilor și torturilor intense, au rămas fermi în credința ortodoxă. Din păcate, totuși, Mânăstirile Marea Lavră și Xiropotamu au cedat amenințărilor și s-au supus Papei. Acest lucru i-a făcut pe papiști să creadă că își pot extinde dominația pe întregul Munte Athos.

Următorul lor obiectiv a fost Sfânta Mănăstire Zografu, lângă care un oarecare călugăr se nevoia pe calea viețuirii ascetice și care avea binecuvântatul obicei de a citi zilnic, în fața Icoanei Maicii Domnului, Acatistul. Într-o zi, deîndată ce călugărul zicea: „Bucură-te, Mireasă nenuntită”, a auzit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu spunându-i: „Bucură-te și tu, slujitor al lui Dumnezeu”. Dânsa i-a spus, apoi, că papistașii se îndreptau către Sfânta Mânăstire Zografu și l-a îndemnat să-i anunțe pe călugări. Drept urmare, unii călugări s-au împrăștiat și s-au ascuns într-o peșteră. Cu toate acestea, douăzeci și șase de călugări, împreună cu starețul lor, s-au urcat în turnul Mânăstirii. Papistașii au încercat, mai întâi, cu lingușiri și, mai apoi, cu amenințări, să-i convingă să deschidă Mânăstirea și să slujească împreună cu ei. Pentru că au refuzat să facă acest lucru, au fost arși de vii.

Mai jos vom evidenția, pe scurt, următoarele:

În primul rând, Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească este aceea pe care o mărturisim în Simbolul Credinței (Crezul), fiind Biserica Ortodoxă, care a primit credința așa cum a fost revelată de Hristos și dată de Apostoli, și prin adevărații ei membri, Sfinții, o păstrează nealterată. Sfinții, ajungând la cunoașterea lui Dumnezeu prin cercetare, pot discerne între ceea ce este creat și ceea ce este necreat, adevărul de eroare, dumnezeiescul de ceea ce este al răului. De asemenea, ei știu foarte bine că atunci când credința este schimbată, modul de viață al unei persoane se schimbă, iar metoda de tratare a patimilor se pierde, punând în pericol mântuirea acesteia.

Locuitorii vorbitori de limbă latină din Bizanț au fost membri ai Bisericii Ortodoxe, „până când francii au cucerit prin forță Patriarhia Romei și și-au stabilit permanent propriul Papă (probabil din 1009 încoace). Abia atunci, când un franc a preluat tronul papal, papii au început să susțină teoria Filioque" (Anastasios Philippides).

Acum, nu vom analiza Filioque ("și din Fiul"), ceea ce înseamnă că Duhul Sfânt ar purcede și din Fiul, precum și celelalte doctrine eretice introduse de franci, care au dus la despărțirea lor de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Ceea ce merită observat, însă, aici, este că „doctrina eretică a Filioque se bazează pe o altă erezie gravă care învață că energiile lui Dumnezeu sunt create. Dar știm, din Sfânta Scriptură și din învățăturile Sfinților Părinți, că Dumnezeu este necreat și atât esența, cât și energiile Sale sunt necreate. Doar lucrurile create au o esență creată și energii create, iar acestea sunt creațiile lui Dumnezeu. Dacă energiile lui Dumnezeu sunt create, aceasta înseamnă și că esența lui Dumnezeu este creată, ceea ce înseamnă că omul nu poate fi mântuit, întrucât ceva creat nu poate mântui altceva creat. Dumnezeul necreat mântuiește omul creat. Grigorie Palama, descoperind învățăturile eretice ale lui Varlaam, subliniază faptul că Dumnezeu este necreat în esența Sa și necreat în energiile Sale. Esența Sa este de necunoscut, dar El poate fi cunoscut prin energiile Sale necreate, care sunt Harul, înțelepciunea, milostivirea, bunătatea Sa etc.” (Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos).

De asemenea, când învățăturile ortodoxe din Occident au fost modificate de franci, s-a pierdut și modul de viață isihast, care fusese experimentat și exprimat de mulți Părinți ai Occidentului, precum Sfântul Ieronim, Sfântul Grigore Dialogul și Papă al Romei etc. Această învățătură ducea la curătirea inimii de patimi, la iluminarea nous-ului [minții coborâte în inimă] și la theosis [cunoașterea lui Dumnezeu]. Ea a fost înlocuită, însă, cu scolastica și moralismul, care au creat în oameni multe probleme interne-existențiale ce au avut impact negativ asupra societății, precum și asupra mediului natural.

În al doilea rând, martiriul este direct legat de starea duhovnicească a omului. Cel care a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu a dobândit iubirea desăvârșită și este gata în orice moment să-și sacrifice viața pentru Cel Care ne-a iubit mai întâi. Vorbim despre iubirea desăvârșită, pentru că există „iubire mică, iubire medie și iubire desăvârșîtă. Cine se teme de păcat, Îl iubește pe Dumnezeu. Cine este evlavios, iubește și mai mult. Cine are lumină și bucurie în sufletul său, iubește și mai mult. Și cine are har în sufletul său”, „în suflet și trup, acea persoană are dragoste desăvârșită. Un astfel de har este dat de Duhul Sfânt Mucenicilor și, prin acesta, au îndurat cu vitejie toată durerea” (Sfântul Siluan Athonitul).

Când vorbim despre Ortodoxie trebuie să vorbim și despre Ortopraxie, deoarece Ortodoxia nu este o ideologie, ci un mod de viață și o metodă de tratare spre vindecare a patimilor. Este o călătorie continuă către îndumnezeire, care este scopul vieții noastre.

Traducere Lăcașuri Ortodoxe, după un articol publicat în: Revista "Ekklesiastiki Paremvasi", octombrie 2008.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2026.