AfișareSlujbe în directCalculatorStarea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 22.10.2021

Sfântul Ştefan Milutin din Serbia – 30 Octombrie

 

 

 

Sfântul Ştefan a fost fiul mai mic al Regelui Ştefan Uroş I şi nepotul regelui prim-încoronat şi Sfânt Ştefan (cinstit pe 24 septembrie). El a condus Serbia, între 1275 şi 1320. Ştefan Milutin a primit tronul, de la fratele său mai mare, Sfântul Dragutin, care, după o scurtă domnie, i-a transferat puterea lui Ştefan.

 

Sfântul Ştefan Milutin, după ce a devenit rege, a apărat cu curaj, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă, pe sârbii ortodocşi şi alte popoare ortodoxe, în faţa duşmanilor lor. Sfântul Ştefan nu a uitat să mulţumească Domnului, pentru bunătatea Lui. A construit mai mult de patruzeci de biserici, precum şi multe mânăstiri şi locuri de găzduire pentru călători. Sfântul, în mod special, s-a îngrijit de mânăstirile Athos-ului.

 

Când a căzut împărăţia sârbă, mânăstirile au rămas centre de cultură naţională şi de Ortodoxie, pentru naţiunea sârbă. Sfântul Ştefan s-a mutat la Domnul pe 29 octombrie 1320 şi a fost îngropat la Mânăstirea Bansk. După doi ani, au fost descoperite Sfintele sale Moaşte, neputrezite.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /