Publicat pe 08.10.2021

Sfântul Martin cel Milostiv, Episcop de Tours – 12 octombrie (în calendarele ruseşti)

 

 

 

Sfântul Martin cel Milostiv, Episcop de Tours, s-a născut în Sabaria, în Panonia (Ungaria modernă), în anul 316. Pe când tatăl său era ofiţer roman, el a fost, de asemenea, obligat să slujească în armată.

 

La porţile Amiens-ului, acesta a văzut un cerşetor care tremura de frigul aspru al iernii, aşa încât şi-a tăiat mantaua în două şi a dat jumătate cerşetorului. În noaptea aceea, Domnul Iisus Hristos i-a apărut Sfântului, purtând mantia lui Martin. El a auzit cum Mântuitorul le spunea îngerilor care Îl înconjurau: “Martin este doar un catehumen (nebotezat), dar M-a îmbrăcat cu această haină”. Sfântul a fost botezat imediat după aceasta şi, fără tragere de inimă, a rămas în armată.

 

Cu doi ani mai târziu, barbarii au invadat Galia, iar Martin a cerut permisiunea de a demisiona, din motive religioase. Comandantul l-a acuzat de laşitate. Sfântul Martin şi-a demonstrat curajul, oferindu-se să stea neînarmat, în linia de luptă din faţă, încredinţându-se în puterea Crucii, că îl va ajuta. A doua zi, barbarii s-au predat fără vreo luptă, iar Martin a fost lăsat să părăsească armata.

 

A călătorit în diverse locuri, în următorii câţiva ani, petrecând ceva timp ca pustnic pe o insulă în afara Italiei. El s-a împrietenit cu Sfântul Ilarie, Episcop de Poitiers (cinstit pe 14 ianuarie), care l-a pregătit pe Martin în ce priveşte alungarea duhurilor rele. După câţiva ani de viaţă ascetică, Sfântul Martin a fost ales să fie Episcop de Tours, în 371. În calitate de Episcop, Sfântul Martin nu a renunţat la viaţa lui monahală, iar locul în care s-a aşezat, în afara Tours-ului, a devenit mânăstire. De fapt, el este considerat întemeietorul monahismului în Franţa.

 

Purta discuţii cu îngerii şi avea viziuni cu Sfinţii Petru şi Pavel (cinstiţi pe 29 iunie) şi cu alţi sfinţi. Este numit “cel Milostiv”, datorită generozităţii şi îngrijirii sale faţă de cei săraci, primnd astfel darul facerii de minuni.

 

După o viaţă de slujire dăruită lui Hristos şi Bisericii Sale, Sfântul s-a îmbolnăvit, pe când se afla în Candes, un sat din eparhia sa, unde s-a mutat la Domnul, pe 8 noiembrie 397. A fost îngropat, la trei zile mai târziu ( în ziua de sărbătoare a sa actuală) la Tours. În Evul Mediu, multe biserici occidentale au fost închinate Sfântului Martin, inclusiv Saint Martin din Canterbury şi Saint Martin-in-The-Fields din Londra.

 

În 1008, o catedrală a fost ridicată în Tours, deasupra Sfintelor Moaşte ale Sfântului Martin. Această catedrală a fost distrusă în 1793, în timpul  Revoluţiei Franceze, împreună cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Martin şi ale Sfântul Grigorie de Tours (cinstit pe 17 noiembrie). O nouă catedrală a fost construită pe acel loc, cu mulţi ani mai târziu. Unele fragmente din Sfintele Moaşte ale Sfântului Martin au fost recuperate şi aşezate în catedrală, dar nimic nu a mai rămas din Sfintele Moaşte ale Sfântului Grigorie.

 

Numele Sfântului Martin apare în multe calendare greceşti şi ruseşti. Cinstirea sa aparte pe 12 octombrie în calendarul rusesc pare a fi o eroare, deoarece sursele vechi precizează o dată în noiembrie.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.