Publicat pe 29.10.2021

Sfântul Gherman, Arhiepiscop de Kazan – 6 noiembrie

 

 

 

Sfântul Gherman, Arhiepiscopul de Kazan, a trăit în secolul al XVI-lea. El s-a născut în oraşul Stariţa şi se trăgea din nobilii boieri Polevi. În tinereţe, Grigorie (numele său de botez) a fost tuns călugăr în Mânăstirea Iosif-Volokolamsk, sub stareţul Gurie, care mai târziu devenea Arhiepiscop de Kazan (cinstit pe 5 decembrie). Sfântul Gurie a condus mânăstirea în perioada 1542-1551.

 

La mânăstire, Sfântul Gherman s-a ocupat cu copierea cărţilor, fiind prieten apropiat al Sfântului Maxim Grecul (cinstit pe 21 ianuarie), care vieţuia acolo surghiunit. În 1551, fraţii Mânăstirii Stariţa a Adormirii Maicii Domnului, văzând evlavia sa, l-au ales arhimandrit al lor.

 

Preluând conducerea acestei mânăstiri, cu mult zel pastoral, Sfântul Gherman s-a preocupat de rânduiala internă şi din afară, pentru că el însuşi era model de umilinţă şi blândeţe. I-a îndemnat pe toţi să respecte cu stricteţe angajamentul lor monahal şi a introdus în mănăstirea sa rânduiala Sfântului Iosif de Volokolamsk (cinstit pe 18 octombrie).

 

Dar, după doi ani şi jumătate, Arhimandritul Gherman a părăsit Mânăstirea Stariţa, lăsând conducerea ei Ieromonahului Iov (cinstit pe 19 iunie), care ulterior avea să devină şi primul Patriarh al Moscovei şi ascet şi pătimitor al ţinutului rusesc.

 

Dragostea Sfântului Gherman pentru nevoinţele în singurătate l-au făcut să se întoarcă la mânăstirea sa originală Volokolamsk, unde s-a muncit pe calea spre mântuire, ca simplu călugăr. Cu toate acestea, când noul eretic Matei Başkin (care a refuzat să recunoască Sfintele Taine şi nega credinţa în Preasfânta Treime) a apărut la Moscova, Sfântul Gherman şi propriul său tată (care primise tunderea în monahism la Mânăstirea Volokolamsk, cu numele Filoteu) au fost convocaţi la Sinodul din Moscova, din 1553. Sinodul l-a condamnat pe ereticul Başkin şi a decis să-l trimită, pentru îndreptare, la Sfântul Gherman, în Mânăstirea Volokolamsk, deoarece Sfântul Gherman era cunoscut pentru viaţa sa sfântă şi sărguinţă în credinţa în Hristos.

 

În 1555, după preluarea Kazan-ului, un tron arhiepiscopal a fost stabilit acolo. Sfântul Gurie, fostul stareţ al Mânăstirii Volokolamsk, a fost ales Arhiepiscop. El a fost însărcinat cu construirea Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului în oraşul Sviajsk, în scopuri misionare. Prin hotărârea Sfântului Gurie, Sfântul Gherman a fost numit în fruntea acestei noi mânăstiri din Sviajsk. O catedrală din piatră a fost ridicată, cu o clopotniţă şi chilii. Stareţul mânăstirii vieţuia sărăcăcios, într-o chilie înghesuită sub clopotniţa catedralei. Sfântul Gherman s-a preocupat mai ales de organizarea unei biblioteci, pentru mânăstire.

 

Curând, mânăstirea sa a devenit faimoasă pentru lucrările sale bune şi a devenit centru de iluminare pentru regiunea Kazan.

 

Pe 12 martie 1564, după mutarea la Domnul a Sfântului Gurie, Sfântul Gherman a fost hirotonit Episcop de Kazan. Durata scurtă a mandatului său a fost marcată, cu toate acestea, de eforturile sale de a construi biserici şi de iluminare a oamenilor din regiune, cu lumina lui Hristos.

 

În 1566, Ivan cel Groaznic îl chema pe Sfântul Gherman la Moscova, cerând ca el să fie ales la Catedra Mitropolitană. La început, Sfântul Gherman a refuzat să aibă această povară, impusă, asupra lui. Ţarul nu avea să tolereze nicio obiecţie, cu toate acestea, iar Sfântul s-a văzut obligat să se stabilească în cartierul mitropolitan, până la ridicarea la rang de Mitropolit.

 

Văzând nedreptăţi printre cei din cercul Ţarului, în interior, Sfântul Gherman, fidel datoriei sale pastorale, a încercat să-l avertizaze pe Ţar. „Nici nu sunt încă ridicat la rang de Mitropolit, şi deja fixaţi constrângeri asupra libertăţii mele“. Ţarul i-a răspuns, prin consilierii săi. El a ordonat ca Sfântul Gherman să fie expulzat din cartierul mitropolitan şi să fie ţinut sub supraveghere.

 

Sfântul a trăit în dizgraţie timp de aproximativ doi ani, mutându-se la Domnul pe 6 noiembrie 1567. L-au îngropat în Biserica Sfântul Nicolae Primitorul de Oaspeţi. În 1595, la cererea locuitorilor din Sviajsk, Sfintele Moaşte ale Sfântului au fost mutate de la Moscova, la Mânăstirea Sviajsk a Adormirii Maicii Domnului. Sfântul Ermoghen, pe atunci Mitropolit de Kazan, vizita mormântul lui.

 

Sfântul Gherman este, de asemenea, cinstit şi pe 25 septembrie (prima Mutare a Sfintelor sale Moaşte, din 1595) şi 23 iunie (a doua Mutare a Sfintelor sale mOaşte, din 1714).

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.