AfișareSlujbe în directCalculatorStarea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 29.10.2021

Sfântul Fericit Simon de Iurieveţ – 4 noiembrie

Fericitul Simon de la Iurieveţ s-a născut în oraşul Iurieveţ, în regiunea Povolj sau Volga. Oropsit şi părăsit de părinţii săi, Sfântul a luat calea încercărilor “nebuniei” pentru Hristos. Atât iarna, cât şi vara, el mergea desculţ, îmbrăcat doar într-o cămaşă, iar pielea lui se înnegrise şi se uscase de la postire.

 

Oamenii nenorociţi erau adesea cruzi cu el, uneori bătându-l. Sfântul nebun pentru Hristos nu s-a plâns niciodată, dar se ruga pentru cei care îi puneau oprelişti. Era iubitor de rugăciune, aflându-se la porţile diferitor biserici. Încercările ascetice şi refuzul sinelui au ajutat la curăţirea sufletească, acesta primind de la Dumnezeu darul înainte-vederii: a prevăzut multe lucruri şi prezicea viitorul. Contemporanii, pomenind numele său, au avut parte de diferite semne minunate.

 

Înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul a mers la casa comandantului militar Teodor Petelin. El, fără să-l recunoască pe Sfânt, într-un acces de furie, a dat ordin să fie bătut. Sfântul Simon a căzut rău bolnav. El a chemat un preot, s-a mărturisit, a primit Sfânta Împărtăşanie a lui Hristos şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Comandantul s-a pocăit, mai târziu, de păcatul său.

 

Tot oraşul s-a strâns la înmormântarea Sfântului, iar trupul Fericitului Simon a fost îngropat în Mânăstirea “Botezul Domnului”. Acest lucru avea loc pe 4 noiembrie 1584. În anul 1635, Patriarhul Ioasaf a poruncit stareţului Dionisie, al Mânăstirii “Botezul Domnului”, să scrie o relatare a vieţii şi a minunilor Fericitului Simon şi a dat binecuvântarea de a i se picta icoana. Sărbătoarea Fericitului Simon a fost înfiinţată în anul 1635.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /