Publicat pe 06.11.2021

Sfântul Fericit Ioan “cel Pletos” şi Nebun pentru Hristos, din Rostov – 12 noiembrie

 

 

 

Sfântul Fericit Ioan cel Milostiv, din Rostov, cunoscut şi sub numele de “cel Pletos”, s-a nevoit la Rostov, ca nebun pentru Hristos, în multe lipsuri şi dureri. Nu avea adăpost, iar uneori se odihnea în casa părintelui său duhovnicesc, un preot al Bisericii Tuturor Sfinţilor, sau a uneia dintre văduvele în vârstă.

 

A trăit în umilinţă, răbdare şi rugăciune neîncetată, hrănind duhovniceşte mulţi oameni, printre care şi pe Sfântul Irinarh, Pustnicul Rostovului (13 ianuarie). După o viaţă lungă de urmare a ascetismului, s-a mutat la Domnul, pe 3 septembrie 1580, fiind îngropat, potrivit ultimei sale dorinţe, lângă Biserica Sfântului Vlasie, vizavi de Altar.

 

Având părul lung pe cap, a fost numit “cel Pletos”. Titlul de “Milostiv” i-a fost dat, Fericitului Ioan, datorită multor vindecări care au avut loc la mormântul său şi, de asemenea, legat de cinstirea Sfântului Patriarh Ioan cel Milostiv (cinstit pe 12 noiembrie), al cărui nume l-a purtat.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.