AfișareSlujbe în directCalculatorStarea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 14.10.2021

Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul din Peşterile Kievului – 21 octombrie

 

 

 

Sfântul Ilarion, Schimonahul din Peşterile de la Kiev, un ascet strict, a fost ucenic şi ascet dimpreună cu Sfântul Teodosie al Peşterilor (cinstit pe 3 mai). Imitând exemplul învăţătorului său, Sfântul Ilarion se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, zi şi noapte, respectând un post aspru.

 

Contemporanii săi îl cunoşteau ca pe un cronicar, care se trudea cu copierea cărţilor, în chilia Sfântului Teodosie. În acest timp, învăţătorul său cânta Psalmi şi torcea lână.

 

Sfântul Ilarion s-a nevoit ca ascet, în secolul al unsprezecelea. Cinstirea sa aparte se mai face şi pe 28 august şi în cea de-a doua Duminică a Marelui Post.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /