Sfântul Cuvios Grigorie, stareţ de Pelşeme şi făcător de minuni din Vologda

Sfântul Grigorie de Pelşeme, din Vologda, s-a născut în oraşul Galibh, în regiunea Kostroma. El provenea din neamul nobil al Lopotov-ilor. Când tânărul a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, părinţii lui voiau ca el să se căsătorească, dar au murit fără să vadă acest lucru. Tânărul Grigorie a împărţit moştenirea sa, săracilor, şi a intrat în Mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de pe malul Lacului Galich.

Stareţul mânăstirii l-a privit, pe noul călugăr, cu neîncredere, din cauza tinereţii lui şi a descendenţei nobile. De aceea, el l-a pus Grigorie în ascultare faţă de un bătrân experimentat. Cu mare umilinţă, Sfântul Grigorie îi slujea pe toţi fraţii. După un anumit timp, el a fost hirotonit preot. Curând, faima Sfântul Grigorie ca păstor avea să se răspândească, iar mulţi au început să sosească la el, pentru îndrumare duhovnicească şi sfaturi.

Prinţul de Galich i-a cerut călugărului să fie naş al copiilor săi. Împovărat de faimă şi de apropierea rudelor sale, călugărul s-a dus la Rostov, pentru a se închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Leontie (cinstit pe 23 mai), şi s-a stabilit în Mânăstirea Sfântului Avramie (cinstit pe 29 octombrie). Dar şi aici, de asemenea, veştile despre ascetismul Sfântului s-au răspândit rapid.

Călugării Mânăstirii Mântuitorului (Iakovlev) i-au cerut Arhiepiscopului Dionisie al Rostovului (1418-1425), să pună pe Sfântul Grigorie în fruntea mânăstirii lor. Din umilinţă, călugărul a acceptat îndrumarea mânăstirii, dar după doi ani a părăsit în secret mânăstirea şi s-a retras în pădurea Vologda.

În pustiul Sosnoveţk, l-a cunoscut pe Sfântul Dionisie din Gluşiţa (cinstit pe 1 iunie). Când Domnul l-a făcut pe Sfântul pustnic să întemeieze propria mânăstire, Sfântul Dionisie a aprobat intenţia prietenului său. Cu o cruce pe umeri, Sfântul Grigorie a traversat Râul Pelşeme şi a înfipt crucea într-un tufiş de pe malul râului.

Primul călugăr al noii mânăstiri a fost preotul Alexie, în monahism Alexandru. În 1426, o biserică a fost construită în mânăstire, în cinstea Maicii Domnului. Icoanele au fost pictate de Sfântul Dionisie, iar Sfântul Grigorie însuşi a copiat textele sfinte, pentru mânăstire. Treptat, numărul călugărilor a crescut, mânăstirea sporind şi crescând, devenind mai faimoasă.

Sfântul Grigorie s-a preocupat de sporirea evlaviei în mânăstire, în acelaşi timp ţinând cont şi de destinul ţării sale. În anul 1433, a plecat la Moscova, pentru a cere Prinţului de Galich, Iurie Dimitrievici – care confiscase Principatul Moscovei, de la Vasile cel Întunecat – să redea Moscova, Prinţului Vasile. Prinţul Iurie a ascultat de bătrânul monah.

Numai că, în 1434, fiul Prinţului Iurie, Dimitrie Şemiaka, a început să devasteze terenurile Vologdei aparţinând marelui domnitor. Sfântul Grigorie, întristat de durere pentru această discordie şi pentru violenţe, a mers la Dimitrie Şemiaka şi i s-a adresat cu cuvinte apăsate. „Prinţe Dimitrie“, a spus călugărul, „tu faci lucruri care nu sunt creştineşti. Mai bine ţi-ar fi, de te-ai duce într-o ţară păgână, la oameni care nu cred în Dumnezeu. Văduvele şi orfanii strigă împotriva ta, înaintea lui Dumnezeu. Cât de mulţi oameni vor pieri de foame şi de frig din cauza ta, şi dacă nu vor înceta fratricidul, vărsarea de sânge şi violenţa cât mai curând, atunci îţi vei pierde atât cinstea, cât şi domnia ta“.

După această intervenţie îndrăzneaţă, Şemiaka a dat ordin să-l arunce pe sfântul stareţ de pe un pod. Timp de câteva ore, călugărul a rămas acolo, nemişcat. Cuvintele sale au produs, însă, efectul dorit şi Şemiaka a renunţat curând la Vologda. Curajul călugărului a sporit venerarea sa. Înainte de mutarea sa la Domnul, s-a împărtăşit, le-a rostit un cuvânt de îndrumare fraţilor, numind ca stareţ al mânăstirii, pe colegul său ascet Alexandru. Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul, pe 30 septembrie 1442, fiind înmormântat în mânăstirea pe care a întemeiat-o.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /