Sfânta şi Dreapta Prinţesă Ana din Kaşin

Prinţesa Sfântă şi Drept-Credincioasă Ana din Kaşin, fiică a domnitorului Dimitrie Borisovici al Rostovului, devenea, în 1294, soţia Sfântului Prinţ Mihail Iaroslavici din Tver, care a fost ucis de mongolii şi tătarii Hoardei, în 1318 (22 noiembrie). După moartea soţului ei, Ana s-a retras în Mânăstirea Sofia (Înţelepciunea) din Tver şi a primit tunsura monahală, cu numele de Eufrosina. Mai târziu, ea s-a mutat la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Kaşin, devenind schimonahie cu numele Ana. A adormit întru Domnul, pe 2 octombrie 1338.

Fiii Sfintei Ana au imitat, de asemenea, mărturisirea tatălui lor, în Hristos. Dimitrie Mihailovici a fost ucis de Hoardă, pe 15 septembrie 1325; iar mai târziu, Alexandru Mihailovici, Prinţ de Tver, a fost ucis împreună cu fiul său Teodor, pe 29 octombrie 1339.

Minunile săvârşite la mormântul Sfintei Ana au început să apară în 1611, în vremea asedierii Kaşin-ului de către forţele polono-lituaniene. A existat, de asemenea, un mare incendiu în oraş, fără a provoca multe daune. Sfânta, îmbrăcată în schima monahală, a apărut înaintea lui Gherasim, un gardian grav bolnav al Catedralei Adormirea Maicii Domnului. Ea i-a promis că se va face bine, dar s-a plâns: “Oamenii nu arată niciun respect pentru mormântul meu. Ei ignoră şi amintirea mea! Nu ştii că am cerut Domnului şi Maicii Sale să salveze oraşul de duşmani şi să fie cruţat de multe greutăţi şi rele?”. Ea i-a cerut să spună preoţilor, să aibă grijă de mormântul ei şi să aprindă o lumânare, acolo, înaintea Icoanei lui Hristos cea Nefăcută de Mână Omenească.

La Sinodul din 1649, s-a decis să fie dezgropate Sfintele Moaşte, pentru venerare generală, şi să fie canonizată Sfânta Prinţesă Ana, între sfinţi. Dar, în 1677, Patriarhul Ioachim a propus Sinodului Moscovei ca venerarea ei în întreaga Rusie să fie întreruptă, din cauza schismaticilor numiţi “vechi credincioşi”, care se foloseau de numele Sfintei Ana din Kaşin în scopuri proprii, legându-se de următorul fapt: când a fost îngropată, mâna sa era aşezată ca făcând semnul sfintei cruci, doar cu două degete (precum schismaticii amintiţi), şi nu cu trei. Cu toate acestea, amintirea Sfintei Ana, care a primit cununa slavei de la Hristos, nu a putut fi ştersă printr-o hotărâre scrisă. Oamenii au continuat să o iubească şi să o venereze, multe minuni săvârşindu-se la mormântul ei.

Aşa încât, pe 12 iunie 1909, a avut loc cea de-a doua canonizare, fiind stabilită şi ziua de sărbătorire universală. Viaţa ei, acum deja scrisă, o descrie ca fiind un model de frumuseţe duhovnicească şi de curăţie şi un exemplu pentru generaţiile viitoare.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /