AfișareSlujbe în directCalculatorStarea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 14.10.2021

Sâmbăta Pomenirii de la Sfântul Dimitrie – 23 octombrie (în Biserica Rusiei)

 

 

 

În experienţa duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Ruse, venerarea Marelui Mucenic al Tesalonicului este strâns legată de cinstirea memoriei apărării naţiunii şi a Bisericii, de către marele domnitor al Moscovei, Dimitrie al Don-ului (cinstit pe 19 mai).

 

Sfântul Dimitrie al Don-ului a distrus puterea militară a Hoardei de Aur, în bătălia de pe Câmpia Kulikovo, pe 8 septembrie 1380 (la Sărbătoarea Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu) – luptă dată între Râurile Don şi Nepriadva. Bătălia de la Kulikovo, pentru care naţiunea îl numeşte pe Dimitrie, “al Don-ului”, a devenit prima faptă de eroism naţional rusesc, care a sporit puterea duhovnicească a naţiunii ruseşti din jurul Moscovei. “Zadonscina”, o poezie istorică inspirată, scrisă de Preotul Sofonie din Riazem (1381), este dedicată acestui eveniment.

 

Prinţul Dimitrie al Don-ului avea foarte mare evlavie la Sfântul Mucenic Dimitrie. În 1380, în ajunul Bătăliei de la Kulikovo, el a mutat cu cinste, din Vladimir, în Moscova, cel mai sfânt odor al Catedralei Sfântul Dimitrie din Vladimir: Icoana Marelui Mucenic al Tesalonicului, pictată pe o bucată de lemn provenită din mormântul Sfântului. O bisericuţă în cinstea Marelui Mucenic Dimitrie a fost ridicată lângă Catedrala Adormirea Maicii Domnului, în Moscova.

 

Sâmbăta Pomenirii de la Sfântul Dimitrie a fost înfiinţată spre amintirea în biserică a soldaţilor care au căzut în Bătălia de la Kulikovo. Această Slujbă de Pomenire a fost oficiată, pentru prima dată, la Mânăstirea Preasfânta Treime-Sfântul Serghie, pe 20 octombrie, în anul 1380, chiar de către Sfântul Serghie de Radonej, în prezenţa marelui Prinţ Dimitrie al Don-ului. Este o pomenire anuală a eroilor Bătăliei de la Kulikovo, între care se numără şi Schimonahii Alexandru (Peresvet) şi Andrei (Osliav).

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /