Proloage – 25 Octombrie – Întru această zi, Cuvântul Sfântului Andrei cel “nebun” pentru Hristos, despre moartea unui desfrânat

Umblând oarecând, Sfântul Andrei a întâmpinat pe un oarecare dregător care trecea alăturea şi, cunoscându-i viaţa lui a scuipat spre dânsul, zicându-i: “Viclean, desfrânat, batjocoritorule al Bisericii, oare nu te prefaci tu că mergi la biserici şi zici: Ma duc la Utrenie, şi tu umbli la lucrurile cele spurcate ale satanei? Nelegiuitule, cel ce la miezul nopţii te scoli şi mânii pe Dumnezeu, iată, acum a sosit vremea ta, ca să-ţi iei răsplătire după faptele tale. Au ţi se~pare că te vei tăinui de înfricoşătorul şi atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu, Cel Ce pe toate le vede?”. Iar acela, auzind acestea, şi-a lovit calul său şi s-a dus, ca să nu se ruşineze mai mult.
Iar după câteva zile, s-a îmbolnăvit dregătorul de o boală grea şi a început cu încetul, a se usca de pe el carnea lui, iar cei din casa lui îl purtau de la biserică la biserică şi de la doctor la doctor şi el nu avea niciun folos. Iar după putin timp, nenorocitul acela s-a dus la munca cea veşnică. Pentru că, într-o noapte, Sfântul Andrei a văzut, aproape de curtea lui, pe îngerul Domnului, care era ca o văpaie de foc şi ţinea un toiag mare de văpaie,~venind dinspre apus. Iar dacă a mers la acel bolnav, a auzit un glas de sus, zicând: “Bate-l pe acest batjocoritor şi urât sodomit şi, bătându-l, să-i zici aşa: Mai vrei oare să faci păcate şi să spurci felurime de oameni? Sau, prefăcându-te a merge la Utrenie, vei mai merge oare la diavoleasca fărădelege?”. Şi a început ingerul a-l bate pe el şi a-i spune lui cele poruncite. Şi se auzea glasul celui ce grăia şi bătaia toiagului, iar cel ce bătea era nevăzut. Şi aşa, fiind bătut, omul acela a început a spune, vrând şi nevrând, fără ruşine: “De acum nu voi mai păcătui niciodată, miluieşte-mă!”. Şi aşa, pedepsit fiind trei zile şi trei nopţi, zicea:~”Nu voi mai păcătui!” (fiindca nu-şi dăduse încă sufletul).
Şi am scris aceasta, prietenii mei, auzind-o de la fericitul Andrei, spre folosul şi îngrozirea sufletelor noastre, ca, vieţuind în lumea aceasta, să ne pazim de vicleşugurile vrăjmaşului.
Că nu se poate ascunde nimic de Dumnezeu, nici de Sfinţii Lui.