Proloage – 24 Octombrie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre învăţătorii şi proorocii mincinoşi şi făţarnici

“Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7,15). Iar prooroci mincinoşi îi numeşte aici nu pe eretici, dupa cât mi se pare, ci pe cei ce duc viaţă spurcată dar se acoperă cu fapte bune. Drept aceea a şi zis Domnul, grăind: “După roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei”. Că printre eretici este cu putinţă a afla de multe ori viaţă bună, dar printre făţarnici, de care vorbim acum, nicidecum.~Firea căii acesteia, pe care au voit a umbla, este de aşa fel primejdioasă, rea şi făţarnică, încât omul fuge de osteneli, şi caută numai a se arăta cuvios; drept aceea şi este mustrat de îndată. Despre făţarnici, dar, şi Pavel, arătând, zicea că ei, cu cuvinte bune, înşală inimile celor fără de răutate. Şi câtă blândeţe! Că n-a zis să-i pui la chinuri pe dânşii, ci să nu primiţi vătămare de la dânşii şi să nu intraţi la dânşii fără de pază.
Iarăşi, să nu ziceţi că nu este cu putinţă a cunoaşte pe unii ca aceia, că şi prin pilde omeneşti se spune aşa: “Au, doar, se culeg struguri din mărăcini sau, din scai, smochine?”. Aşa, tot pomul bun~face roade bune, iar pomul cel rău, roade rele face. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău nu poate să facă roade bune. Iar ceea ce vrem să spunem: că nu gaseşti la dânşii nici blândeţe, nici omenie, ci numai singure pieile cele de oaie, cuvintele. Drept aceea, lesnicioasă este şi cunoaşterea lor.
Deci, a zis acestea, de vreme ce mulţi dintre cei răi se socotesc buni, încât nu poţi să zici că te-ai înşelat, nici că te-ai priceput.
Iată, ţi-am arătat ţie cu dovedire înţelesul cel din cuvântul acesta, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci! Amin.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.