Proloage – 19 Noiembrie – Cuvânt despre Sfântul Ioan Gură de Aur şi despre văduva cea năpăstuită de împărăteasa Eudoxia

În Constantinopol era un oarecare dregător cu numele Teognost, bărbat bun şi temător de Dumnezeu.

Acest dregător a fost vorbit de rău către împăratul, de un alt dregător răucredincios şi pizmaş, că ar fi defăimat pe împăratul şi că ar fi numit pe împărateasă “nesătulă de aur şi pierzătoare a toată împărăţia, răpind averi străine, fără de niciun drept”. Şi s-a mâniat împăratul pe el şi a poruncit să fie surghiunit în Tesalonic, şi toate~averile lui să i le ia şi numai o vie, care era afară din cetate, pentru hrana femeii lui Teognost şi a copiilor lui, să-i lase.

Deci, Teognost, mergând în Tesalonic, s-a îmbolnăvit de supărare şi a murit. Iar femeia lui, pentru moartea bărbatului ei şi pentru luarea averii fiind în mare supărare, a venit la Sfântul Ioan şi i-a spus lui cu lacrimi, tot necazul. Iar el o sfătuia pe ea, cu cuvinte folositoare, să îndrepte spre Dumnezeu necazul său, şi i-a poruncit ca în toată ziua să ia hrană, pentru sine şi pentru copiii ei, de la casa pentru străini a Bisericii.

Iar el aştepta vreme cu bun prilej,~când socotea să roage pe împărat pentru acea văduvă, că doar va porunci să-i întoarca ei şi copiilor, averea cea luată fără vină. Dar răutatea împărătesei a făcut împiedicare şi a adus o nevoie şi mai mare, nu numai asupra văduvei aceleia, ci, şi asupra fericitului Ioan însuşi.

Că, sosind vremea când se culeg strugurii din vie, când tot poporul ieşea fiecare la via sa, a ieşit şi împărăteasa şi se plimba prin viile împărăteşti.

Şi, trecând pe lângă via lui Teognost, că nu era departe de viile împărăteşti, a văzut-o frumoasă şi a intrat într-însa, a tăiat un strugure cu mâinile sale şi a mâncat din el.~Şi era un obicei vechi împărătesc după care, dacă intra împăratul sau împărăteasa într-o vie străină şi mânca struguri din ea, stăpânul viei aceleia nu mai avea stăpânire asupra ei, ci via aceea era numărată între viile împărăteşti. Iar stăpânului viei i se da preţul pe via sa, sau lua de la împăratul o altă vie, în locul viei sale. Deci, după acest aşezământ împărăteasa a poruncit să se scrie via lui Teognost între viile împărăteşti. Şi aceasta a săvârşit-o, făcându-şi două socoteli: una, ca să facă şi mai mult rău văduvei şi copiilor ei, de vreme ce se aflase că văduva alergase la Sfântul Ioan şi i-a spus lui tot necazul ei, şi pentru aceasta~împărăteasa se mâniase pe ea, iar alta, ca să caute pricină Sfântului Ioan, să-l poată izgoni pe dânsul din Biserică, socotind că, dacă va auzi de această luare a viei, Sfântul nicidecum nu va tăcea, ci va ridica glas împotriva ei, pentru văduva cea nedreptăţită şi, de aici se va ridica pricină a se săvârşi lucrul cel gândit de ea, precum s-a şi întâmplat.

Deci, pentru că văduva aceea năpăstuită a căzut înaintea fericitului Ioan, acesta a trimis, prin arhidiaconul Eutihie, scrisoarea sa către împărăteasa, ca s-o înduplece pe dânsa spre milostivire, aducându-şi aminte de viaţa cea bună a părinţilor ei, de~faptele bune ale împăraţilor de mai înainte, aducându-i aminte de frica lui Dumnezeu, de Judecata cea înfricoşătoare, şi, rugând-o să întoarcă via văduvei celei sărace. Dar ea a scris Sfântului înapoi cu asprime, neplecându-se învăţăturilor lui, nici rugămintea ascultând-o, ci punea înainte legile împărăteşti cele vechi şi, ca şi cum ar fi fost nedreptăţită de Sfântul, se lăuda că nu va răbda o încălcare ca aceea.

“M-ai osândit, zicea, cu cuvintele tale, ca şi când aă face nedreptate şi fărădelege; neştiind tu aşezămintele cele împărăteşti, năpăstuitu-m-ai cu învinuirile tale, dar nu-ţi voi răbda ţie, până în sfârşit, defăimată~fiind”. Iar Sfântul Ioan, citind scrisoarea aceea, s-a sculat şi a mers la palat, la împărăteasa şi şezând aproape de împărăteasă, a început iar şi cu cuvântul blând a o sfătui pe dânsa, grăindu-i şi rugând-o să dea înapoi via văduvei. Iar ea a zis: “Acum am scris ţie ce este rânduit despre vie de împaraţii cei de demult. Să i se dea văduvei altă vie în locul aceleia sau să ia preţul pentru dânsa”. Iar Sfântul a zis: “Nu-i trebuie ei altă vie, nici nu cere preţul pentru dânsa, ci pe a ei o cere, dă-i înapoi partea ei de moştenire”. Împărăteasa a zis: “Nu te împotrivi aşezămintelor împărăteşti celor de demult, că nu spre bine va ieşi ţie o împotrivire ca~aceasta”.

A răspuns Ioan: “Nu pune pricină aşezămintele şi legile pe care împăraţtii cei păgâni le-au aşezat. Că nimic nu te împiedică pe tine a strica legea cea nedreaptă şi a o aşeza pe cea dreaptă, fiind împărăteasă binecredincioasă.

Deci, dă înapoi via celei nedreptăţite, ca să nu te numesc pe tine a doua Izabelă şi să moşteneşti blestemul împreună cu dânsa”.

Acestea zicând Sfântul, s-a aprins împărăteasa de mare mânie şi a umplut palatul de strigare, descoperind otrava cea tăinuită din inima ei, şi spunea: “Pentru mine ma voi răzbuna eu însumi. Şi de acum nu numai că nu voi da via~văduvei, dar nici altă vie în locul aceleia şi voi porunci să nu i se dea nici preţul ei. Iar ţie pedeapsă îţi voi da, pentru ocara aceasta”.

Şi a poruncit să scoată pe Sfântul Ioan, cu sila, afară din palat.

Însă împăratul, ştiind obiceiul cel rău al împărătesei, tăcea ca şi cum n-ar fi ştiut nimic. Dar împărăteasa cu toata puterea uneltea pentru izgonirea Sfântului Ioan, care lucru l-a şi săvârşit curând. Iar pentru faptele ei rele, împărăteasa şi-a luat mai pe urmă plata ei. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.