Proloage – 13 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gură de Aur

Ne spunea nouă părintele Tis de la Amasia că auzise pe Adelfie, fratele său, zicând: “Când Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, a fost izgonit şi surghiunit la Comane, petrecea în casa noastră şi, pentru aceea, multă îndrăzneală şi dragoste aveam către dânsul”. Şi, zicea Adelfie, fratele meu şi Episcopul de la Cucuz: “După ce fericitul Ioan s-a mutat la Domnul, fiind acolo în surghiun, mare mâhnire am avut, că un bărbat ca acesta, învăţător al lumii, care cu cuvântul său veselea~Biserica lui Hristos, unul ca acesta în surghiun a răposat.

Însă, m-am rugat Domnului cu multe lacrimi, să-mi arate mie în care rânduiala este şi de este numărat între patriarhi. Şi mult rugându-mă eu, pentru aceasta, într-o noapte, am văzut în vis pe un bărbat foarte luminat la vedere. Şi m-a luat pe mine de mâna dreaptă şi m-a dus la un oarecare loc luminos şi preaslăvit şi mi-a arătat mie pe toţi învăţătorii Bisericii.

Iar eu nădăjduiam să văd acolo cu dânşii şi pe doritul meu Ioan Gură de Aur. Şi, după ce mi-a arătat mie pe toţi şi mi-a spus şi numele fiecăruia dintr-înşii, iarăşi luându-mă de mână, m-a scos pe mine~afară. Iar eu mergând după dânsul mâhnit, că nu vazusem, cu arhiereii, pe fericitul Ioan.

Deci, mi-a zis mie: “Ce-ţi este? Şi de ce eşti mâhnit? Că nimeni intrând aici, nu iese de aici mâhnit. Iar eu i-am răspuns: Aceasta îmi este mie mâhnirea: că, pe iubitul meu Ioan Gură de Aur, nu l-am văzut cu ceilalţi episcopi. Iar el mi-a zis, mie: Zici de Ioan povăţuitorul pocăinţei? Şi i-am zis: Aşa. Deci, mi-a răspuns mie, zicând: “Tot omul, în trup fiind, nu-l poate vedea pe acela. Că acela la Scaunul Stăpânului stă, între Serafimi şi Heruvimi. Şi m-am mângâiat de cuvintele lui”.