Publicat pe 27.09.2021

Proloage – 06 Octombrie – Despre umblările ce a umblat şi minunile ce a făcut Sfântul Toma, fiind în viaţă

Gundafor, împăratul Indiei, vrând să-şi facă lui palate împărăteşti cu mult meşteşug, a trimis pe un neguţător al său, Avan, în părţile Palestinei, să caute un meşter mare şi iscusit, care ar şti să facă palate de acest fel, precum sunt palatele cezarilor Romei. Deci, a poruncit Domnul lui Toma să meargă cu acel Avan, în părţile Indiei. Şi, căutând Avan zidar iscusit, în Cezareea, s-a întâlnit Toma cu dânsul şi a mărturisit despre sine că este iscusit în acel lucru. Deci, luându-l~pe el Avan, au intrat împreună în corabie şi, începând a călători, pluteau pe ape, cu bun vânt. Şi, sosind ei la o cetate, auziră glas de trâmbiţe şi de muzică şi de organe. Împăratul cetăţii aceleia îşi mărita o fiică a sa. Şi a trimis vestitori prin toată cetatea, ca să se adune la nuntă bogaţii şi săracii, robii şi străinii.

Iar de n-ar voi cineva să vie, acesta vinovat să fie la judecata împăratului.

De aceasta auzind, Avan şi Toma s-au temut să nu-l mânie pe împărat, străini fiind, şi au mers în curtea împărătească la nuntă. Şi stând toţi şi veselindu-se, Apostolul a şezut la locul cel mai de jos şi nu mânca~nimic, nici nu se veselea, ci lua aminte la sine şi toţi priveau la dânsul ca la un străin şi de alt neam. Iar cei ce şedeau cu dânsul îi ziceau: “Pentru ce ai venit aici, nemâncând şi nici bând?”. Raspuns-a Apostolul: “Nu pentru mâncare, nici pentru băutură am venit aici, ci ca să împlinesc voia împăratului. Că propovăduitorii au strigat: De nu va veni cineva la nuntă, vinovat va fi de judecata împăratului”.

Deci, era acolo o femeie evreică, ce cânta bine din fluier şi fiecăruia din cei ce şedeau, îi cânta câte o laudă. Aceea, văzând pe Toma neveselindu-se, ci adeseori căutând spre cer, l-a cunoscut că este străin~şi, zicând din fluier dinaintea lui, îi cânta în limba evreiască aceste cuvinte: “Unul este Dumnezeul lui Israel, Cel Ce a făcut cerul şi pământul”. Iar Apostolul, cu dulceaţă ascultând aceasta, o ruga să zică din nou, de mai multe ori, cuvintele acestea. Iar cel ce turna vinul, văzând pe Apostol nebând, l-a lovit cu palma, zicându-i: “La nuntă eşti chemat, nu te întrista, ci te bucură dimpreună cu cei ce beau. Iar Apostolul a zis, celui ce l-a lovit pe el: “Să-ţi răsplătească ţie, în veacul de acum, Domnul”. Şi s-a făcut frică peste toţi.

Iar după risipirea ospăţului, împăratul chemând pe Sfântul Apostol Toma, i-a zis: “Să intri în~cămară şi să blagosloveşti pe fiica mea cea dată după bărbat”. Iar Apostolul, intrând în cămară, i-a învăţat pe tineri curăţia şi paza curatei feciorii şi, rugându-se pentru dânşii, i-a blagoslovit pe ei şi s-a dus. Iar, ei, după ce au adormit puţin, văzură pe Iisus, în chipul Sfantului Apostol Toma, venind la dânşii şi cuprinzându-i pe ei cu dragoste. Iar mirele, socotind că este Toma, a zis către Dânsul: “Oare nu ai ieşit mai întâi decât toţi, cum de Te afli iarăşi aici?”. Iar Dânsul i-a zis: “Eu nu sunt Toma, ci frate al lui sunt, şi toţi cei ce se leapădă de lume şi-Mi urmează Mie, asemeni ca şi dânsul, nu numai fraţi, ai Mei vor fi în veacul~ce va să fie, ci şi mostenitori ai Împărăţiei Mele vor fi. Deci, să nu uitaţi, fiii Mei, ceea ce fratele meu v-a sfătuit pe voi.

Şi de veţi păzi fără de prihană fecioria voastră, dupa sfatul lui, vă veţi învrednici de cununile cele nestricăcioase, în cămara Mea cea cerească!”. Acestea zicându-le, Domnul S-a dus. Iar ei, deşteptându-se, îşi spuneau unul altuia vedenia sa şi, sculându-se, toată noaptea aceea cu deadinsul s-au rugat lui Dumnezeu. Iar cuvintele cele zise lor, le păzeau în inimile lor, ca pe nişte mărgaritare de mult preţ. Şi s-a întâmplat, a doua zi, că împăratul a intrat în cămara unde erau tinerii şi i-a aflat~pe ei şezând deosebi. Şi, tulburându-se cu inima, întreba de pricina despărţirii lor.

Iar ei, răspunzând, ziseră: “Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea nouă să păzim o însoţire ca aceasta, întru feciorie curată, precum o avem acum, până la sfârşitul nostru, ca să ne învrednicim a ne încununa, cu nestricăcioasele cununi, în cămara cea cerească, după făgăduinţa Dumnului, Celui Ce S-a arătat nouă”.

Atunci împaratul, cunoscând că străinul acela a fost aseară în cămară şi i-a sfătuit pe ei spre paza fecioriei, s-a mâniat foarte şi a trimis îndată pe slujitorii săi, să prindă pe Apostol; dar nu l-au~aflat, că acum Avan şi Toma pluteau cu corabia, spre India.

Iar ajungând la Gandafor – împaratul Indiei – au intrat înaintea lui, şi Avan a zis: “Iată, mărite împărate, ţi-am adus de la Palestina zidar preaînţelept, ca să facă palate plăcute împărăţiei tale”. Iar împăratul, văzând pe Toma, s-a bucurat şi a zis lui: “Oare putea-vei să faci nişte palate după voia mea, la locul care îmi va plăcea?”. Deci, Apostolul a zis că poate. Şi aşa se tocmiră şi, necercetând nimic, porunci de i-au dat Apostolului aur, ca să ia cele ce-i trebuiesc, şi să pună temeliile, arătându-i şi locul.

Însă Apostolul a zis: “Nu este vremea a zidi cineva acum lucruri~iscusite, ci în luna lui octombrie”. Drept aceea, prealesne înduplecând firea împăratului, Apostolul lua în mâinile sale îndreptarul şi, zugrăvind cu meştesug urzeală, îl linişti pe împărat, ca să nu aibă nicio grijă. Deci, mirându-se împăratul de isteţimea Apostolului, îi dădu şi de cheltuială îndeajuns, şi se întoarse la casa lui. Iar Apostolul, împărţind tot aurul, săracilor, zidea împăratului, ca un Apostol, case nefăcute de mână de om, în curtea celor născuţi din morţi prin încreştinare.

Deci, trecând câtăva vreme, împăratul dori să ştie cum sta lucrul, şi auzind că lipsea numai acoperişul, se bucură şi, socotind~adevarată toată povestirea, trimise Apostolului şi alt aur, zicând să-i facă acoperişul zidirii cât mai frumos şi mai curând, ca să laude – zicea el – sârguinţa şi ştiinţa meşterului, când îl voi vedea cu ochii mei. Deci, el iarăşi luând aurul, şi-a ridicat ochii şi mâinile către cer şi a zis: “Mulţumescu-ţi, Iubitorule de oameni, că în multe feluri şi chipuri ştii şi rânduieşti mântuirea fiecăruia”.

Şi, aflându-se tot în acest gând, împărţi tot aurul, la cei lipsiţi. Deci, când a fost sfârşitul, trecând câtăva vreme, unii din cei ce se aflau cu Apostolul au mers la împărat şi i-au spus că n-a ramas nicio zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a~împărţit la săraci, şi încă propovăduieşte pe Un Dumnezeu neştiut şi face nişte lucruri minunate, către cei ce merg la dânsul, şi nu mănâncă nimic. Deci, împăratul umplându-se de nespusă mânie, a trimis şi au adus pe Apostol şi-l întreba de s-a zidit palatul.

Iar el, răspunzând, i-a zis: “Ţi-am zidit, împărate, palat foarte frumos, precum am învăţat eu să lucrez, de la adevărat marele meşter Hristos”.

Şi împăratul a zis: “Ia să mergem numaidecât să-l vedem”. Iar Apostolul a zis: “Socotesc că nu-ţi va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci vei afla cu cale să te sălăşluieşti în palatul ce s-a zidit!”.~Iar împăratul, părându-i-se că-l i-a în râs, a strigat asupra lui cu mânie, zicând: “Luaţi pe acest înşelător şi-l băgaţi într-o groapă, care să fie cea mai întunecoasă, împreună cu neguţătorul care mi l-a adus”.

Deci, pe când Apostolul se afla la închisoare şi în legături, fratele împăratului, arătând că-i pare rău şi lui de cele întâmplate fratelui său, căzu într-o noapte în multă inimă rea, cât îl grăbea spre moarte şi, chemând pe împăratul i-a zis: “Pentru mâhnirea ce o ai cu acest înşelător, îngreunându-mă la suflet, stau să mor”. Şi, vorbind amândoi aşa, şi-a pierdut firea şi a murit.

Atunci îngerul, luându-i sufletul şi~purtându-l pe la sălaşele Domnului, i-a arătat frumuseţea lor şi-l întreba unde-i place să sălăşluiască, iar sufletul, cunoscând că la urma tuturor, era un sălaş mai ales şi mai osebit, îl arăta pe acela îngerului şi se ruga a se sălăşlui acolo, într-o parte a acelui lăcaş; iar îngerul i-a zis: “Nu vei putea să te sălăşluieşti întru acesta, că este al fratelui tău, pe care i l-a făcut Toma, străinul”. “Iar el i-a zis: “Rogu-te, lasă-mă să mă duc la dânsul, că-l voi cumpăra cu puţin preţ, şi mă voi întoarce, că el nu-i ştie frumuseţea”.

Atunci, îngerul a întors sufletul, în trupul cel mort, şi mortul s-a trezit ca dintr-un somn greu şi a zis să cheme pe fratele său, căruia venind,~i-a spus: “Ştiu, fără de nicio îndoială, că ai fost bucuros să dai jumătate din împărăţia ta, pentru mine, ca să înviez. Drept aceea, poftesc de la tine un dar mic, şi nu zăbovi a mi-l da”. Iar împăratul i-a zis: “Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros iubitului meu frate”, adeverindu-i cu jurământ. Atunci, fără nicio sfială, a spus fratelui său cererea sa, zicând: “Daruieşte-mi palatul tău, pe care-l ai în ceruri, şi toată bogăţia mea să o iei ţie, pentru acest palat”. Iar împăratul, auzind aceasta, sta îndoit şi, ca un om fără de glas, tăcea. După aceea, a zis: “Eu să am palat în cer? De unde?”. “Cu adevărat îl ai, i-a zis fratele, măcar că tu nu ştii, acela ce~ţi l-a zidit străinul care este închis în temniţă. De care, şi eu însumi, mâhnindu-mă, pentru mâhnirea ta, am fost răpit şi i-am văzut frumuseţile lui”.

Deci, împăratul punând în mintea sa cuvintele acestea, a zis: “De ar fi ceea ce pofteşti tu, din cele ce sunt sub împărăţia mea, ar fi păcat a se călca jurământul. Dar de vreme ce îmi ceri lucruri ce sunt osebite în ceruri, judecă tu singur. Deci, fiindcă este meşterul de faţă, ia-l şi-ţi va face mai frumoase decât cele ce ai văzut”. Acestea zicând, a scos pe Apostol din temniţă, împreună cu Avan. Şi, căzând împăratul la picioarele lui, cerea iertăciune pentru greşeala şi răul ce i-a facut~din răpirea mâniei. Iar Apostolul, mulţumind lui Dumnezeu pentru aceasta şi luminându-i pe amândoi prin cuvântul darului, dându-le şi arvuna Împărăţiei celei veşnice, adică dumnezeiescul Botez, s-a dus propovăduind şi în alte cetăţi slăvind şi binecuvântând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Amin.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.