Proloage – 05 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gură de Aur

Acest preaînţelept Ioan s-a născut în Antiohia Siriei, din părinţi bogaţi, tată având pe Secund voievodul, iar maica pe Antuza. Iar Meletie, Patriarhul Antiohiei, a botezat mai întâi pe Ioan şi după aceea pe părinţii lui. Că n-a răbdat Dumnezeu, ca un soare ca acesta şi luminător al Bisericii, precum şi părinţii lui, să petreacă fără de luminare.

Deci, l-au şi dat pe el la învăţătura cărţii şi au pus pe lângă dânsul învăţători şi slujitori, ca să umble cu dânsul, iar el să umble călare.

~Dar Ioan nu avea trebuinţă de nimic, nici de slujitori, nici de cai, ci cu smerenie se nevoia la învăţătură. Şi, aşa, s-a sălăşluit întru dânsul înţelepciunea lui Dumnezeu. Şi îi erau lui învăţători, Libanius filosoful şi Andragat.

Iar, murind tatăl său, el a rămas orfan, iar maica sa, văduvă tânără, că de curând ieşise din casa ei părintească. Deci, Ioan, ducându-se la Atena, a deprins acolo toată învăţătura şi a biruit, în cuvant, şi pe Antimie filosoful, şi a adus pe mulţi la botez. S-a întors, după aceasta, la Antiohia şi poftea să primească viaţa călugărească. Iar maica sa, luându-l de mâna dreaptă, l-a dus pe el în cămara sa~şi, şezând pe marginea patului unde îl născuse pe el, vărsa pâraie de lacrimi. Şi, la acele lacrimi, prea puţine cuvinte adăugând, zicea către dânsul: “Eu, fiule, nu m-am veselit cu tatăl tău, pentru scurtimea vieţii lui, Dumnezeu aşa voindu-ne să fim, tu orfan, iar eu văduvă, şi moartea tatălui tău aşa făcându-se. Şi nici un rău, din cele ce mi s-au întâmplat, n-a putut să mă silească şi să mă ducă la a doua nuntă, ca să aduc şi alt bărbat în casa tatălui tău. Ci, am petrecut ca într-o furtună sau ca într-un cuptor de foc, în văduvie răbdând, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, toate ispitele ce mi s-au întâmplat şi, văzându-ţi fata ta, având~asemenea închipuire cu a tatălui tău, adeseori mi se face şi se păzeşte în sufletul meu mare adeverire şi mângâiere. Afară de aceasta, nici averile tatălui tău nu le-am pierdut cu nevoia văduvei şi cu cheltuielile cele multe, ci şi pe acelea le-am păzit întregi, fiindu-ţi de trebuinţă spre ajutorul tău. Iar după ce mă vei da pământului, atunci îţi vei îndeplini gândul tău, precum vei voi”.

Deci, Ioan ascultând rugăciunile maicii sale, a aşteptat moartea ei şi a îngropat-o pe ea. Apoi, şi-a împărţit bogăţia sa şi pe robii săi i-a slobozit şi, ducându-se în mânăstire, s-a călugărit şi minuni multe a început a face. Iar noi cu~adevărat să-i zicem maicii lui: “Fericită eşti tu între femei, că un fiu ca acesta ai născut, fericim văduvia ta, fericită este şi răbdarea ta. Pentru aceea, cu adevărat, nu te vom numi pe tine femeie, ci bărbat desăvârşit, că bărbăteşte, până la sfârşit, ai răbdat”. Drept aceea şi voi, bune femei, părăsiţi-vă de rautăţile voastre, că femeia cea bună şi după moarte îl mântuieşte pe bărbat.