Luna octombrie în 17 zile: Pomenirea Sfântului, Preacuviosului Mucenic Andrei Criteanul (+767)

Acest fericit părintele nostru Andrei, s-a născut şi a crescut în Gorgotina, cetatea cea aleasă a Critului, din părinţi dreptcredincioşi şi iubitori de fapte bune. Şi creştea cu bune învăţături şi era, cu mare căldură, lucrător al poruncilor lui Dumnezeu. Deci, pe vremea împărăţiei lui Constantin Copronim (741-775), văzând turma lui Dumnezeu că se strica de eresul luptătorilor împotriva icoanelor, adică de acest împărat şi de părtaşii lui, a venit la Constantinopol şi a mărturisit cu îndrăzneală adevărul înaintea împăratului, mustrând fără de frică păgânătatea lui. Iar împăratul, nesuferind îndrăzneala lui, nelăsându-l să vorbească mai mult, a poruncit celor de faţă să-l prindă; şi s-au pornit, cu ucigaşe mâini, a-l apuca de cap, alţii de mâini, alţii de umeri, alţii de haine, în ce chip se putea mai mult şi mai de ocară, ca să faca voia celui ce poruncea, şi l-au doborât la pământ pe cel înalt cu gândul. Şi nu s-au oprit, până ce nu l-au târât, încât însuşi împăratul, dupa ce l-a pedepsit destul pentru îndrăzneală, a poruncit de l-au lăsat.

Deci, Sfântul spunând şi multe altele către împărat despre Sfintele icoane, pe urmă a zis: “De vreme ce pe cei ce ocărăsc chipurile împăraţilor, o, împărate, îi pedepseşti cu grele certări de moarte, ca şi cum v-ar ocârâ pe voi, la câtă urgie şi pedeapsă dumnezeiască, vă veţi osândi pe voi, cei ce ocărâţi icoana lui Dumnezeu?”. Atunci tiranul, aprinzându-se foarte de mânie, a poruncit de l-au dezbrăcat şi l-au întins şi atat l-au bătut de rău cu legături de ştreanguri, cât se roşise locul sub el, de curgerea sângelui. Deci, văzând că nici cu daruri, nici cu înfricoşări nu-l pot învinge pe acest viteaz, iarăşi l-au pus la cumplite chinuri, fără de omenie. Şi i-au pătruns coastele şi i-au zdrobit gura cu pietre, şi l-au aruncat în temniţă. Iar a doua zi, aducând din nou pe Sfântul înaintea sa şi văzându-l şi mai îndrăzneţ, împăratul a poruncit de l-au bătut şi-i strujeau carnea şi l-au pătruns cu rănile, cât se rupeau şi cădeau bucăţi din trupul lui. Iar în cele din urmă, legându-i fericitele picioare cu ştreanguri, l-au tras pe pământ, târându-l prin tot târgul, silindu-se cei ce-l târau ca să-l arunce la locul tâlharilor şi al făcătorilor de rele. Deci, aşa fiind târât Mucenicul, a ieşit înaintea lui un pescar, venind de pe mare cu peşte, şi-l întinse în târg ca să-l vândă şi, pornindu-se din îndemnare drăcească, lua satârul lui cel de măcelarie şi, tăind un picior din trupul Sfântului, puse capăt alergării şi nevoinţii fericitului, care trecu astfel la cereştile lăcaşuri. Iar cinstitele sale moaşte, le aruncară la locul făcătorilor de rele, aflându-se multă vreme amestecate cu trupurile îngropate acolo.

Deci, doisprezece oameni îndrăciţi, adunaţi din multe părţi ale cetăţii, s-au dus acolo, ca şi când ar fi fost sfătuiţi şi găsiră cinstitul trup, zăcând fără de cinste, şi atingându-se aceştia de dânsul, întru acel ceas se tămăduiră, luând tămăduirea ca plată a aflării.

Şi, luându-l, l-au dus şi l-au îngropat la un loc sfinţit, ce se cheamă Crisis, întru slava Domnului nostru. Şi ne-a rămas de la el vestitul Canon de Pocăinţă, ce se citeşte în Postul Mare.