Luna octombrie în 15 zile: pomenirea Sfântului, Sfinţitului Mucenic Lucian, preotul Antiohiei celei mari (+312)

Sfântul Lucian preotul era din cetatea Siriei, numită Samosata, născut din părinţi dreptcredincioşi. Rămas orfan de tânăr, a împărţit averea săracilor şi, slobod de grijile lumeşti, se nevoia cu trăirea duhovnicească şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi, luând ca dascăl pe un cărturar vestit, anume Macarie din Edesa. Cuprinzând astfel, cu mintea, adâncul învăţăturii creştine şi dovedindu-se, cu viaţa lui, plin de înţelepciune, tânărul Lucian a fost rânduit preot în Antiohia. Deci, vrând să vadă şi pe alţii strălucind în dreapta credinţă şi în înţelepciune, asemenea cu sine, a întemeiat şcoală, învăţând pe tineri, că adunase mulţime de ucenici, el fiind învăţător al îndoitei înţelepciuni: cea din Scripturi şi cea duhovnicească. Şi era iscusit la scrierea repede şi frumoasă şi multe cărţi a scris, încât din această lucrare se hrănea şi pe sine şi pe cei săraci.

Deci, lăsându-şi casa şi mergând la Nicomidia pentru propovăduirea credinţei, a fost prins de ostaşii lui Maximian-Galeriu, pe vremea prigonirii lui Diocleţian (286-305). Şi, fiind ţinut în temniţă, Sfântul a făcut dar, Bisericii din Nicomidia, o carte scrisă de el, având trei coloane pe fiecare faţă, carte care cuprindea tot Testamentul Vechi şi Nou, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor.

După nouă ani de închisoare, în al 311-lea an de la Hristos, a fost adus din nou înaintea judecătorului şi, cunoscându-se statornicia gândului său, l-au aruncat iarăşi în temniţă, după ce i-au frânt încheiturile mâinilor şi ale picioarelor şi l-au ţinut întins 14 zile pe hârburi ascuţite, lăsându-l multe zile fără apă şi fără mâncare.

Iar, sosind Praznicul Dumnezeiescului Botez al Domnului, a dorit Sfântul, cât şi creştinii din temniţă, să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Prin nebăgarea de seamă a străjerilor, s-au putut aduce puţină pâine şi vin. Deci, cum Sfântul nu se putea ridica şi cum nu avea nici masă pentru Liturghie, Lucian a zis: “Pe pieptul meu să faceţi Sfânta Jertfă”. Şi s-a săvârşit Sfânta Liturghie pe pieptul Mucenicului şi s-au împărtăşit toţi creştinii din temniţă, bucurându-se.

Iar în dimineaţa zilei următoare, a trimis dregătorul pe slujitorii săi, cu poruncă, dacă Lucian este încă viu, să-l sugrume. Dar îndată ce slujitorii au intrat în temniţă, Sfântul a strigat de trei ori, cu glas tare: “Sunt creştin!”. Şi aceasta zicând, şi-a dat duhul. Deci, i-au aruncat trupul în mare, iar un delfin, din voia lui Dumnezeu, ţinându-l pe spate l-a scos din adânc la uscat şi fraţii, cunoscându-l, l-au îngropat cu cinste.

După mulţi ani, Sfânta Elena, mama marelui Constantin, a ridicat pe mormântul Sfântului Lucian o prea frumoasă biserică.

Dumnezeului nostru, slavă! Amin.