Luna noiembrie în 27 de zile: Pătimirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul

Acest Sfânt Mucenic a fost un mare dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea creştineştilor împăraţi Honorius şi Arcadius (395-408). Creştin de la strămoşi, de neam cinstit şi luminat, el îşi luase femeie creştină şi vieţuia în bogăţie şi în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perşilor. Toate acestea erau şi o mare primejdie pentru sufletul său şi a avut prilejul să vadă singur cât de uşor poate cădea în păcat cel ce se lipeşte prea mult de comorile pământeşti. Că, înşelându-se cu toate aceste binefaceri şi cinstiri, când regele a deschis război contra creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor, închinându-se lor, împreună cu regele.

Aflând de această cădere, mama şi sotia lui Iacob s-au îndepărtat de dânsul, arătându-i, prin scrisori, greul păcat ce săvârşise: că a ales mai mult dragostea împăratului, decât dragostea lui Hristos, şi pentru o slavă trecătoare, a ales osânda ruşinii veşnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfântul s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului său şi îşi plângea păcatul, că s-a despărţit de Hristos. Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit credinţa lui în Hristos.

Şi împăratul mâniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheitură a trupului, una câte una. Deci, i s-au tăiat toate încheiturile trupului său, ale mâinilor şi ale picioarelor, până i-au mai rămas numai capul şi trunchiul, iar, la urmă, i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat, de trei ori fericitul, cununa cea nestricăcioasă a nevoinţei pentru Hristos.