Luna noiembrie în 18 zile: pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon (+302)

Sfinţii Platon, Romano şi Anastasie cel Nou

Acesta era din ţara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Mucenicul Antioh (16 iulie), născut din părinţi creştini şi crescut în dreapta credinţă. Deşi tânăr cu anii, ca înţelepciune era bătrân şi propovăduia pe Hristos, cu îndrăzneală, în mijlocul închinătorilor la idoli. Pentru aceasta, a fost prins de necredincioşi şi adus la judecată înaintea dregătorului Agripin.

[La început, judecătorul a încercat să-l convingă pe Sfânt să se întoarcă de la Hristos, prin lingușire. El l-a asigurat pe tânăr că s-ar putea număra ca intelectual între filosofii lui Plato, numai să se închine zeilor păgâni. La aceasta, Sfântul Platon a răspuns că înțelepciunea filosofului, deși mare, nu a fost decât efemeră și limitată, în timp ce înțelepciunea adevărată, veșnică și nelimitată, cuprinde învățăturile Evangheliei. Apoi, judecătorul a promis să i-o dea pe frumoasa lui nepoată de soție, dacă renunţă la Hristos. L-a amenințat, de asemenea, cu chinuri şi cu moartea, dacă va refuza aceasta. Sfântul Platon a răspuns că alege moartea trecătoare, de dragul vieții veșnice. Răbdarea guvernatorului s-a epuizat și, acesta, auzind pe Sfânt că nu se închină zeilor, a dat ordin ca Mucenicul să fie bătut fără de milă și apoi trimis în închisoare.]

Deci, îndată a rânduit doisprezece slujitori de l-au bătut fără milă, pe rând. Iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdând şi mărturisind pe Domnul său Hristos.

[Când l-au dus pe Sfântul Platon în închisoare, el s-a întors către poporul adunat în jurul templului, cerând acelora să nu părăsească credința creștină. Șapte zile mai târziu, îl duceau din nou pe Mucenicul Platon, pentru judecată, înaintea lui Agripin, în templul lui Zeus.]

L-au întins apoi pe un pat de aramă ars în foc, bătându-l iarăşi cu toiege, şi l-au ars cu măciuci de fier înroşit în foc, la subsuori şi pe coaste, dar, când l-au pogorât de pe pat, au aflat tot trupul lui întreg şi sănătos, neavând nici urmă de rană, încât toţi ziceau: “Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor”.

Chinuitorul a poruncit atunci să jupoaie pe Sfânt şi i-au scos fâşii de piele de pe spinare, în chip de curele, şi i-au frecat carnea şi coastele cu ţesala, până ce cădea carnea de pe oasele lui. Şi dregătorul, văzând că nu poate cu nimic întoarce pe Platon de la Hristos, a hotărât să-l taie cu sabia, şi atunci i-au tăiat capul.

[}

/ Slava lui Dumnezeu – traducere, completare şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /