Lemnul Sfintei Cruci, înălţat la Masa Sfântului Altar, într-o bisericuţă unică: Mânăstirea… din lume

 La Sărbătoarea Sfintei Cruci – pe care Biserica Ortodoxă a cinstit-o în Sfânta Duminică, a III-a din Marele Post al Sfintelor Paşti – de cinstire şi închinare la Lemnul mântuitor, întru amintirea Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a urmării Sale de fiecare creştin în parte chemat la mântuire, sfintele lăcaşuri au scos în mijlocul bisericii, la mijlocul postului, Lemnul Sfintei Cruci, împodobit cum se poate mai frumos.

Unele dintre parohii, însă, au legat de această sărbătoare, evenimente care să dovedească sporirea credinţei, aşa cum înaintaşii locului, nu o dată, au dovedit-o. O parohie mică din Dâmboviţa, al cărei sfânt lăcaş altădată era o filie – slujba putând fi oficiată, în cele mai bune cazuri, o dată la două săptămâni, poate şi din lipsă de preot – se poate afirma că a ocupat un loc de frunte, cu o astfel de manifestare.

Credincioşii Parohiei Mânăstirea, cu hramul Sfântul Mare Ierarh Nicolae, aflată în Arhiepiscopia Târgoviştei, arhipăstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, cu mare bucurie s-au hotărât să dovedească faptul că moştenirea duhovnicească de care au avut parte, nu s-a pierdut în timp, iar pentru aceasta Sfânta Cruce a însemnat întotdeauna mult în viaţă. Astăzi au înălţat-o aşa cum se cuvenea, la Masa Sfântului Altar, în sobor de preoţi, vestind lumii mântuirea, deja prin Înviere.

De acum, Sfântul Altar are aşezată lângă Sfânta Masă, străjuind, o nouă Cruce sculptată în stejar, lângă care preotul lor să le poată sluji cu iubire.

Slujba de sfinţire a noii Sfinte Cruci a început în jurul orelor 11:30, în cadrul căreia rugăciunile rostite de preoţii slujitori au fost încununate de stropirea cu Sfânta Agheasmă.

De pe lacul aflat la doar câţiva metri distanţă de uşa de intrare în biserică, sub razele soarelui apărut timid printre norii care s-au abţinut să participe la stropirea cu apă, mai multe perechi de lebede au fost martore ale acestei sfinţiri, derulate într-un peisaj magnific, din locul din care altădată a fost înălţat (prin ridicare şi subzidire) sfântul lăcaş, tot din dragostea sătenilor. Doar astfel putea fi, pe atunci, ferit de inundaţii, acest sfânt lăcaş, odinioară pustnicesc, în care, cine mai ştie – afară de câteva cărămizi încrustate – slujea între monahi şi un anume Cuvios Ioan. El era pustnicul, acel ultim vieţuitor monah al acestei foste mânăstiri.

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.