
Icoana Korsun a Maicii lui Dumnezeu se crede că ar fi una dintre cele pictate de Sfântul Evanghelist Luca, fiind păstrată în Efes. La 9 octombrie 988, o copie a acestei icoane era mutată, din Korsun în Kiev, de către Sfântul mare Prinţ Vladimir (cinstit pe 15 iulie) şi a ajuns să fie numită Icoana Korsun. Mai târziu, această icoană a fost mutată în Novgorod şi, de acolo, în Moscova, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Kremlin. O altă copie a Icoanei Korsun a Maicii lui Dumnezeu a fost dusă din Grecia, în Rusia, de către Sfânta Eufrosina de Poloţk (cinstită pe 23 mai), în 1162.
Sfânta Eufrosina a întemeiat Mânăstirea Mântuitorului, în Poloţk. Când a aflat că exista o icoană pictată de Sfântul Luca, la Menignus, în Grecia, ea a trimis daruri bogate împăratului bizantin şi Patriarhului Hrisovergos, cerându-le să-i trimită această icoană.
Icoana a fost trimisă în Rusia, din Efes, şi a trecut prin Korsun. La cererea locuitorilor acestui oraş, a rămas acolo aproximativ un an, devenind cunoscută sub numele de Icoana Korsun.
În 1239, Alexandra, fiica Prinţului Vriacislav de Poloţk, ducea această icoană, în oraşul Toropeţ, pe drumul ei spre locul în care avea să se căsătorească cu Sfântul mare Prinţ Alexander Nevsky (cinstit pe 23 noiembrie).
Icoana Korsun este, de asemenea, menţionată în viaţa Sfântului Dorotei din Kaşin (cinstit pe 24 septembrie).
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
