A Doua Sâmbătă a Marelui Post: Sâmbăta celor Adormiţi

Sâmbăta este ziua pe care Biserica a rânduit-o special pentru cinstirea creştinilor ortodocşi credincioşi mutaţi din această viaţă în speranţa învierii întru viaţa cea veşnică. Întrucât Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Vasile cel Mare nu poate fi oficiată în zilele obişnuite din cursul săptămânii, pe perioada Postului Mare, atunci în cea de-A Doua, A Treia şi A Patra Sâmbătă, care au fost numite “Ale Sufletelor mutate la Domnul”, cei adormiţi sunt amintiţi la Sfânta Liturghie.

Mai mult, dincolo de Sfânta Liturghie, coliva (grâu sau uneori chiar orez, gătite cu miere şi amestecate cu stafide, nuci, susan etc) este binecuvântată în biserică în aceste sâmbete. Coliva ne aminteşte de cuvintele Domnului:

“dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. ” (Sfânta Evanghelie după Ioan 12:24).

Coliva semnifică viitoarea înviere a tuturor celor adormiţi. După cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului (15 septembrie), omul este o sămânţă pusă în pământ după moarte şi răsărită din nou de puterea lui Dumnezeu. Sfântul Pavel vorbeşte, de asemenea, despre aceasta:

“35.  Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?
36.  Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
37.  Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38.  Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.
39.  Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40.  Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41.  Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42.  Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43.  Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44.  Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45.  Precum şi este scris: “Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă”;
46.  Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47.  Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48.  Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49.  Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc. “ (Epistola întâia către Corinteni).

Se obişnuieşte să se împartă de mâncare, în amintirea celor adormiţi, pe lângă rugăciunile pe care le facem pentru sufletele lor. Îngerul care a vorbit cu Corneliu mărturiseşte rostul pe care îl are facerea de milostenie:

“1. Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din cohorta ce se chema Italica,
2.  Cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna.
3.  Şi a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el şi zicându-i: Corneliu!
4.  Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu.” 

Slujbele de Pomenire pentru cei adormiţi pot fi întâlnite în urmă, în cele mai vechi timpuri. Capitolul 8 din Hotărârile Apostolice recomandă slujbe de pomenire cu Psalmi, pentru cei adormiţi. De asemenea, include o rugăciune pentru cei plecaţi dintre noi, prin care se cere iertarea păcatelor lor, făcute cu voie sau fără de voie, să fie odihniţi alături de patriarhi, prooroci şi apostoli, acolo unde durerea, întristarea şi suspinul au fugit:

“Şi vor veni în Sion în chiote de bucurie şi veselia cea veşnică va încununa capul lor. Lauda şi bucuria şi veselia îi vor ajunge pe aceştia şi vor fugi durerea, întristarea şi suspinarea.” (Isaia 35: 10).

Sfântul Ioan Gură de Aur menţionează slujirea pentru cei adormiţi, într-una din predicile sale către Filipeni, şi spune că a fost stabilită de Sfinţii Apostoli. Sfântul Ciprian al Cartagiei (Scrisoarea 37) vorbeşte, de asemenea, despre datoria noastră de a-i pomeni pe mucenici.

Sfinţii Părinţi mărturisesc, de asemenea, în sprijinul facerii de rugăciuni, de slujbe de pomenire, Sfinte Liturghii şi de pomeni pentru cei adormiţi (Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Damaschinul etc.). Deşi atât cei drepţi, cât şi cei care nu s-au pocăit şi nu s-au îndreptat, pot primi ajutor şi mângâiere prin rugăciunea Bisericii, nu ni s-a dezvăluit în ce măsură cei neîndreptaţi se folosesc de această mângâiere. Cu toate acestea, nu este posibil ca rugăciunea Bisericii să convertească un suflet, dintr-o stare de rău şi de condamnare, într-o stare de sfinţenie şi de binecuvântare. Sfântul Vasile cel Mare arată că timpul pentru pocăinţa şi iertarea păcatelor este timpul vieţii actuale, viaţa cea viitoare reprezentând o vreme a Dreptei Judecăţi şi a răsplătirii (Moralia, 1). Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Grigorie Teologul şi alţi scriitori patristici declară acelaşi lucru precum Sfântul Vasile.

Prin rugăciunea pentru alţii, aducem folos atât acelora, cât şi nouă, “Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 6: 10).