Granitele tolerantei

Aseara, tarziu, parca simteam o mancarime in degete. Era aproape gata sa deschid calculatorul si, prins in volbura impactuluii emotional, sa scriu. Chiar aveam ce sa scriu. Totusi, ratiunea a invins si am preferat sa imi adun gandurile, sa cumpanesc bine si sa las totul pentru a doua zi.

Am adormit destul de greu. Inca ma gandeam la ceea ce aveam sa scriu, sa spun. Pe la ora 5 dimineata, am facut ochi. Gandurile de cu noapte erau inca vii in mintea mea. Am luat o foaie de hartie si am trecut la scris. Notam toate ideile adunate pana atunci.

ProTV a reusit sa strecoare, fara jena, o “plosnita” in patul in care societatea pastorala si conservatoare a acestei tari se odihneste si, pe alocuri, mai si doarme.

Pe mine nu ma intereseaza nimic din caseta tehnica a show-ului asa-zis “reality”, promovat de aceasta televiziune. Nu ma intereseaza ca totul este un scenariu al unui teatru iefitin. Cinstit, pe mine, per-ansamblu nu m-a deranjat tot acest spectacol, uneori alocuri sec si “tampitel”. Am fost indignat, insa, de tot acel joc conceptual, prin care trustul de televiziune vrea sa faca, din morala, o pereche de ciorapi. O trefelim, o calcam in picioare, o mai spalam din cand in cand, apoi o luam de la capat – o morala lasca. Aici, am eu o problema cu acest tip de show.

O iau metodic…

Inca de la bun inceput, trebuie sa fim sinceri cu noi insine si sa acceptam realitatea ca, homosexualii si homosexualitatea au aceeasi vechime cu insasi istoria omenirii. Homosexualitatea a fost practicata de milioane de oameni si, nicio masura care s-a luat impotriva ei, oricat de cruda, nu a putut-o starpi. Homosexualitatea este intalnita peste tot si in toate palierele sociale sau institutionale. Mai mult, nici Biserica Crestina, in totalitatea ei, nu a fost si nu este ferita de aceasta plaga a umanitatii.

Am avut mereu senzatia ca se greseste, atunci cand se transfera ura sau repulsia fata de practicarea homosexualitatii, asupra celui care face aceasta. Ar fi gresit sa creada cineva ca Dumnezeu ii uraste pe homosexuali. La cati o practica in lume, in acest moment, ar trebui sa vedem numai fulgere si traznete.

Ce am vazut eu, insa, aseara, la televizor?

Inainte de toate, o manevra subtila, de a arata vulgului ca, a fi gay “este ok”. Si ei se iubesc si, pana la urma, Dumnezeu ne-a dat porunca sa ne iubim unii pe altii. Aic este distorsionarea realitatii. Totusi, pot spune ca, pana la o anumita limita, ar putea fi ok sa fii gay. La el, in casa, omul poate face ceea ce pofteste. Cand busola morala iti este stricata, iti poti permite, deci, orice, pe pricipiul marxist care spune ca, daca Dumnezeu exista, ar trebui sa isi aplice pedepsele pe loc.

Nu fac parte dintre acei talibani care au mereu pietre in buzunar, pentru acesti frati ai nostri aflati sub pacat. Pe de alta parte, Dumnezeul meu nu este un tiran. Hristos a spus: DECIDE! Ei au decis sa traiasca in afara Bisericii lui Hristos. Este alegerea lor.

In forul lor interior, ei chiar stiu ca nu este bine, dar o fac. De ce? Factorii sunt numerosi.

Nimeni nu se naste homosexual, asa dupa cum sunt vehiculate in prezent unele “teorii” la fel de stiintifice ca astrologia. Pe lumea aceasta, ne nastem barbat si femeie – masculin si feminin. Iar noi, oamenii, traim asa si murim asa, atat biologic cat si spiritual. Numai ca, pentru unii, la un moment dat, in copilarie, in adolescenta sau maturitate, se intampla ceva. Are loc un fel de ruptura de propriul EU. Constiinta si morala devin simple unelte, de care te poti folosi dupa bunul plac. Poate ca lipsa afectivitatii din partea familiei sau socurile emotionale, in unele situatii, dar si trecerea printr-un eveniment violent la o varsta mai frageda, pot duce la aparitia aceste deviatii. Homosexualitatea nu este o caracteristica nativa. Sa fie clar, pentru toti. Nu confundati toti bonavii mintal, care se imbraca in femeie si striga pe la paradele gay, cu genul de homosexual promovat de ProTV.

Eu am doi prieteni care sunt homosexuali. Ne stim din copilarie. Amandoi sunt persoane respectabile si educate. Traiesc impreuna, de peste 25 de ani. Nu am nimic de impartit cu ei. Ne intalnim, stam de vorba, dialogam, avem o viata sociala civilizata. Totusi, in urma cu 5 ani, unul dintre ei mi-a cerut sa fac o Sfestanie la domiciliul lor comun. Civilizat, nu am refuzat si am facut o progamare. Surpriza lor a fost alta…

Cand am ajuns in casa lor, totul era pregatit. Am zis ca, inainte de a incepe, doresc sa vorbesc ceva cu amandoi. Simplu si relaxat, le-am spus ca Sfestania se va face doar daca renunta la modul lor de viata – adica, sa nu mai faca pacatul sodomiei. M-au privit, uimiti. Am continuat, spunandu-le ca o casa – orice casa de crestin declarat si mai ales botezat, cum era si cazul lor – primeste binecuvantarea lui Hristos, numai in conditiile in care, in acea casa, se traieste dupa morala crestina. Asa ca, eram legat de maini. Le-am explicat ca nu este un refuz. Era doar o sugestie, un sfat prietenesc. Ce au facut ei, dupa asta? Au devenit atei. Cel putin, asa mi-a spus unul dintre ei, cu care m-am mai intalnit ulterior.

De ce am povestit aceasta intamplare? Pentru ca, aceste persoane au intr-adevar o problema. Ei nu inteleg, sau se fac ca nu inteleg, ca Biserica Crestina, fie ea Ortodoxa, Catolica sau Protestanta, nu accepta MODUL lor de a vietui. Biserica nu respinge omul cazut in pacat. Biserica respinge pacatul. Biserica te vrea la Nunta Fiului, dar nu imbracat cu orice iti trece prin cap, ci in strai de nunta. Biserica nu obliga pe nimeni sa se dezica de propriile alegeri. Biserica iti arata doar: CALEA, ADEVARUL si VIATA.

In al doilea rand, societatea romanesca, are o problema grava, in ceeace priveste toleranta.

Multi uita ca Intaiul si cel mai mare Tolerant este chiar Dumnezeu, Insusi. Faptul ca ne ingaduie pe toti pe pamant, arata ca este tolerant. Adica, are dragoste fata de noi si ne asteapta intoarcerea. Hristos a oferit si El, oamenilor, exemplul de toleranta, atunci cand a intrat in casele vamesilor, l-a vindecat pe slujitorul cotropitorului roman… si exemplele sunt multe.

Stiu, puteti sa-mi urlati ca sunt doar niste pacatosi, buni de prajit in Gheena. Probabil. Dar, cine sunt eu sa fiu judecatorul celui de langa mine? Cu ce este mai pacatos un homosexual, decat un criminal? Stiu ca sunt oameni, care au o scala de valori foarte ingusta. Mai stiu ca, inca, noi, ca popoor, nu am trecut testul tolerantei. Nimeni nu ma obliga sa ii iubesc pe acesti oameni, cum nimeni nu ma obliga sa-i urasc. Dar, avand ca reper toleranta lui Dumnezeu fata de noi toti, am datoria sa ii accept, cel putin, asa cum sunt. Sa ii respect ca oameni, intelegand ca, si ei si eu, suntem fii ai Aceluiasi Dumnezeu – adica, frati.

Sa nu credeti ca sloganurile, gen “Romania nu-I Sodoma!”, rezolva ceva. Nu strada, nu tipetele, nu acuzele, nu jignirile, nu rugaciunile cantate in strada il vor intoarce pe homosexual de la starea in care se afla. Mai rau, se va incrancena mai mult… Se va considera ofensat, respins, damnat, ostracizat. In loc sa-l ridicam, precum samariteanul, facem mai rau decat levitul.

Ce trebuia sa faca Tatal din Pilda Fiului Risipitor, cand a vazut ca acesta se intorcea acasa, cu coada intre picioare? Trebuia sa ii traga o bataie? Trebuia sa il alunge? Eu zic ca nu! In schimb, ce a facut? L-a primit cu bratele deschise. Si, la primit tocmai pentru ca ii vazuse poacainta, ii simtise toata durerea pricinuita de pacat.

Noi ne bucuram cand cantam, la finalul Sfintei Liturghii: “Am vazut Lumina Cea Adevarata. Am primit Duhul cel Ceresc. Am aflat Credinta cea Adevarata!”. Ne bucuram, pentru noi, dar ar trebui sa ne bucuram mai mult pentru pacatosul care, ratacit fiind, se intoarce cu fata la credinta.

Nu sustin, aici, o pledoarie pro-homosexualitate. Sustin doar ca, dragostea fata de ei, intelegerea fata de starea lor si dorinta de a-i indrepta, trebuie sa fie caracteristica bunului crestin – nu vorbele grele si, mai ales, nu intoarcerea spatelui.

Homosexualul trebuie sa inteleaga ca, si el, este faptura lui Dumnezeu. Trebuie sa inteleaga ca, si el, este iubit de Tatal Ceresc, dar ca nu se poate apropia de curatia Divina in starea in care se gaseste. Oricare dintre noi, care se loveste sau care s-a lovit de o asemenea problema, are nevoie de mult discernamant, de rabdare si de dragoste de oameni. Dispretul, ura, ingretosarea, trebuie sa loveasca pacatul, dar nu omul.

Toti avem, ca dar, viata. Mai mult, Dumnezeu ne-a lasat libertatea de a o trai exact asa cum ne dorim. Dumnezeu nu ne constrange la o viata sfanta. El ne cheama sa traim in sfintenie. In tot acest timp al nostru, petrecut pe aceasta lume, ne indreptam catre intalnirea cu Creatorul nostru, pe un drum incarcat de poveri, de ispite, pacate, realizari, tristeti sau bucurii. Unora dintre noi, li se deschid ochii, pentru a vedea Lumina Mantuirii. Altii trebuie sa fie ajutati, asemeni orbului vindecat la apa Vitezdei. Totusi, sa nu-i trecem cu vederea si pe cei care vor sa traiasca dupa capul lor.

Nu uitati ca avem datoria de a iubi, chiar si pe dusmanii nostri. Este porunca! Avem datoria sa incercam, pana in ultimul moment, indreptarea pacatosului. Abia atunci, cand refuzul ia locul dialogului, lupta este pierduta. Dar, chiar si asa, razboiul nu este in totalitate pierdut. Ne mai ramane rugaciunea. Suntem datori sa ne rugam pentru ei. Nu uitati ca Hristos indeamna la ruga, chiar si pentru cei care ne vatama si ne prigonesc.

Daca vad un homosexual macinat de gandul ca viata lui nu este tocmai in ordine, atunci am obilgatia crestineasca de a-l ridica si a-l imbratisa cu toata dragostea. Sa ii deschid usa catre Cer. Sa il asigur ca, acum, la intoarcerea lui, Tatal Ceresc taie vitelul cel gras si pregateste pentru el straie noi si inel pe deget.

Va indem sa cumpaniti, inainte de a pronunta sentinte. Nu uitati ca nimeni nu isi cumpara un loc in Rai. Toti arvunim acel loc. El este pastrat, dar trebuie ca, la sfarsitul vietii noastre, sa avem si restul platii. Iar, cand, din mila Lui Dumnezeu si prin putina nostra vrednicie, va fi sa primim acel lacas de odihna, sa avem bucuria ca, langa noi, isi gaseste casa si un pacatos pocait si indreptat.