Pelerini la Codlea – nu uitati!

Începând de astazi, 4 august 2009, la biserica cu hramul Schimbarea la faţă din Codlea, jud. Braşov, se afla spre închinare moaştele Sfinţilor Dasie şi Dimitra alături de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kiev, aduse de o delegaţie a mitropoliei din Silistra condusă de Mitropolitul Ilarion de Durostorum. Delegaţia va fi primită de PS Andrei Făgărăşanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la care se vor alătura numeroşi credincioşi din toată ţara, în zona serelor Codlea, la orele 11, de unde se va porni în procesiune până la Biserica Schimbarea la faţă (strada Gării), unde vor rămâne spre închinare – precizeaza pr. paroh Adrian Munteanu, intr-un scurt interviu acordat Lacasuri Ortodoxe.

Credincioşii se vor putea închina la sfintele moaşte şi la icoana Maicii Domnului, biserica fiind deschisă în permanenţă, săvârşindu-se slujbe şi pe timpul nopţii, ne-a informat Părintele Adrian Munteanu, parohul bisericii din Codlea. „Am programat acest eveniment pentru 4-6 august, dar dacă vor continua să sosească închinători, nu-i vom opri şi vom continua cu slujbele până pe 7 dimineaţă”, a mărturisit acesta.

Să ne alăturăm milioanelor de pelerini care şi-au plecat până acum genunchii la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kiev care s-a argintat singură, tămăduirile miraculoase fiind răspunsul pentru rugăciunile lor fierbinţi.

Sfânta monahie Dimitra (Egorova) a fost canonizată în ziua de sâmbătă, 8 noiembrie 2008, ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic (stil vechi), la Mânăstirea Sfintei Apariţii a Maicii Domnului din Kiev, alături de schimonahia Olimpia (Strigaliova), unde a fost prezent şi Mitropolitul Ilarion de Durostorum.

Sfântul Mucenic Dasie a trait în secolele III-IV după Hristos, fiind soldat în armata romană, în Legiunea XI Claudia, care fusese lăsată la Dunare înca din secolul al II-lea.

Lingviştii spun că numele de „Dasius” dovedeşte originea sa geto-dacică, înseamnând „miel”.

Sfântul Mucenic Dasie, a fost arestat pentru că nu a vrut să se supună regulilor sărbătorii “Saturnaliilor”, mărturisind credinţa sa în Hristos.

Această sărbătoare, era ţinută de către romanii păgâni, în fiecare an, în decembrie sau ianuarie şi ţinea 7 zile, fiind închinată zeului timpului, numit de romani Saturn, iar de greci Cronos. În timpul sărbătorii, orice muncă era oprită, începând distracţiile şi orgiile de tot felul, fiind permisă orice nelegiuire.

Din rândul soldaţilor, se alegea, prin tragere la sorţi, „regele Saturnaliilor“ care, îmbrăcat în hainele zeului Saturn şi servit în tot ce dorea de colegii săi, putea petrece liber în public, împlinindu-şi orice dorinţă şi imitând pentru treizeci de zile desfrâul zeului Saturn. La sfârşitul sărbătorii, “regele Saturnaliilor” era sacrificat pe altarul lui Saturn.

La 17 noiembrie 304, prin tragere la sorţi, rege al Saturnaliilor a fost ales ostaşul Dasie, care însă s-a opus cu îndârjire la alegerea sa, gândindu-se la focul cel veşnic ce l-ar fi aşteptat dacă s-ar fi dedat la acele ritualuri păgâne.

Soldaţii l-au închis, iar a doua zi l-au dus la pretoriul legatului roman Bassus, spre a fi judecat. Neînfricatul Dasie a mărturisit că este creştin si a respins cu tărie cinstirea zeului Saturn.

Conform actului Martiric, fiind întrebat de ce stare este şi cum se numeşte, Sfântul a răspuns: „După stare, sunt soldat. După numele cel ales sunt creştin, iar după cel pus de părinţii mei, mă numesc Dasius”.

Văzând hotărârea Sfântului de a ramâne creştin, legatul Bassus îi dă un răgaz de 2 ore ca să se mai gândească, dar Sfântul Dasius îşi exprimă din nou voinţa şi alegerea sa: „Ce nevoie este de un ragaz de două ore? Ţi-am arătat voinţa şi alegerea mea spunând: fă ceea ce voieşti, căci sunt creştin. Îi dispretuiesc şi pe împăraţi şi mărirea lor şi o privesc cu scârbă, ca după despărţirea din această viaţă să pot trăi viaţa de dincolo!”

Legatul Bassus, a poruncit atunci să fie supus la multe chinuri, sperând să reuşească prin ele ceea ce n-a putut nici cu făgăduinţa măririlor pământeşti, nici cu ameninţările.

În cele din urma, după multe chinuri, dregătorul a dat poruncă să i se taie capul.

Când Sfântul ostaş al Împăratului ceresc păşea spre locul de martiraj, un slujitor idolesc mergea înaintea sa cu vasul de tămâiere, silindu-l să aducã jertfă împăraţilor. Atunci, Sfântul Dasie a luat vasele, a împrăştiat tămâia din ele, a răsturnat idolii pagânilor, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci a Lui Hristos, arătându-şi credinţa în singurul Dumnezeu adevărat.

Călăul Anicet Ioan, i-a tăiat capul, la trei zile după alegerea Sfântului ca „rege al Saturnaliilor”, vineri, 20 noiembrie 304, ora patru.

După actul său martiric, locul martiriului este cetatea Durostorum (Silistra), dar unii istorici consideră că în cetatea Axiopolis (Cernavodă) s-au petrecut evenimentele. (Sfântul Dasie era foarte cinstit, având trei zile de prăznuire pe an, în zona Cernavodă s-a descoperit o Biserică închinată lui şi o inscripţie în care acest Sfânt este amintit alături de mucenicii: Chiril şi Chindeus.)

Sfintele moaşte au fost păstrate la Durostorum pâna în anul 579 când au fost mutate la Ancona, Italia, din cauza atacului avarilor.


Astăzi Sfintele moaşte se păstrează în Biserica Sfântul Cyriacus (Ancona, Italia), într-un sarcofag pe care se poate citi inscripţia grecească: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Durostor”.

Din 2003, o parte din moaştele Sfântului Dasie au fost readuse la Durostorum (Silistra), în Bulgaria.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.