Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon – Clopotul cel mare al Athosului

Tuesday 27 july 2010

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon – Clopotul cel mare al Athosului

Cand am mai privit Incã o datã varful Muntelui Athos, m-am speriat, vãzandu-l Invãluit de nori negri, strãluminat uneori de fulgere urmate de tunete ca niste ecouri ale unor clopote vechi si dogite. Poate era o ultimã minune pe care o trãim In Muntele Sfant, deoarece staretul mãnãstirii romanesti Prodromu Imi spusese cã foarte rar se Intamplã ca pe acest pãmant atat de arid sã plouã.

©Un articol realizat si redactat: KSLCatalin – pentru Lacasuri Ortodoxe®

Si, totusi, desi Imi credeam Incheiatã vizita In Sfantul Munte, stiind cã mai am o zi panã la plecarea (…) spre Bucuresti, renunt sã vizitez (…) Salonicul, deoarece cand vãd contururile mãnãstirii Pantelimon, numitã si „Rusicon“, cu zecile de turle poleite In foitã de aur, altele sub formã de bulb, vopsite In verde, mã hotãrãsc brusc sã mã opresc In micul port unde acosteazã vaporul pentru a lua noi pasageri, si cobor, dornic sã vizitez aceastã „lavrã ruseascã“, cea mai nouã din Athos (…). Dorinta de a poposi o zi si la aceastã mãnãstire a izvorat si din Indemnul staretului roman Petroniu Tãnase, care mi-a spus cã aici, de peste 30 de ani, slujeste cu credintã preotul basarabean Gavril, un om bland, evlavios si de o mare omenie, care adãposteste, sfidand rigorile impuse de Sfanta comunitate greacã, tineri din Romania si Basarabia, integrandu-i In viata monahalã.

Cand cobor pe micul ponton al portului, privesc cu uimire clãdirile kilometrice ale mãnãstirii, cupolele mici si mari ale bisericilor, paracliselor si schiturilor colorate In verde si cu cruci aurite care strãlucesc la atingerea soarelui, mã impresioneazã mai ales concentrarea acestor edificii Intr-un tot arhitectonic unitar. Pe mãsurã ce urc un drum care se deschide cu o curte imensã, mã Infior vãzand cã pe partea dreaptã, pe toatã lungimea litoralului mãrii, o clãdire cu patru etaje, mistuitã de flãcãri In 1968, pare un strãjer-monument asteptand, ca In anii ce vin, sã fie supusã restaurãrii. Cand intru In curtea centralã, detasatã de incinta propriu-zisã a mãnãstirii, In care printre nuci uriasi, bãtrani, cedri seculari si mãslini plãpanzi, apar clãdiri mici, ca niste lebede albe, restaurate recent, realizez, privindu-le, dimensiunea acestei mãnãstiri, cãreia i se mai spune si azi „Comunitatea domnitorului moldav Scarlat Callimachi“.

Vizitand aceastã ultimã mãnãstire din Muntele Athos, peste care pluteste o autenticã atmosferã specific ruseascã, unde fiecare om Intalnit Iti rãspunde la salut In limba rusã, m-am simtit bine si fericit cã mã aflu Intr-o lume cu care puteam comunica direct, Incat tot ce vedeam se completa cu date si informatii detaliate, pe care le primesc de la sursã, care, desigur, mã ungeau la inimã. Chiar Intalnirea cu pãrintele Gavril, dupã numai cateva minute de asteptare, mi-a umplut inima de bucurie, dandu-mi un sentiment de liniste si sigurantã.

Il Intalnesc pe pãrintele Gavril In incinta arhondaricului. Il privesc si mã impresioneaza. Este un om mic de staturã, cu figura sa seraficã, cu ochii mici, jucãusi, cu barba Inspicatã, cu pometii obrajilor stafiditi, iar vorbele lui domoale, cantabile, pãstrand cu sfintenie dialectul basarabean, Imi ung inima. Langã el, savurandu-i vorbele, un novice, cu fata smeadã, cu cateva fire de pãr In barbã, cu o mustãcioarã abia mijitã, Imi atrage atentia, Incat pãrintele mã linisteste. „Este fratele Luca Ion“ din comuna Burlesti — Neamt, un copil necãjit, care a ajuns aici dupã multe umilinte, lãsandu-si putinii dolari pe care i-a avut cand a pornit In aceastã cãlãtorie spre Muntele Athos, grãnicerilor din Iugoslavia si Grecia, pentru a ajunge pe cãi frauduloase aici. „Il tin si eu aici, clandestin, Il acopãr In fata atotputernicilor greci, care In ultimii ani au devenit extrem de exigenti si vigilenti cu aducerea In Sfantul Munte a strãinilor.” Luãm Impreunã o gustare, de data asta „Impãrãteascã“ (…)

– Si acasã, In Tarã, ce mai este nou, bre? S-a hotãrat afilierea Mitropoliei de la Chisinãu la Patriarhia Romanã? S-a mai construit In Basarabia vreo bisericã cu sprijinul Romaniei? Spune-mi, bre, ce mai face poetul nostru national Grigore Vieru, am auzit cã stã mai mult la Bucuresti?
Rãspunsurile mele au fost scurte, precise, la obiect, citindu-i pe fatã multumirea. Despãrtindu-ne panã la slujba de Vecernie, Imi sopteste la iesirea din arhondaric:
– Mi-e dor de Tarã, de viata monahalã din Romania, deoarece, sã tii minte, domnule, mama cea adevãratã este cea care te-a nãscut si de la care ai supt laptele, nu cea care te-a crescut. Cazarea mi-a fost asiguratã Intr-o clãdire lungã, cu un etaj, In afara mãnãstirii, nu departe de imensa clãdire lungã, cu patru nivele, arsã In 1968. Aici am Intalnit pe cãlugãrul Boris, economul mãnãstirii, care s-a arãtat extrem de amabil si bucuros cã poate dialoga cu un strãin, adãugand cã de cand este aici, de peste 10 ani, mãnãstirea lor nu a fost vizitatã de nici un credincios roman.(…)

Cand bat clopotele de Vecernie, pe drumeagul pietruit, Inconjurat de cativa cedri seculari, mã Indrept spre incinta mãnãstirii, intrand pe sub o cupolã imensã. Mã opresc sub cupolã si, ca printr-un ochean strãluminat de razele unui apus de soare dumnezeiesc, In hãul muntelui ce se cãsca In fatã, am auzit falfaitul unei pãsãri de noapte si tipãtul unei alte vietãti rãnitã de dragoste. La acea cumpãnã a Inserãrii, cand intru In incinta propriu-zisã a mãnãstirii, sub forma unui patrulater, vechea bisericã vopsitã In rosu, numeroasele paraclise, cu turlele sub formã de bulbi de ceapã, vopsite In verde, dar mai ales imensa clopotnitã cu acel clopot care cantãreste 13 000 kg, simt cã se prãbusesc peste mine. Este un conglomerat de constructii supraetajate, fãrã a avea o unitate arhitectonicã, cu scãri exterioare masive, care urcã la cel mai Inalt paraclis din Sfantul Munte. Mã pun In mare Incurcãturã, nestiind pe unde sã urc. Urmez si eu un convoi de cãlugãri si credinciosi rusi, care, cu pasi mici si jumãtãti de pas, urcã zecile de scãri, simt cã tãlpile nu mai atingeau dalele de piatrã, arhanghelii de sub bolta de la intrarea In paraclis parcã Isi Intinseserã aripile In jurul meu sã-mi usureze ascensiunea. Ajutat din spate de o manã nevãzutã, urcand Incã vreo cateva trepte, am auzit parcã Indemnul Celui de sus:
– Nu te opri din drum, mergi Inainte, credinta, numai prin credintã te vei mantui! Si deodatã, mi-am zis In gand:
– Dar mai e mult panã sus, Doamne?
Intrebarea mea a rãmas fãrã rãspuns, deoarece cu o manã sigurã am apãsat pe clantã si am intrat In marele paraclis. Aici Incepuse deja slujba. Mirosul tãmaiei de trandafir, zecile de candele si lumanãri aprinse, icoanele de dimensiuni impresionante, unele ferecate In aur si argint cu rame sculptate si poleite cu foitã de aur, altarul cu o catapeteasmã uriasã, cu picturi care amintesc de iconarii rusi ai Renasterii, In frunte cu Rubliov, Daniel Ciornai si Usakov, Imi Intãresc sentimentul cã mã aflu In marea catedralã Nevski din Sankt Petersburg. Mã asez Intr-o stranã din apropierea icoanei Sfantului Pantelimon si ascult acea muzicã divinã ruseascã, cantatã la cele douã strane laterale de cãlugãri tineri, cu voci baritonale care Iti ating coardele inimii.
Nu stiu, dar In acest lãcas sfant am realizat cel mai bine diferenta Intre slujbele religioase, ascultate la Vatican, la Ierusalim, In catedrala Notre Dame din Paris, In catedrala Sfantului Dimitrie din Salonic, la Meteora sau In faimoasa catedralã Montereale din apropierea orasului Palermo din Sicilia. In toate aceste lãcasuri de cult am ascultat, cu evlavie si In liniste, orga, clavecinul sau corurile de copii, si m-am simtit — nu o datã — luat de aripile Inãltãtoare ale credintei si purtat parcã In lumea divinã.

Dar, acum si aici, In acest paraclis de dimensiunile unei aripi laterale a Vaticanului, ascultand cea mai autenticã muzicã intonatã de cãlugãri rusi, mi-am simtit sufletul Inãltandu-se, usurat de pãcatele lumesti, spre o altã lume, de portile cãreia, cu fiecare zi, ne apropiem cu sfialã si credintã. Stau cufundat In acestã stare totalã de descãtusare sufleteascã si mã bucur cã cel ce sãvarseste slujba este chiar pãrintele basarabean Gavril. Vocea lui Inceatã, parcã soptitã, izvoratã din sufletul lui bun „ca painea caldã“, este preluatã si ridicatã pe Inãltimile vocilor de trãznet ale cãlugãrilor tineri. Ceilalti monahi, In fata icoanelor, cu fata transfiguratã de evlavie, fãcand semnul crucii sau zeci de metanii, privindu-i, realizezi dimensinile reale ale reIntoarcerii la credinta veche, religioasã, de Inaltã trãire, furatã timp de zeci de ani de cei care au Incercat sã ducã la pierzare poporul rus. Cei 40 de cãlugãri prezenti la slujbã, veniti In mare parte In Muntele Sfant dupã anul 1990, din Intreaga Rusie, Isi regãsesc drumul jertfei Intru credinta In Dumnezeu In aceastã mãnãstire, al cãrei ctitor, asa cum mi-a mãrturisit pãrintele Gavril, a fost domnitorul Molovei, Scarlat Callimachi.
La sfarsitul slujbei, cand candelele si lumanãrile s-au stins, se apropie un tanãr student ucrainean, Intalnit pe coridorul chiliei, cu care am Infiripat o interesantã discutie cu caracter religios, si-mi spune cã, la un etaj inferior, Intr-un mic paraclis, sunt zeci de relicve cu moaste de sfinti, pe care meritã sã le vãd. De pe o verandã, unde ne oprim, privesc clopotnita Inaltã, cu multe clopote, dar mai ales lãcasul unde se aflã cel mai mare clopot nu numai din Athos, ci si din toatã Grecia. Din cauzã cã, pentru a-l trage, este necesar sã-si Incordeze muschii mainilor 6 cãlugãri, el rãmane In mutenia lui o relicvã, al cãrui ecou se aude doar o datã pe an, de hramul Sfantului Mare Mucenic Pantelimon.

Cand intru In micul paraclis, un mini-muzeu, nici nu izbutesc sã vãd aceste relicve, cã, In spatele meu, protector, am simtit bratul pãrintelui Gavril, care mi-a spus cã vrea sã-mi explice ce Inseamnã aceste moaste pentru viata mãnãstirii.
– Atingerea unora din aceste moaste, Imi spune pãrintele, poate aduce alinare suferintelor oamenilor. In chivoturi de argint masiv, cu Incrustatii de pietre pretioase, motive florale realizate din aur, pãrintele Gavril Imi aratã moastele: Capul Sfantului Pantelimon, fragmente ale moastelor mucenicilor greci Acachie, Ignatie si Eftimie, ale Sfintilor Chiric, Dalmatki, piciorul Sfantului Andrei, pãrti din corpul Sfintilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gurã de Aur, ale Sfantului Mucenic Eftimie si ale altora. Privindu-le, fãcandu-mi semnul crucii, emotiile mã coplesesc: sunt aceleasi aceleasi ca atunci cand am vãzut pentru prima datã In Sfantul Munte moastele unor sfinti pãstrate In Marea Lavrã.
Acum, ca si atunci, mã Induiosez, pãtrund parcã In martiriul sfinteniei lor. Cand am coborat In curtea interioarã a mãnãstirii, Incepuse sã cearnã o ploaie rãcoroasã de toamnã. La ferestrele chiliilor ardeau candele si lãmpi, semn cã somnul monahilor, In veghe permanentã, este un vis dulce, care se prelungeste panã spre miezul noptii, cand aceleasi clopote si toaca Ii cheamã, din nou, In bisericã. In vãzduh mirosea a izmã, leandri si crini imperiali.
Trecand prin fata unei chilii cu usa deschisã larg, am zãrit In mijlocul ei o mogaldeatã de cãlugãr, rostindu-si ruga Inainte de culcare. Candela aprinsã din fata lui pãrea o stea care-i cãlãuzea drumul In lunga cãlãtorie, poate la Intalnirea de tainã cu Dumnezeu.
La iesirea din gangul care face legãtura cu clãdirile cu zeci de chilii destinate pelerinilor, ploaia se Intetise, Incat m-am bucurat ca un copil, stiind cã monahii izolati strang cu grijã aceastã manã cereascã, pentru a o depozita In chiupuri pentru ca mai apoi sã-si potoleascã setea si sã-si Incropeascã fãrama de azimã cu care Isi purificã trupul. (…)

Ajuns In chilie, la lumina lãmpii, Imi scriu primele impresii din tot ce am vãzut In acest lãcas de cult. Aici ca niciunde In Sfantul Munte,am putut constata atata miscare, In care monahii, ca niste furnici, Intr-un du-te vino, se intersectau cu figurile neaose ale unor muncitori tineri, cu bãrbi tunse scurt, cu plete stranse In coc, toti simtindu-se stãpani,dupã zeci de ani, In aceastã mãnãstire tipic ruseascã, In care a reInviat limba lui Esenin si Puskin. Sub impresia celor vãzute In Marea Lavrã ruseascã din Sfantul Munte, am avut sentimentul cã am revãzut o altã Lavrã, faimosul centru religios Lavra Pecerskaia din Kiev, acolo unde am cãutat mormantul mitropolitului roman Pentru Movilã care, In secolul al XVI-lea prin Infiintarea de scoli si tiparnite, a ridicat pe noi culmi acest centru religios pravo-slavnic. (…)

(Batai in usa …) Era pãrintele Gavril, care venise sã-mi povesteascã cate ceva despre acest lãcas sfant, despre travaliul vietii lui, spunandu-mi cã regretã cã, prin „legãmantul dat Sfintei Fecioare Maria, nu va mai avea bucuria sã-si revadã Tara“. L-am privit mirat, auzindu-l fãcand „aceastã spovedanie de suflet“. Fata parcã i se transfigurase, iar la lumina lãmpii pãrea „un sfant“ coborat de pe frescele din biserica veche. Uitandu-se In ochii mei, Imi mãrturiseste cã statornicia lui aici, la mãnãstirea Pantelimon,este un semn al credintei In Divinitate. „Am vrut sã plec de aici, sã mã reIntorc la o mãnãstire din Romania, dar, Intr-o searã, In vis, mi s-a arãtat Maica Domnului, care mi-a zis: „Nu pleca, Gavrile, aici este locul tãu, ajutã pe noii veniti, pe cei tineri, pentru cã au ce Invãta de la tine!“. In seara aceea, timp de aproape douã ceasuri, pãrintele Gavril a reInviat, cu o fortã deosebitã, segmente si file autentice despre trecutul acestei mãnãstiri a cãrei strãlucire se datoreazã nu numai tarilor rusi, ci si unor domnitori romani care, prin ajutoarele bãnesti de mii si mii de piastri, au contribuit la renovarea ei, iar dupã catastrofale incendii, au trimis zidari si zugravi pentru reconstructia si restaurarea multor edificii. Insirandu-mi numele acestora, ca pe un pomelnic, cu vocea lui stinsã, mi-a reInviat figurile lui Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Ion Mavrocordat, Constantin Racovitã, dar si figurile unor domnitori fanarioti, printre care Moruzzi, Sutu, Caragea. Dar, adãugã pãrintele, adevãratul ctitor al Mãnãstirii Pantelimon rãmane domnul Moldovei, Scarlat Callimachi, care zideste din temelie biserica centralã si imensa trapezã, poate cea mai mare din tot Muntele Athos, la care se adaugã clopotnita In stil pur romanesc si o parte din corpul chiliilor. Este o zestre care dãinuie, hrisoavele vechi si chiar cronicarii si monahii rusi si greci le consemneazã In letopisetul vremii. Ascult cu piosenie aceste mãrturisiri, spuse din inimã si pentru inimã, cu acea religiozitate pe care numai un patriot si om de bunã credintã le poate destãnui la acest ceas de veghe si aduceri aminte. (…) In lumina de aur a diminetii, ies pe pridvorul din fata clãdirii, dau bunã dimineata soarelui si, coborand treptele, pornesc pe drumeagul strãjuit de cedri bãtrani si nuci seculari, spre incinta mãnãstirii pentru a admira pentru ultima oarã, de pe unul din cerdacurile celor patru grupuri de chilii cu cate 4-5 etaje, panorama unicã a acestei cetãti medievale.

Privind coroanele cedrilor, strãluminate de sulitele de aur ale soarelui, simt pe fatã, ca niste picãturi de rouã, lacrimile ploii cãzute din Impãrãtia cerului. Parcã ar fi o nouã purificare, ultima, poate, Inaintea reIntoarcerii In Tarã. Cand urc zecile de scãri, pe cerdacul ultim al clãdirii centrale, scrutez depãrtãrile dar si asezãmintele din jur: biserica, turnul, trapeza, paraclisul „Sfantului Ioan Prodromul“, paraclisul „Sfantului Sava“, paraclisul „Sfantului Haralambie“, aceastã „chinovie domneascã a Callimachilor“. Ochii mi s-au oprit pe aceeasi bisericã centralã, acolo unde vãzusem stemele Moldovei si Tãrii Romanesti, cu acea pisanie In limba greacã care mentioneazã numele lui Scarlat Callimachi. Nu am rezistat si m-am dus din nou sã vãd turnul mãnãstirii si sã-mi clãtesc ochii plini de admiratie, vãzand sclipind In lumina soarelui, pe unul din peretii turnului, stema Moldovei cu data 1819, sculptatã In piatrã. (…)

…asinul care urcã muntele se reIntoarce acasã smerit si cu fricã de Dumnezeu.
BUCUR CHIRIAC – Clopotele Athosului