Cele doua piroane romane, datand de 2000 de ani, descoperite in mormantul Marelui Preot Caiafa, par sa aiba legatura cu Rastignirea lui Hristos

Cele doua cuie-piroane romane descoperite in mormantul lui Caiafa - ratignirea lui hristosLacasuri Ortodoxe: din Ierusalim
Doua piroane romane, datand de 2000 de ani, descoperite in mormantul Marelui Preot Caiafa, par sa aiba legatura cu Rastignirea lui Hristos

Doua piroane romane, datand de peste 2000 de ani, descoperite in mormantul “Marelui Preot evreu” inaintea caruia a fost adus Iisus, par sa fie legate de crucificarea lui Hristos, informeaza Lacasuri Ortodoxe, conform unor informatii extrase dintr-un recent documentar TV israelian.

Un articol KSLCatalin – Postul Paresimilor 2011

Aceste bucati de fier, rasucite, de 8 cm lungime fiecare, au fost prezentate la televiziune, marti, 12 aprilie 2011, cu ocazia unui serial-documentar realizat pe marginea acestei ipoteze, care nu a fost insa confirmata pe deplin de istorici.

Cele doua piroane din fier au fost gasite in Ierusalim, in urma cu 20 de ani, atunci cand arheologii au descoperit un mormant familial care parea a fi cel al lui Caiafa, Marele Preot al Templului evreiesc, in fata caruia a fost adus Iisus, inainte de a fi dat pe mana autoritatilor romane, mai informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe (si in pagina sa web, www.lacasuriortodoxe.ro), oferind o fotografie postata la acea data de AFP.

Unul dintre piroane a fost descoperit in unul dintre cele 12 cufere din piatra, gasite in interioriul mormantului. Cel de-al doilea a fost descoperit pe podeaua mormantului.

"Lungimea piroanelor, cat si faptul ca erau torsionate la unul dintre capetelele lor, ar putea sprijini ideea ca ele au fost infipte in maini, in timpul unei rastigniri", a spus regizorul documentarului, recunoscand totodata ca teoria sa se bazeaza pe presupuneri.

Un profesor de arheologie din Universitatea din Tel Aviv, specializat in excavarea mormintelor din Ierusalim, a confirmat la randul sau faptul ca piroanele au fost datate din secolul I d.Hr., dar a specificat suplimentar ca este practic imposibil ca perioada de timp sa fie determinata cu o mai mare exactitate.

"Prezenta piroanelor in mormintele care dateaza din perioada celui de-al Doilea Templu (distrus de romani in anul 70 d.Hr.) este rara", a spus profesorul reporter, precizand ca niciun rest osos nu a fost identificat pe cele doua cuie.

Mai multi istorici sunt de acord, de asemenea, conform AFP, si cu faptul ca cele mai multe dintre crucificarile din timpul lui Iisus, erau realizate fara piroane (cuie), rastignitii fiind legati cu franghii, mai informeaza Lacasuri Ortodoxe.

Conform Sfintei Traditii Ortodoxe, descoperirea Sfintei Cruci a Mantuitorului de catre Imparateasa Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, a fost insotita si de descoperirea Piroanelor cu care Hristos a fost strapuns, informeaza un alt articol publicat in paginile Lacasuri Ortodoxe, la rubrica Sarbatori si Icoane, realizata in regim propriu de cercetare.

In mod minunat, desi piroanele celor doi talhari – dezgropate si ele – erau ruginite, marcate de trecerea timpului, ale Mantuitorului isi pastrasera stralucirea.

Sfanta Elena a daruit Piroanele fiului ei, Sfantul Imparat Constantin, care a pus un Piron la coroana sa, unul la capastrul calului sau, al treilea la picioarele statuii sale. Prin aceasta imparatul Constantin voia sa arate ca marirea sa, victoriile in razboaie si ocrotirea Bizantului stau in puterea Domnului Iisus Hristos.

Iconografia ortodoxa o reprezinta frecvent insa pe Sf Imp Elena purtand in mana sa 4 piroane.

un articol: KSLCatalin – Postul Paresimilor 2011

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.