Aproape de Cuvioasa Parascheva

Perioada aceasta a anului, din jurul datei de 14 octombrie, este închinată de români, Sfintei Cuvioase Parascheva; cu voie sau fără voie, fiindcă și ateii ori dezinteresații, aud cumva de Sfânta Cuvioasă, de sfintele sale moaște, de pelerinaje sau de nopțile petrecute de mii de oameni afară, în frig, pentru numai câteva secunde în care să o poată atinge.
Chiar dacă gurile rele surprind, în general, doar can-can-ul situației, rândurile la racla Sfintei se îngroașă și se lungesc an de an, căci cei care reușesc o singură dată să se închine Sfintei Parascheva, vor veni iar și iar…
Fie că o găsești în Catedrala Mitropolitană sau afară, în baldachinul împodobit cu flori de toamnă, închinarea la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva nu are cum să nu te marcheze; la simpla atingere a mâinilor sale observi căldura și moliciunea acestora, care vin ca o binecuvântare sau mângâiere părintească, imprimându-ți o liniște de neînțeles, o stare de împlinire.
Prima dată când m-am închinat la moaștele Sfintei, după multe ore de stat la rând – în care m-au încercat stări contradictorii, firești probabil – am avut tendința de a mă întoarce la capătul rândului, să mai pot să sărut o dată moaștele Sfintei; nu mai erau nici oboseala, nici stările nervoase, inerente într-o mulțime de oameni – fiecare cu obiceiurile și felul lor – își pierduseră importanța toate treburile pe care le aveam de făcut și pentru care îmi tot făcusem griji, conta numai senzația aceea, că mi-e bine acolo, că trebuie să mai stau acolo, cu Sfânta, cumva să-mi fac o colibă – cum a spus Sfântul Petru.
Ne-o luăm și noi mijlocitoare, și-au luat-o și părinții și bunicii noștri, și cei dinaintea lor, copiii noștri, și numai Dumnezeu știe câți vor mai veni după… Ne rugăm în română, ucraineană, bulgară, sârbă, rusă, greacă… cu rugăciuni convenționale ca Acatistele, Slujbele de Priveghere sau Rugăciunile scrise de cei mai în măsură decât noi să găsească cuvinte potrivite cu care să ne adresăm Sfinților, sau strecurăm, din tumultul minților noastre dorințe, nevoi, dureri sau, din păcate cu mult mai rar… mulțumiri.

Mulțumesc Sfintei Cuvioase Parascheva că mi-a înfrumusețat lumea din exterior și pe cea din interiorul meu, pentru mijlocirea cererilor spuse și nevoilor neștiute și deci nespuse, pentru dragostea cu care simt că mă așteaptă, an de an, cu capul Încoronat, parcă abia atingând așternutul din raclă și mâinile pe piept, încrucișate într-o veșnică rugăciune pentru mine… și pentru tine și pentru toți ai noștri din lumea vremelnică și cea veșnică. Amin.

Sfânta Parascheva – o tânără plină de blândețe, înțelepciune, putere, și mai ales credință, căreia toate aceste calități i se revărsau pe chipul frumos. Nu mai avea de ce să mai zăbovescă printre cei ai lumii noastre, însă ne-a lăsat nouă Sfintele sale moaște, care, pentru mângâierea oamenilor, nu s-au supus țărânii, nu s-au predat focului care a mistuit până și racla în care se aflau, nu a permis să fie distruse de păgânii care le furau, doar pentru că erau prețuite de creștini, însă rămâneau fără puterea de a le distruge. Au fost purtate, rând pe rând, la Constantinopol, în Bulgaria, Serbia, fiind mereu ascunse sau mutate, din cauza năvălirilor turce. O mică părticică a fost oprită și ascunsă în Serbia, iar o alta s-a păstrat la Constantinopol, înainte să fie trimise în Moldova, din recunoștință pentru ajutorul primit din partea domnitorului Vasile Lupu, care le-a și sigilat, interzicând, prin blestem, să fie împărțite. Se pare că o altă mică părticică a fost oprită la București, tot înainte de a fi sigilate, aflăndu-se astăzi în Biserica Sf Parascheva de pe șos. Titulescu.

un articol și foto de Ec. Carmen-Ana