Cuvântul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la recenta întrunire interreligioasă

Este o plăcere unică pentru noi să ne aflăm printre voi în această după-amiază și să împărtășim câteva gânduri, din perspectiva Bisericii Ortodoxe Răsăritene și a spiritualității ortodoxe, asupra marilor provocări cu care se confruntă lumea noastră contemporană. Lumea noastră de astăzi se schimbă, fără îndoială, într-un ritm rapid. Cauza schimbărilor uimitoare este dezvoltarea uimitoare a tehnologiei și revoluția informației și a ramurilor sale cu mai multe fațete – un eveniment care constituie cea mai mare revoluție culturală mondială din istoria umanității. După cum s-a spus în mod corect, „tehnologia de astăzi reprezintă cheia tuturor domeniilor vieții: știință, politică, economie, medicină etc. Nimeni nu o poate ignora fără a fi pedepsit cu marginalizare sau chiar dispariție.”

Într-adevăr, tehnologia este „marea putere” a timpului nostru. Servește eficient ființei umane, previne și tratează bolile, ne prelungește durata de viață, ne facilitează viața de zi cu zi, răspândirea de cunoștințe și informații, promovează comunicarea și favorizează dezvoltarea economică. Ceea ce era cândva considerat a fi ireversibil și fatal – un obstacol insurmontabil – astăzi, poate fi abordat și depășit. Cel mai probabil, cuvintele „soartă” și „condiții fatale” sunt termeni neplăcuți pentru înțelegerea contemporană a dezvoltării și a încrederii în puterea științei.

Nimeni nu poate nega contribuțiile pozitive care decurg din progresul științei și tehnologiei. Mai mult, nimeni nu poate închide ochii la numeroasele părți negative ale dominării complete a tehnologiei în toate aspectele vieții sau, după cuvintele unui teoretician contemporan, ale „capitulării culturii în fața tehnologiei”. Tehnologia a fost autonomizată față de nevoile de bază ale făpturii umane. „Informația” este glorificată și astfel dobândește un statut metafizic. Computerul ne conduce să evaluăm totul (adică lucruri, evenimente, chiar oameni) ca „date”, ca ceva ce trebuie prelucrat, deci, făcând din eficacitatea rapidă și măsurabilă obiectivul principal al gândirii și acțiunii umane. Mijlocul atotputernic de comunicare electronică nu transmite pur și simplu informații; ne modelează părerile cu privire la viață și sensul ei, ne direcționează dorințele și nevoile și influențează clasarea valorilor noastre. În consecință, tradițiile vechi sunt slăbite, simbolurile se erodează și progresul în sine ajunge să fie identificat cu progresul tehnologic.

Din păcate, în acest context, putem uita cu ușurință că cele mai mari probleme ale noastre nu sunt de natură tehnică și nu derivă dintr-o lipsă de informații. Violența, crima, singurătatea, înfometarea și nedreptatea socială, fanatismul și ciocnirea dintre civilizații nu sunt cauzate de o lipsă de informații sau de tehnologie și nici nu pot fi abordate prin intermediul informaticii. Vedem că unele dintre aceste probleme sunt în creștere, mână în mână cu progresul tehnologic al societății.

Având în vedere aceste motive menționate mai sus – în timp ce ne bucurăm în continuare de avantajele tehnologiei – ne îngrijorează simultan libertatea noastră pe cale de dispariție, tradițiile noastre prețioase pierdute și mediul natural care este distrus. În cele din urmă, o realitate cantitativă nu este singurul lucru care există. Există și „dimensiunea adâncimii” realității, misterul, arta, poezia, filozofia, sensul și frumusețea. Știința este o „mare putere”, dar nu este atotputernică! Într-un fel sau altul, orice este posibil din punct de vedere științific și artificial nu înseamnă neapărat că este esențial și bun. Din acest motiv, este eronat să considerăm că nu există decât înșelare de sine în afara științei; când, de fapt, nu este deloc înșelător să te aștepți la soluții din afara științei atunci când acesta din urmă nu este în măsură să le ofere.

Ce se poate spune atunci, din perspectiva credinței și religiei în fața tuturor acestor lucruri? În primul rând, că nu putem ignora această imensă criză, deoarece afectează ființele umane chiar în miezul existenței lor. Și în al doilea rând, că nimeni nu se poate confrunta singur cu aceste probleme. Avem nevoie unul de celălalt; avem nevoie de o agendă comună, de mobilizare comună, de eforturi comune și de obiective comune. Toți suntem chemați la responsabilitatea comună pentru binele comun. Suntem toți părți ale problemei. Prin urmare, suntem cu toții părți către soluția pentru provocările cu care ne confruntăm împreună.

Convingerea noastră profundă este că, în acest efort, contribuția credinței rămâne crucială, deoarece valorile și adevărurile spirituale și morale cele mai prețioase pentru ființa umană, originea și destinul său final sunt păstrate în textele religioase sacre ale umanității. Credința ne consolidează angajamentul în acțiunea umană și ne lărgește mărturisirea despre libertate, dreptate și pace. Antropologia noastră, imaginea noastră despre ființa umană și scopul vieții sale, ne definesc atitudinea față de umanitate și acțiunea socială. Nu vedem ființa umană ca pe o mașină care poate fi transformată cu ușurință într-un obiect.

Noi privim ființa umană ca pe o persoană („πρόσωπον”) creată „după chipul” lui Dumnezeu. Evident, o orientare generală către ideea de „ființă umană” este insuficientă. Omul trebuie să fie abordat în relația sa cu Dumnezeu și cu respectarea naturii sale spirituale. Pentru noi, identitatea și valoarea unei culturi sau a unei societăți nu poate fi apreciată prin nivelul creșterii economice, al dezvoltării tehnologice sau al organizării sale sociale. În acest sens, este imposibil să se declare progresul imens al tehnologiei de astăzi un „progres real”, având în vedere că, în cadrul său, persoana umană și casa sa sunt în general subminate.

Desigur, critica împotriva zeificării tehnologiei nu înseamnă neapărat devalorizarea lucrărilor benefice ale progresului științific și tehnologic. Căci, o astfel de respingere ar echivala în sine cu faptul că am nega însăși actul respirației. Știința și tehnologia au o dimensiune umană și contribuie la soluționarea problemelor umanității astăzi. Cu toate acestea, nimic nu amplifică aroganța omului contemporan la fel de mult precum credința în știința și tehnologia atotputernice. Viitorul, însă, nu pare să aparțină auto-definitului „om-zeu”, care ca un nou „Prometeu” ignoră sau chiar abolește limitele și măsurile, și distruge condițiile de viață de pe pământ. Progresul real nu există atunci când persoana umană și libertatea sa sunt subminate și lumea lui este distrusă.

Respingem sintagma cinică „Nu există nicio alternativă”. Respingem afirmația potrivit căreia neconformitatea cu poruncile globalizării și „autonomia economiei” duce inevitabil la extinderea sărăciei și la evoluții incotrolabile societale și la conflicte. Din perspectiva noastră, cuvintele magice sunt „solidaritate” și „cooperare”. Nu există nicio dilemă, nicio îndoială de niciun fel atunci când este vorba despre necesitatea unei acțiuni comune între tehnologie, politică, economie și religie, pentru a rezolva problemele care se datorează în mare măsură funcției lor autonome – exclusiv pe baza propriilor principii și criterii specifice. Atâta timp cât aceste puteri continuă să se ignore una pe alta, ele nu pot beneficia niciodată cu adevărat de umanitate. Ele toate trebuie să slujească omului și lumii sale.

De fapt, deși evoluțiile tehnologice sunt elemente importante, ele nu sunt esența unei civilizații. O civilizație este apreciată dacă punctul său de referință final este sau nu persoana umană, în raport cu adevăratul său destin divin și cu protejarea lumii sale.