Proprietarii sau editorii tabloidelor vor să-și impună gustul și stilul lor de viață întunecat, prin ziarele lor, în rândul ortodocșilor

Vă oferim mai jos traducerea în limba română a unui interviu acordat în exclusivitate de către Patriarhul sârb Irineu, cotidianului belgrădean Politika, ocazionat de marele jubileu al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care sărbătorește opt secole de autocefalie:

– Cum vedeți percepțiile diferite față de Biserică în societatea noastră actuală? Există cei care contestă fidelitatea Bisericii Sârbe față de rădăcinile sale străvechi de opt secole, și cei care o consideră „învechită” și cred că tot ceea ce privește Biserica este ceva care trebuie să rămână „între cele patru ziduri ale acesteia”, în timp ce vocea acestor 90% care se declară credincioși ai Bisericii Ortodoxe Sârbe aproape că nu se aude.
– Cu această ocazie, dumneavoastră și cu mine reprezentăm vocea acestor 90, mai exact 85% din populația Serbiei care, la momentul ultimului recensământ, precum și al celor precedente, s-au declarat creștini ortodocși. Aș fi fericit dacă nu numai majoritatea, dar și restul de procente se declară satisfăcuți de conversația noastră, de pozițiile noastre despre trecut, prezent și viitor ale poporului nostru. Pentru că nu îi simt ca pe „procente”, ci ca pe frați și surori. Aici trăiesc frații noștri musulmani, protestanți și catolici din Voivodina, precum și frații noștri evrei. Nu din partea lor apar vocile cele mai des de intoleranță radicală, sau chiar de ură față de Biserica Sfântului Sava. Ei nu consideră că tot ceea ce ține de Biserică, de credința în Dumnezeu, ar trebui să aibă loc între patru ziduri private. Vocile radicale ale intoleranței față de Biserică, chiar și ura, sunt minuscule. Este vorba despre câteva grupuri de oameni, bine cunoscuți de Biserică, adunați mai ales în Belgrad în jurul anumitor factori mass-media și organizații finanțate din străinătate și, sper, nu de guvernul nostru. O parte din aceștia trăiește exclusiv din banii pe care îi primește de la străini cu intenție rea, care știu că Biserica este deținătorul esențial al identității poporului sârb.

Aveți dreptate când spuneți că vocile celor care se declară credincioși nu se aud suficient. Este important ca aceia care se consideră credincioși, în special personalitățile remarcabile din lumea științei, culturii, politicii, să depună mărturie clară și publică despre credința lor. Nu este vorba sa fii fanatic, dar este necesar ca prin afirmarea clară a credinței lor ortodoxe să dea exemple altora, tineri și bătrâni. Amintiți-vă doar despre prietenii și frații noștri recent decedați precum Dr. Jerotić, compozitorul Aleksandar Vujić, actorul Nebojša Glogovac, arhitectul Pedja Ristić și mulți alții. Erau purtătorii unui adevărat apostolat laic. Prin munca profesională peste medie, dar și mărturisirea lor publică, au făcut multe pentru Biserică și pentru oamenii noștri. Cred că Domnul le-a oferit un loc aproape de Sfântul Sava, printre toți strămoșii noștri pioși. Colaboratorii mei și tinerii episcopi îmi spun că, printre persoanele publice, actori, muzicieni, sportivi, există mulți care subliniază cu mândrie apartenența lor la Biserica Sfântului Sava. Sunt exemple demne de lăudat.

– Care este situația Bisericii Ortodoxe Sârbe printre celelalte Biserici locale? Am văzut cu ocazia „crizei ucrainene” că au existat întâlniri la cel mai înalt nivel atât cu Moscova, cât și cu Constantinopolul.
– Preocuparea și responsabilitatea Bisericii noastre față de unitatea Bisericii Ortodoxe, sinodalitatea și fidelitatea ei față de Sfânta Tradiție și Canoane, ne obligă să le lămurim protagoniștilor că activitățile lor nu numai că dăunează Bisericii din Ucraina, dar amenință serios unitatea Bisericii Ortodoxe. Și asta am făcut personal, atât în ​​scris, de multe ori, cât și verbal, în conversație directă cu Patriarhul Constantinopolului. În acest sens, trebuie să subliniez din nou că Biserica noastră nu și-a definit poziția pornind de la afinități ale sale slave față Biserica Rusă, nici din punct de vedere al anumitor interese politice sau similare, ci prin abordarea problemei apărute exclusiv din punct de vedere al Bisericii, al Tradiției și al Canoanelor. Dacă o altă Biserică locală, Rusă sau de alt fel, ar fi acționat în mod similar, am fi procedat la fel. Mulți frați ierarhi au sporit duhovnicește în Grecia, pe baza temeiului teologiei și culturii elene. Eu însumi mă simt îndatorat și insist asupra celei mai profunde recunoștințe față de Biserica Mamă și a celui mai Sfânt Tron ​​al patriarhilor din Constantinopol și, cu cei mai educați episcopi, împărtășesc dragostea mea față de oamenii, Biserica și cultura greacă. Dar nici pentru mine, nici pentru ei, această dragoste nu dă dreptul – cum, de altfel, au subliniat și unii teologi și ierarhi greci – să nu reclame actele anti-canonice și inacceptabile. Nu vom renunța la asta. Presa ucraineană a raportat că autoritățile guvernamentale din țara respectivă m-au declarat „persona non grata”. Nu știu dacă este așa. Nu am primit nimic oficial, dar asta nu-mi va diminua sprijinul pentru Mitropolitul Onufrie și pioșii ucraineni (de sub Patriarhia Moscovei / LO) și nici dorința și rugăciunile mele pentru ca schisma din Ucraina să fie vindecată cu adevărat. Ceea ce fac Fanarul și autoritățile civile din Kiev sub conducerea forțelor neortodoxe nu va face decât să adâncească schisma.

– Publicul sârb s-a interesat de relațiile dintre episcopi, mult mai mult decât de jubileu. Au existat atacuri deschise în tabloide, împotriva unor episcopi, articole despre dezacorduri în jurul poziției cu privire la „chestiunea ucraineană”, cu privire la angajarea unui episcop la Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu privire la cine ar trebui să participe la Adunarea Episcopilor și cine dorește să devină nou Patriarh… Există vreun motiv să fie preocupat de situația din Biserica Sârbă?
– Dacă imaginea prezentată de tabloide despre acest segment al societății sârbe ar fi reală, ar fi fost sursă de îngrijorare sau ar fi chiar prea târziu să vă mai îngrijorați. Dumnezeu să fie lăudat, însă nu este așa. Problema de care, în plus, ar trebui să-și facă griji, este aceea că proprietarii sau editorii tabloidelor vor să-și impună gustul și stilul lor de viață întunecat, prin ziarele lor, în rândul ortodocșilor sârbi. Problemă este dacă unii oameni care au o înaltă responsabilitate spirituală participă la aceasta. Sub asemenea influențe, presa de scandal creează afaceri în Biserică, apreciază deciziile Adunărilor și Sinoadelor Episcopale și intenționează să arbitreze chestiuni referitoare la educația ecleziastică, inter-ortodoxă, canonică și chestiuni ecleziologice. Nu avem influență asupra tabloidelor. Putem lansa apeluri și altele asemenea. Dar toată lumea trebuie să identifice problemele din propria casă și să le rezolve. Biserica trebuie să examnieze dacă ea mai trebuie să ia din nou decizii similare cu cele pe care le-a luat în anii trecuți.

– În opt secole de lungă istorie, relațiile dintre Biserică și Stat s-au schimbat considerabil. Cum sunt ele astăzi?
– Este evident că nu ne amagim că s-ar putea reveni la vremurile „simfoniei”, așa cum s-a întâmplat în Bizanț sau în Serbia dinastiei Nemania. Dar, de asemenea, cred că noi înșine ca oameni responsabili în Biserică și Stat ar trebui să luăm decizii care au o valoare incontestabilă pentru cetățeni și nu doar pentru oamenii credincioși, fiind necesar să avem întotdeauna ca exemplu modul de gândire pe care l-au avut Sfântul Sava și fratele său Ștefan, primul încoronat. A ne inspira din exemplul lor nu este în niciun caz anacronic, deoarece circumstanțele în care au trăit și au condus poporul sârb, Biserica Sârbă și Statul sunt foarte similare cu circumstanțele actuale. De exemplu, conflictul și rivalitatea dintre Răsărit și Occident, împărțirea poporului sârb în mai multe state mici și așa mai departe. În aceste condiții, Sfântul Sava și Sfântul Rege Ștefan cel dintâi încoronat au rezolvat problemele, mai ales, prin încredere și credință profundă în Dumnezeu, ceea ce le-a dat putere și înțelepciune, talent diplomatic, pragmatism, respect pentru diferite interese și construirea de punți între Est și Vest, dar cu o determinare durabilă pentru Răsărit, adică pentru Ortodoxie. Această determinare și abilitatea inspirată de Dumnezeu de a conduce afacerile statului și ale Bisericii care le reveneau, au avansat Serbia religios, cultural și economic. Astfel, ne amintim vremea Sfinților Nemania ca epoca de aur a istoriei sârbești. Desigur, Serbia este astăzi un stat laic. Constituția definește Republica Serbia ca un stat laic în care Bisericile și comunitățile religioase sunt separate de stat. Principiul separării și colaborării cooperatiste este adecvat timpului nostru. Fiecare își face munca, iar când este necesar, părțile se ajută reciproc. Moștenirea deceniilor trecute, când ateismul era doctrina statului și Biserica se afla la marginea societății, iar în multe domenii interzisă în viața publică, încă nu este apusă. Nu pot accepta poziția conform căreia Biserica nu are dreptul să vorbească cu privire la cele mai importante probleme, lucru avansat de unii astăzi. Biserica nu poate accepta așa ceva. Dacă nu ar fi existat Biserica Sfântului Sava, nici n-ar mai exista astăzi poporul nostru. Alți oameni și popoare, și nu sârbii ortodocși, ar popula astăzi aceste locuri magnifice. Astfel, Biserica va continua, atunci când consideră că este necesar, mai ales când vine vorba despre probleme vitale și identitatea oamenilor, a conștiinței lor de sine, să-și facă vocea auzită în mod decisiv. Vă place sau nu. Pe de altă parte, subliniez că relațiile Bisericii cu Statul, cu organele și autoritățile Statului sunt pe o cale ascendentă. Acest lucru este demonstrat de faptul că Statul a convenit, între altele, să comemoreze împreună cu Biserica marele jubileu al celui de-al optulea centenar, pentru a ajuta Biserica noastră în zonele unde este pe cale de dispariție, în special în Kosovo și Metohija. La fel se întâmplă si în Republica Sârbă a noastră, Bosnia. Și, din nou, avem o bună colaborare între Biserică și Stat. Este ceea ce mărturisesc Episcopii și preoții noștri, așa cum afirmă și poporul nostru. Acest lucru este bun și profitabil pentru poporul nostru, pentru Statul nostru și pentru Biserica noastră. Deși suntem într-o atmosferă festivă, ar trebui să menționez și situația tragică din Muntenegru, care nu este mai puțin sârb decât Kosovo și Metohija, este o țară sârbă clasică. Această situație este tragică până la punctul absurdului. Nu numai pentru că puterea [muntenegreană] a recunoscut Kosovo și Metohija ca Stat independent, ci și pentru că întreține relații strânse cu autoritățile din Priština, care se aflau în spatele detașamentelor din armata teroristă. Cetinje afirmă în continuare că Metohia nu aparține Serbiei, ci Muntenegrului. Astfel, cu o presiune perfidă și sistematică, autoritățile oprimă poporul sârb al Republicii Muntenegru și, în același timp, anumite cercuri au formulat pretenții teritoriale asupra Serbiei.

– Biserica Sârbă este prezentă într-o măsură suficientă în problemele sociale și încearcă să ofere soluții concrete și răspunsuri la problemele contemporane: cum ar fi exodul tinerilor, rata scăzută a natalității, creșterea violenței domestice și de altă natură, cum ar fi provocările globale, cum ar fi problema utilizării greșite a tehnologiilor contemporane și a încălcării vieții private, experimentele biotehnologiei și devastarea mediului?
– Există o chestiune mai amplă decât angajamentul social al Bisericii Sârbe, și anume instituirea și menținerea echilibrului dintre activitatea de rugăciune și activitatea socială. Biserica lucrează activ pentru rezolvarea unora dintre problemele societății actuale. În eparhia mea, la Belgrad, ca megalopolis, Biserica, prin asociația de caritate religioasă, hrănește în fiecare zi mii de oameni nevoiași. Biserica are propriile sale centre de consiliere medicală, medici care ajută gratuit, apoi consilieri în probleme psihologice sau civile. Biserica are grijă de mulți tineri, de sute dintre aceștia, cu boli de dependență, dependență de droguri, alcoolism… Există, de asemenea, multe servicii sociale ale Bisericii, în alte eparhii. Nu facem reclamă. Mai multe persoane se ocupă și de problema tehnologiilor actuale, avem și preoți care sunt adevărați experți în aceste probleme. Dar acesta nu este rolul principal al Bisericii. Desigur, nu neglijăm, ne străduim să îmbunătățim acțiunea socială. Unele dintre problemele pe care le-ați menționat apar atât la nivel local, cât și la nivel global, nu numai în Biserica Sârbă, ci în cadrul tuturor celorlalți factori sociali, din ce în ce mai rapid și mai intens. Oamenii abia așteaptă răspunsuri. În unele dintre ele, cum ar fi demnitatea persoanei, etica nașterii, opoziția împotriva violenței, Biserica răspunde rapid și relativ ușor, pe baza răspunsurilor existente din tezaurul teologiei ei. În ceea ce privește celelalte chestiuni, este necesar să ne gândim mai mult și cu mai multă atenție, deoarece acestea apar astăzi nu numai într-o singură formă, ci și în problematica lor esențială, care se exprimă în sfera teologiei, care nu exista. Cred că soluția la problemele globale amenințătoare, pe care mulți le percep ca apocaliptice: războaie și de natură nucleară, ecologice, climatice etc, nu poate fi găsită decât în ​​revenirea clară și fără ambiguitate la valorile creștine fundamentale pe care civilizația, pe parcursul secolelor, le-a uitat și de la care a deviat. În niciun caz altfel. Noi, ca vechi oameni creștini, avem o tradiție bogată, exemple strălucitoare din trecutul apropiat și îndepărtat, sfinți, mănăstiri și lăcașuri de cult, de exemplu Hilandar, o adevărată și de nemasurat bogăție care ne-a fost dată: pentru a o pastra și a o folosi! Și toate celelalte – asta credeau părinții noștri și nu au fost trădați niciodată – ne va fi dat de Domnul Însuși. Cu această credință, cu ajutorul Domnului și al Sfântului Sava, toate scandalurile acestei lumi devin altfel, mai solubile, mai nesemnificative. Este absolut inacceptabil să ne considerăm singuri, înspăimântați, că problemele noastre sunt cele mai mari și de nerezolvat. Biserica dezvăluie zilnic această credință, poporului ei, așa cum a făcut-o întotdeauna, prin Evanghelia pe care o predică.

– Care este cea mai importantă chestiune astăzi pentru Biserica Ortodoxă Sârbă? Să fie vorba despre soarta Kosovo și Metohija?
– Întreaga experiență a Bisericii lui Hristos ne învață că nicio problemă, nici o problemă, sau chiar o problemă la fel de importantă ca cea a Kosovo și Metohija, nu apar sau nu pot fi rezolvate într-o manieră particulară. Problemele unui popor sau ale unui Stat se manifestă teritorial, economic, demografic etc, dar întotdeauna, aș spune, ele au în principiu un element duhovnicesc. Iar problema despre care vorbim este dificilă, deoarece conține toate elementele menționate. Ținând cont de toate acestea, Adunarea Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe, la sesiunea din acest an, a făcut o declarație specială pentru Kosovo și Metohija, în care a lansat un apel catre toți actorii politici, să continue dialogul, fără presiune sau șantaj, în contextul soluționării problemelor de apărare a drepturilor poporului, a libertății de trai și activității Bisericii Ortodoxe Sârbe, apărării instituționale și de securitate în locurile noastre sfinte, posibilității întoarcerii fără restricții a persoanelor strămutate și accesului liber la proprietatea lor al celor care au fost deposedați ilegal sau ale căror proprietăți au fost distruse. Cu această ocazie, Adunarea Episcopală a susținut fără rezerve orice dialog responsabil care ar trebui să aducă Statul de drept și reconcilierea între toate popoarele care locuiesc în zonele Kosovo și Metohija ca provincie din sudul Serbiei.