Botezul ca experiere a Tainei Crucii și Învierii lui Hristos – după perspectiva isihastă, la Sfântul Apostol Pavel

Apostolul Pavel se referă în Epistola sa către Romani la marea valoare a Botezului. După cum știm, acest pasaj din Epistolă este desemnat să fie citit la celebrarea Tainei Sfântului Botez.

„Ce vom zice deci? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.

Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, știind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; Nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6: 1-14).

În acest pasaj, Apostolul Pavel nu se referă la Taina Sfântului Botez doar ca la un rit sacramental, ci la taina experimentării Crucii și Învierii lui Hristos. Imitarea lui Hristos nu este ceva etic, ci sacramental [tainic / LO] și real, deoarece întreaga ființă a omului este transformată în Hristos. Creștinul este chemat să trăiască Crucea, îngroparea și Învierea lui Hristos. Sfântul Pavel expune acest lucru în Epistola către Romani, așa cum am menționat mai sus.

Cel care a fost botezat experimentează taina morții lui Hristos pe Cruce: „toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat”; „am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui”; și „am murit împreună cu Hristos”. În același timp, el trăiește taina îngropării lui Hristos, care este legată de moarte: „ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez”. Cu toate acestea, prin Botez, este experimentată taina Învierii lui Hristos, deoarece dacă prin Botez suntem „altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui”.

Participarea la taina Crucii lui Hristos, moartea, îngroparea și Învierea Lui, așa cum este descrisă în acest pasaj din Epistolă, nu este ceva simbolic care să completeze tripla scufundare a candidatului în apa cristelniței. Acestea sunt adevărate experiențe duhovnicești. Dovada acestui fapt, este transformarea și reînnoirea vieții celui care este botezat, care nu are loc doar în ziua botezului său, ci continuă în tot restul vieții sale.

Aceasta este perspectiva în care ar trebui să vedem pasajul din Sfântul Pavel pe care îl avem în atenție. Prin Botez, „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului”. „Omul nostru cel vechi” este lumea patimilor, ființa umană fără Dumnezeu, starea în care toate patimile se exprimă și doresc să fie satisfăcute în conformitate cu căile acestei lumi. Corpul uman este susceptibil la moarte și suferință, acesta fiind principalul motiv pentru care păcatul este săvârșit. Cu toate acestea, prin Botez, „omul nostru cel vechi” este dat morții și patimile nu sunt active.

Mortificarea „omului vechi” este legată de respingerea tuturor acțiunilor impure, de înlăturarea sinelui vechi și a faptelor sale și de așezarea „omului nou”, “care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui Ce l-a zidit” (Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel 3: 10-11). Cei care sunt botezați sunt omorâți în ceea ce privește această lume; toate puterile trupului și sufletului omului sunt raportate [reate, relationate / LO] la Dumnezeu și direcționate prin harul Său.

„Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 1:13).

Trăirea prin taina Învierii lui Hristos, care urmează experienței tainei Crucii Sale și a morții Sale, are și consecințe reale. Creștinul botezat ar trebui „să meargă în noua viață”, cu alte cuvinte, să ducă o viață nouă. În loc să fie un sclav „al păcatului”, el trebuie eliberat și îndreptat [cel mai proobabil autorul face referire aici la “iluminarea” amintită de Sfinții Părinți / LO], ceea ce înseamnă îndumnezeit, pentru că „cel care a murit (prin slava Tatălui) a fost eliberat [literalmente„ îndreptat] de păcat”. Cineva care a fost botezat este mort în ceea ce privește păcatul, trăiește în conformitate cu Dumnezeu și experimentează îndumnezeirea. Aceasta este teologia Botezului, ca experiență a tainei Crucii și Învierii lui Hristos. După ce a fost botezată, ființa umană este complet reînnoită și trăiește o altă realitate, eliberată de consecințele fricii de moarte.

Apostolul Pavel îndeamnă creștinii botezați să trăiască liberi de păcat. Păcatul nu trebuie să stăpânească trupul lor muritor, făcându-i să se dedea patimilor și să fie supus dorințelor sale. Așa cum cineva care a înviat fizic trăiește o viață nouă, tot așa cineva care a înviat duhovnicește ar trebui să trăiască o viață nouă. Mădularele trupului ar trebui să lupte împotriva păcatului și să fie arme ale dreptății, în locul de arme ale nelegiuirii. Sfântul Pavel îndemnă: „înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi”.

Aceasta înseamnă că Taina Botezului a fost precedată de o viață de pregătire (pentru cei botezați ca adulți) și este urmată de o nouă viață, care nu se limitează numai la dorințele virtuoase și la gândurile bune, ci include transformarea tuturor energiilor din suflet și trup. În interiorul corpului supus morții și suferinței sunt ascunse dorințele omenirii căzute, care se referă la plăcerea senzuală, slava și dobândirea averilor. Toate acestea trebuie transformate. Mădularele corpului trebuie să fie „instrumente ale dreptății”. Atunci întreaga ființă umană este „sub har”. Aceasta este îndumnezeirea sufletului și a trupului, care este o problemă de colaborare între Dumnezeu și om, întrucât Dumnezeu acționează și omul cooperează, prin eforturile și lupta sa împotriva diavolului, a păcatului și a morții care acționează în el.