Cum se derulează noul curs de citeți la Mânăstirea Sarov

Pe 10 februarie 2019, în binecunoscuta localitate Sarov (Rusia) a avut loc o întâlnire organizatorică a unui grup căruia i se vor preda noțiuni de citire liturgică – viitori citeți ai Bisericii. Cursul este condus de unul dintre preoții Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului – Schitul Sarov”, Vladimir Lapșin. Studiile vor începe pe 17 februarie și vor avea loc duminica, după slujbă.

Este deja vorba despre al doilea astfel de grup de citeți, cursul privind studiul citirii liturgice fiind conceput pentru un an și jumătate, dar primul grup a reușit să stăpânească noua sa formă de slujire bisericească într-un an. Opt din cele 20 de persoane au ajuns la absolvire și, acum, participă deja activ la slujbele Bisericii.

La prima întâlnire a acestui al doilea nou curs au venit opt ​​persoane.

Pe lângă modul de citire, participanții la curs nu trebuie doar să dobândească cunoștințe “pentru ei înșiși”, ci și cum să slujească Bisericii. Profesorul a acordat o atenție deosebită faptului că pregătirea (și, ulterior, ascultarea Bisericii) a laicilor nu trebuie să perturbe pacea și armonia în familiile lor.

“Va trebui să studiați structura de bază a slujbei, tipurile, tradițiile, canoanele, cărțile. Desigur, în viață ne confruntăm cu o practică diferită de închinare, spre exemplu, în unele locuri ea fiind scurtată. Sfinții Părinți au spus că, unul dintre semnele vremurilor din urmă, va fi acela că ‘Liturghia se va oficia în grabă’. Aceasta nu ar trebui să se întâmple. Veți învăța să dialogați cu un preot, să citiți pe un ton cântat. Cititorul din cor nu trebuie să exprime sentimente, așa cum este cazul interpretării artistice, ci să transmită o stare duhovnicească de rugăciune”, a spus preotul Vladimir Lapșin.

La sfârșitul cursului, după ce vor stăpâni citirea din Psaltire, Ceaslov, Octoih, Minei, Irmologion, Triod și altele asemenea, și după ce au studiat fiecare subiect, cursanții vor fi supuși unui test, la care participă de obicei Starețul Nikon și Arhimandritul Ioasaf, ai Mânăstirii Sarov amintite.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.