MINUNE: Într-o parohie de sat, trecerea moaștelor Sfântului Dimitrie Barabov a lăsat… urme, pe care comuniștii au încercat să le șteargă

Trecerea Sfântului Dimitrie cel Nou prin Parohia Plevna, din Episcopia Sloboziei și Călărasilor, a lăsat peste decenii… urme.

În aceste zile, la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov (cel Nou), Părintele care îi păstorește pe credincioșii din această localitate a luat decizia de a le face acestora o surpriză, aducându-le în vedere o descoperire cu adevărat minunată: un însemn rămas peste zecile de ani scurse de atunci, despre faptul că moaștele sfinte ale acestui mare sfânt ocrotitor al Bucureștilor au poposit, odată, și la ei în sat. Este vorba, mai exact, de anul 1936, când bucuria sătenilor a fost atât de mare, încât aceștia au ținut neapărat să puncteze momentul, cinstindu-l așa cum se cuvine: au realizat, însemnat și înălțat o Sfântă Cruce (Troiță), amplasând-o la răspântie de drumuri.

Preotul, care este paroh al Bisericii cu hramurile închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfintei Cuvioase Parascheva, pe numele său Gabriel Toma, slujitor din anul 1995 dar, altfel, fiu al satului și nepot de preot, remarcat ca fiind implicat puternic în viața parohială și, concomitent, susținând cu consecvență o activitate publicistică de excepție, a avut surpriza să descopere această Sfântă Cruce, însă nu pe locul în care ea fusese altădată ridicată în semn de mare cinstire a evenimentului din 1936 – cel mai probabil devenit și rămas unic în istorie – ci între crucile cimitirului satului.

“Aici a fost strămutată, în anii comunismului”, a precizat Părintele Gabriel, publicând totodată pe pagina web a parohiei, fotografii cu frumoasa cruce memorială – dispărută atât de mult timp de pe locul ei – “amplasată inițial ca troiță de răspântie, ridicată în anul 1936, cu ocazia poposirii moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov în localitate”.

Scurta inscripție, bine conservată și vizibilă clar în fotografiile postate de Părinte, este lămuritoare: „1936/IS HS/ GHEORGHE TUDORA/ ACEASTĂ CRUCE S-A RIDICAT ÎN AMINTIREA SFINTELOR MOAȘTE”.

Sfânta Cruce este cioplită în piatră și ușor pictată în nuanțe de albastru și roșu (grena) – astăzi ușor șterse – reprezentând Răstignarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pare a respecta lucrătura cioplitorilor din zona Buzăului, de unde de regulă provenea și roca – locul pe care astăzi se află Plevna fiind cunoscut ca o destinație „adăpostită” și prielnică a transhumanței, unde aveau adăposturile sezoniere, tradiționale deja, păstori din Câmpulung și Buzău, ce se ocupau și cu plugăritul.

Conform datelor istorice puse la dispoziție de Părintele paroh al Bisericii din Plevna, la vremea aducerii sfintelor moaște în localitatea

amplasată în Câmpia Lehliu – o subunitate a Bărăganului Mostiștei – păstor al satului era Pr. Iconom stavrofor Ilarion Fiera (1893- 1937), rămas din copilărie orfan de tată, care avea doi băieți și șase fete, însărcinat cu sfințirea sfântului lăcaș dar și învățător al satului, decorat în 1906 cu „Medalia Jubiliară” Regele Carol I. În urma pensionării, a rămas ca preot ajutător până la 7 august 1949, când în urma samavolniciilor și prigoanei comuniste a decedat în împrejurări dramatice: „În ziua de 6 august 1949, în etate de aproape 83 de ani, oficia la biserică slujba Schimbării la Față a Domnului. La un moment dat, serviciul divin a fost întrerupt de reprezentanții puterii comuniste, instaurate la nivel local, ce au somat credincioșii să predea de urgenșă „cotele” impuse pentru colectarea lânii. Ca urmare, în aceeași zi, după terminarea slujbei, Părintele Ilarion a preluat sacii cu lână și însoțit de vizitiu s-a îndreptat cu brișca spre localitatea Dragoș Vodă. Spre adânca neliniște a familiei, au revenit acasă abia a doua zi dimineața, când părintele a fost adus pe brațe, însoțitorul său declarând cu mare emoție că în încăperea unde se primeau „cotele” sub motivația că era preot, că poseda pământ, fiind deci „chiabur”, a fost îndelung insultat, agresat fizic și verbal, batjocorit, tras de barbă. Într-un final, după ce fusese ținut mult timp în picioare și aflat în dificultate după brutalitățile suportate, i s-a oferit un scaun, dar când a fost să se așeze, odată cu tragerea scaunului spre înapoi, a fost bruscat, astfel că rostogolindu-se pe spate s-a lovit cu capul de podeaua din beton. Această lovitură i-a cauzat imediat hemoragie abundentă pe nas și gură, după care a rămas inert. Forțați să plece imediat către casă, vizitiul a apelat la un localnic să-l însoțească, deoarece părintele era în stare de inconștiență. Au ajuns în Plevna la 7 august, orele 7, când adus în casa sa a mai trăit până în jurul prânzului, decesul constatându-se în data de 8 august.

De menționat, că la scurt timp după înhumarea părintelui, maica preoteasă, în vârstă de 80 ani, și familia sa au trebuit să părăsească de urgență casa, sub amenințarea că trebuie dusă la Canal, acolo e locul chiaburilor și popilor’, astfel că întrega agoniseală mobilă și imobilă a fost părăsită”.

În casa Părintelui Ilarion a funcționat, în timpul comunismului, și grădinița de copii. Atât Părintele cât și doamna preoteasă, ca slujitori cu adevărat vrednici – despre care Sfânta Cruce astăzi descoperită pare să aibă și rolul de a ne readuce în vedere jertfa lor sfântă – sunt înmormântați în curtea bisericii.

În timpul păstoririi sale, lăcașul de cult a suportat diverse reparații și restaurări, însă, cu toate acestea, evenimentul aducerii sfintelor moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov în anul 1936 nu pare să fi fost motivat de intervențiile de ordin arhitectural, cea mai apropiată de acest tip fiind refacerea picturii, dar cu destul de mulți ani înainte, adică în 1927.

Luând în calcul și activitatea preotului din ziua de astăzi, permanent implicat în descoperirea istoriei locului dar și vrednic cinstitor al acesteia, se pare că Dumnezeu ține să bucure această comunitate, regulat, cu noi descoperiri precum cea de astăzi, pe lângă istorii pentru care multe alte zone – ale căror istoric scapă din atenția locuitorilor din prezent – s-ar putea arăta invidioase: o legendă toponimică locală, amintiă și ea de Pr. Gabriel, favorizează atribuirea întemeierii vetrei satului unor păstori „de la munte”. „Se spune că pe aceste meleaguri, cu mulți ani în urmă, s-ar fi stabilit o păstoriță venită de la munte, pe care o chema Ana. Ea venise cu o turmă mare de oi. Văzând pășuni bogate, această păstoriță a rămas toată vara și toamna cu oile sale, iar când a venit iarna, și-a întocmit adăpostul pentru oile sale, căci se înțelesese bine cu locuitorii din aceste meleaguri. Ea își instalase adăposturile pentru oi pe o vale largă, prin mijlocul căreia se scurgea o apă care avea legătură cu Mostiștea de astăzi. Valea era ferită de vântul aspru al iernii din Bărăgan – aceasta a făcut-o pe păstoriță să rămână în continuare aici. De o parte și de alta a văii se întindeau pământuri roditoare cât vezi cu ochii. Astăzi acestea aparțin de localitățile Plevna, Ulmu și Vlad Țepeș. Ana a rămas acolo până la adânci bătrâneți; a ajuns foarte bogată. Ana nu se căsătorise niciodată, și era bună cu oamenii cu care avea de-a face. După moartea ei, locuitorii au denumit locul unde trăise – Valea Baba Ana. De atunci se păstrează această denumire și în documentele primăriei, căci oamenii care aveau pământ acolo spuneau că merg pe Valea Baba Ana”. Localitatea a luat ființă, prin urmare, efectiv pe nucleul acareturilor sezoniere păstorești, și a fost în mod „oficial” întemeiată prin împroprietăriri în etape a unor cetățeni din comuna Ulmu și din alte localități învecinate, ca urmare a reformelor agrare ulterioare.

Era locul în care avea să se nască, între alte personalități la nivel național, Marcel Rosculeț, matematician renumit, autor de numeroase tratate și lucrări știintifice de analiză matematică – un loc, de altfel, care a atras atenția mai ales prin fiii satului ce au luat asupra lor „jugul Domnului” (slujirea clericală) dar și care a contribuit la cele două Mari Războaie, cu un număr apreciabil de ostași căzând eroic în luptă, 77 de consăteni așa cum sunt consemnați în Pomelnicul Veșnic al Parohiei. Ierarhul locului, astăzi, este Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Calărașilor, iar sfântul lăcaș aparține de Protopopiatul Lehliu al Eparhiei amintite, aflându-se în Județul Călărași.

Lăcașuri Ortodoxe® 2018

Sursă foto: Parohia Plevna