IMPORTANT: Scoaterea Sfintei Cruci la închinare, chiar la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, pe 1 august

Ortodocșii sărbătoresc pe 1 august Sărbătoarea “Scoaterea (sau Procesiunea) Lemnului de Viață-Dătător al Sfintei Cruci a lui Iisus Hristos”. Această zi marchează începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (care durează până la Sfânta Marie Mare, pe 15 august).

Istoria sărbătorii îșî are începutul la Constantinopol. Cu o zi înainte, adică pe 31 iulie, relicva Lemnului de Viață-Dătător al Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos era scoasă din trezoreria imperială și așezată pe Masa Altarului Bisericii Mari Sfânta Sofia. În data de 1 august, ea era în mod solemn scoasă în mijlocul Bisericii Mari, iar mai apoi era purtată zi de zi în procesiune prin oraș, pentru a fi cinstită de credincioșii care cereau binecuvântarea lui Dumnezeu și alungarea bolilor, până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pe 15 august. După cele două săptămâni în care era scoasă și expusă spre închinare și purtată în procesiune, Lemnul Crucii fiind tămâiat mereu pe drum și făcându-se oprire la câte o fântână unde se sfințea agheazmă, Sfânta Cruce a lui Iisus Hristos revenea în sânul tezaurului imperial.

Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci este de fapt primul pas în cinstirea Mântuitorului în luna august, al doilea pas fiind Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului (6 august), iar al treilea pas fiind cinstirea Sfintei Mahrame a Domnului (16 august) – care are pe ea imprimată Icoana Mântuitorului Hristos nefăcută de mână, cele trei sărbători fiind legate între ele.

În continuarea acestei tradiții, se scoate și se expune frecvent Sfânta Cruce, făcându-se chiar și procesiuni si binecuvântându-se apele, motiv pentru care sărbătoarea mai poartă și numele de “Mântuitorul apelor” sau chiar “Mântuitorul mierii”, întrucât tot pe 1 august se sfințește și prima miere culeasă în acest an (și care, astfel, este oferită Mântuitorului, în locul oţetului şi al fierii pe care le-a primit când a fost răstignit pe Cruce).

La noi, românii, se practică din vechime sfinţirea Agheazmei la 1 august (după cum se face, normal, la orice început de lună calendaristică), dar şi venirea preotului în casele credincioşilor de-a lungul celor două săptămâni de post, pentru a le sfinţi casele şi a-i binecuvânta în semnul Crucii, fără a exista neapărat o procesiune specială în acest sens. Astfel, în zilele noastre, sărbătoarea nu este celebrată prin Sfânta Liturghie decât în unele biserici ortodoxe sau atunci când pică în zi de duminică.

Potrivit Sfântului Nicolae de Ohrida, această sărbătoare a fost instituită printr-un acord între Bisericile Ortodoxe Rusă și Greacă, pentru a comemora două victorii simultane: pe cea a împăratului bizantin Manuel I Comnenul asupra bulgarilor și pe cea a prințului rus Andrei Bogoliubischi asupra sarazinilor, din secolul al XII-lea.

Reamintim că alte mari sărbători închinate Sfintei Cruci sunt: Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) şi Duminica Sfintei Cruci, din Postul Mare al Paștelui, cu dată schimbătoare.

IMPORTANT: LA SCOATEREA SFINTEI CRUCI – 2018, Sfânta Troiță Crucea de Lemn – Buciumeni, Buftea, se va deschide spre închinarea credincioșilor, păstrând tradiția (află mai multe accesând din paginile Lacasuri Ortodoxe adresa web: https://lacasuriortodoxe.ro/d/sfanta-troita-crucea-de-lemn-buciumeni/2xkq/scoaterea-sfintei-cruci-2018-sfanta-troita-crucea-de-lemn-se-va-deschide-spre-inchinare-pastrand-traditia/)

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.