Despre misiunea Bisericii in lumea noastra contemporana-
Cuvantul de ordine al acestui moment si an – 2015, declarat in mod festiv de catre conducerea Bisericii noastre, este misiunea, (a) bisericilor parohiale si a manastirilor, astazi. De ce? Fiindca, printre altele, o clarificare contemporana a invataturii de credinta constituie pentru Biserica Ortodoxa nu numai o necesitate interna, didactica si pastorala, ci si o obligatie catehetica si misionara. Pe de o parte, Biserica simte nevoia de a gandi in mod continuu si in mod pastoral adevarurile de baza ale credintei sale, pe de alta parte, Evanghelia trebuie sa fie interpretata in fiecare epoca, pentru fiecare situatie, pentru fiecare generatie. Biserica Ortodoxa are deci ratiuni proprii de a explica, de a imbia si propovadui credinta care a fost data sfintilor, odata pentru totdeauna (Iuda 3), tuturor celor ce se afla in sanul ei, celor ce se pregatesc sa intre, celor ce sunt inca in afara ei.
Misiune inseamna trimiterea Bisericii in lume, in vederea extinderii Imparatiei lui Dumnezeu, inaugurata de Iisus Hristos pe pamant. Misiunea se intemeiaza nu numai pe porunca explicita a lui Iisus Hristos catre Apostolii Sai, de a propovadui Evanghelia, de a chema la pocainta si de a boteza in numele Sfintei Treimi, ci mai ales, pe trimiterea vazuta a Fiului si a Duhului Sfant, voita si initiata de Tatal (Ioan 20, 21). Misiunea Bisericii isi are punctul ei de plecare in insasi viata intima a lui Dumnezeu, in miscarea iubirii Tatalui catre Fiul si, prin Acesta, catre intreaga lume.
Teologia ortodoxa a subliniat totdeauna cu vigoare centralitatea adunarii liturgice locale – parohia, congregatia, comunitatea de baza, care devine modelul istoric al Bisericii contemporane.
Parohia este comunitatea de baza a Bisericii locale, punctul de plecare si de sosire al vietii crestine si al misiunii preotesti, locul unde se exercita cele trei mari slujiri ale mirenilor si clericilor. Comunitatea parohiala este Biserica in mic, de aceea structura ei nu se poate intelege fara o clara viziune eclesiologica.
Se pare ca Bisericile crestine, inclusiv Biserica Ortodoxa, isi dau seama acum ca reorganizarea vietii parohiale este nu numai o prioritate urgenta, ci si ca aceasta trebuie sa se faca in perspectiva unei invataturi clare despre Biserica. Acolo unde teologia si practica pastorala sunt exercitate fara o referinta particulara la doctrina eclesiologica si la spiritualitatea liturgica, ele risca sa fie deformate. Ereziile pastorale provin din ereziile eclesiologice.
Desigur, nu este vorba aici de a reinventa mijloacele si tehnica de lucru ale teologiei pastorale, ci de a-i fixa mai precis punctul ei de plecare si punctul ei de sosire. Teologia pastorala trebuie, adica, sa invete din nou cum se construieste Biserica la nivel local, parohial, cum se rezolva problemele interne si externe ale constituirii parohiei ca o comunitate liturgica, spirituala si sociala, in contextul lumii de azi.
Parohia ortodoxa trebuie sa puna in evidenta imaginea unei comunitati care invita pe toti membrii ei sa-si realizeze ca atare chemarea si talentul lor propriu. Este imaginea unei Biserici ospitaliere, in care exista un loc si o raspundere pentru toti cei care intra in ea. Preotul si parohia sunt intr-o permanenta stare de “convocare”, de dialog reciproc, de concelebrare si de co-slujire. Aceasta nu numai in directia membrilor, luati individual, ci si in directia grupurilor parohiale.
Intreaga viata parohiala depinde de dinamica proprie Liturghiei. Ritmul parohial este impus de ritmul liturgic. In actul liturgic, crestinii sunt, pe de o parte, trasi din lume pentru ca nu sunt din lume, pe de alta parte, ca sunt trimisi in lume deoarece lumea trebuie sa fie sfintita prin ei. Pe de o parte, Biserica este o “institutie”, cu identitatea ei proprie, pe de alta parte, ea este in miscare, in situatie de pelerinaj, cautand cetatea viitoare (Evrei 13, 14). De altfel, eclesiologia actuala inclina din ce in ce mai mult spre intelegerea comunitatii crestine ca o realitate calitativa, ca o institutie avand o chemare si slujire divina unica. Biserica are o vocatie de slujire nu pentru ca lumea are nevoie de serviciile ei, ci pentru ca Dumnezeu o cheama si trimite la aceasta slujire in lume in numele Sau.
Astfel, avand ca sursa Liturghia bisericeasca, parohia desfasoara o intreita activitate: de hranire sau pastorala, de marturie sau misionara, de slujire sau diaconala. Parohia se hraneste spiritual nu numai Duminica, la Sfanta Liturghie, la care sunt invitati toti, ci permanent. Parohia este un organism viu, o comunitate vie, in continua “zidire si innoire”.
Participarea activa a mirenilor la viata bisericeasca devine astazi una din preocuparile principale ale pastoratiei Ortodoxe. Aceasta nu numai pentru ca preotul nu mai poate concentra in mainile sale multiple activitati pastorale si este obligat sa recurga la asistenta nemijlocita a credinciosilor, ci si pentru ca exista o mai profunda intelegere a Bisericii ca o comunitate autentica de frati si surori, de barbati si femei, care poseda impreuna, o identitate noua in Iisus Hristos.
Participarea mirenilor, a laicilor la viata parohiei este deci, plina de sens eclesiologic. Biserica este una “pentru ca, voi toti, una sunteti in Hristos Iisus” (Gal. 3, 28).
Slujirea Bisericii are o continuitate vie, organica in credinciosi, fiecare credincios devenind pentru sine si pentru ceilalti “un Hristos” care slujeste mai departe in Biserica. Biserica se face prezenta in lume prin lucrarea ei de slujire. Deci, ea n-a fost trimisa in lume pentru a stapani triumfator, ci pentru a servi, facandu-se tuturor toate, dar fara a-si pierde identitatea de comunitate teandrica a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant.
Vocatia misionara a Bisericii tine de caracterul ei apostolic, de apostolicitatea ei. Biserica este o comunitate mesianica in care apostolii au primit, dupa invierea lui Iisus Hristos, autoritatea si puterea de a fi “martorii” Sai: “Voi veti primi putere, cand Se va pogora Duhul Sfant peste voi si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeea, in Samaria si pana la marginile pamantului.” (Faptele Apostolilor 1, 8).
Astfel, Biserica apare atat ca o comunitate euharistica, poporul lui Dumnezeu deja rascumparat, care se aduna sa comemoreze faptele lui Dumnezeu din istoria mantuirii, traind o viata noua in Duhul Sfant, cat si ca o comunitate apostolica misionara, care are constiinta unei trimiteri speciale la cei credinciosi…
Stelian Gombos
