Lăcașuri Ortodoxe
17:32

Sfinții - semn și sămânță a unității. 4 ani de la întâlnirea dintre Papă și Patriarhul Chiril


Pe 12 februarie 2020, sub președinția Cardinalului Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine, și a Mitropolitului Hilarion de Volokolamsk, șeful Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relații Bisericești Externe (DECR), a avut loc o conferință intitulată „Sfinții - Un semn și o sămânță a unității”. Evenimentul s-a desfășurat la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino, din Roma, fiind dedicat celei de-a patra aniversări a întâlnirii dintre Papa Francisc al Romei și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, care a avut loc la Havana.

Conform Mitropolitului Hilarion, "s-a convenit [anterior / LO] asupra marcării acestui eveniment, anual, printr-o conferință comună pe unul dintre subiectele apăsătoare menționate în Declarația comună, care a fost semnată pentru a rezuma negocierile dintre Papă și Patriarh”.

„În acest an, întâlnirea noastră se ține la Roma, un oraș în care se odihnesc moaștele Sfinților Primi Ierarhi Apostoli Petru și Pavel și ale multor alți Apostoli, martiri și oameni ai lui Dumnezeu, unde marii sfinți creștini sunt găzduiți atrăgând mii de pelerini din întreaga lume. Locul conferinței a definit însăși tema ei: 'Sfinții - semnul și sămânța unității'. Tema sfințeniei și a sfinților ocupă un loc important în Declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill”.

"Semnificativă este și referirea făcută în Declarația comună, la adresa renașterii Creștinismului în Rusia și în alte țări din Europa de Est. În anii teribili ai ateismului, mii de ortodocși au urmat calea lui Hristos către Cruce, iar în zilele noastre sunt amintiți printre sfinții drepți noi martiri și duhovnici ai Bisericii Ruse. În același timp, credincioșii altor Biserici au luat și ei calea suferinței, în special cei ai Bisericii Romano-Catolice”.

Mitropolitul Hilarion a mai amintit despre evenimentul unic în viața celor două Biserici, din mai-iulie 2017, când o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, din Bari, a ajuns la Moscova și în Sankt Petersburg.

„Moaștele omului lui Dumnezeu aduse din Mira Lichiei în Bari în 1087 nu au părăsit niciodată bazilica, în care s-au odihnit în ultimii 930 de ani. Datorită acordului încheiat între Papă și Patriarh, a fost posibilă aducerea unei părți din moaștele Sfântului Nicolae, în Rusia”, a subliniat el.

Mitropolitul Hilarion a vorbit în continuare despre viața și faptele Sfântului Serafim de Sarov și despre lucrarea caritabilă a catolicului Fiodor Petrovici Haass, care a fost numit „sfânt doctor”.

După conferință, a fost prezentat filmul realizat de Mitropolitul Hilarion, intitulat „Sfântul Petru”, cu traducere în limba italiană.
13 February 2020

vezi știrile de azi