Lăcașuri Ortodoxe
10:37

'Hristos mi-a închis gura, acolo!' - Cuviosul Părinte Efrem din Katounakia

În zilele sfinte, când Biserica cântă despre marea lucrare a Domnului față de omenire și, prin imnuri de slavă, scoate la iveală sensul teologic cel mai profund al sărbătorii, cei mai plini de virtuți oameni și cuvioși stau în Sfintele Altare ca și cum ar fi condamnați, contemplând evenimentele asociate sărbatorii. Acesta este și cazul sărbătorii închinate Nașterii lui Hristos...

Când Cuviosul Părinte Efrem din Katounakia a revenit din pelerinajul său în Țara Sfântă, l-am bombardat cu întrebări despre locurile sfinte. Ne așteptam ca el să vorbească despre trăirile născute de  locurile suferințelor îndurate de Hristos, și de Golgota. Dar el ne-a zis că a fost impresionat, în special, de Peștera Nașterii, din Betleem, întrucât acolo, în mintea sa, călătorise înapoi către evenimentele care se derulaseră în Peșteră în urmă cu 2.000 de ani. A mărturisit că, până atunci, viețuind în micul său Schit din Katounakia, crezuse și simțise că însemna ceva, că făcuse ceva în această viață de când trăia în deșert. Dar, din momentul în care a văzut unde S-a născut Hristos, a rămas pur și simplu fără cuvinte, iar sinele său s-a prăbușit: „Hristos mi-a închis gura, acolo!”, avea să zică Părintele Efrem.

Căci Hristos S-a născut într-o Peșteră, persecutat și disprețuit de toată lumea și chiar nu a avut unde să-și așeze capul: 
   "Şi i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul." (Sfânta Evanghelie după Luca 9:58).

Nimeni, în afară de păstorii obișnuiți și magii persani, nu a știut că cel mai mare eveniment din istoria umană se derula în acea noapte - Întruparea lui Dumnezeu, care a avut loc în sărăcie, smerenie, liniște și obscuritate totală.

De fiecare dată când viața ne testează prin diferite probleme, să ne așezăm în fața Peșterii din Betleem, pentru a judeca dacă ceea ce facem și ne străduim să facem corespunde cu ceea ce a făcut Domnul în momentul Nașterii Sale. Și, ne putem judeca astfel întreaga noastră viață, după același criteriu...

În Viețile Sfintilor Părinți, trebuie să fi citit despre oameni care se aflau sub acțiunea patimilor - de exemplu a dușmăniei, răzbunării sau mâniei, care este considerată a fi mama tuturor patimilor. Ca să ajute pe cineva să se elibereze de această patimă, Părinții duhovnicești nu inițiau vreo 'procedură judiciară' pentru a dovedi ce este bine și ce este rău prin argumente logice. O simplă discuție despre viața lui Hristos era suficientă, pentru a-i convinge pe acei oameni (și pe noi, ulterior) că tot ceea ce făceau nu îi arăta ca fiind creștini. Cu toții simțim acest lucru, de fiecare dată când cedăm emoției, atunci când logica noastră lumească se ridică și solicită dreptate - dreptate și justificare în fața lumii - afirmându-ne drepturile. Și, nu putem răspunde acestei provocări, deoarece argumentele (pe care ni le sugerează logica) sunt adesea hrănite de slăbiciunea omenească.

În această situație, nu trebuie decât să ne așezăm în fața evenimentului Nașterii Domnului Hristos, în mintea noastră, și să ne întrebăm: „Este ceea ce vreau, sau ceea ce fac, sau ceea ce mă străduiesc să fac, sau ceea ce gândesc, în duhul vieții Domnului? A acționat Domnul Însuși în acest fel?".

Examinați acest aspect, așezați-vă lângă Hristos și, dacă ajungeți la concluzia că acțiunile voastre nu contrazic viața Domnului, puteți merge mai departe, cu îndrăzneală!



(Traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, după o relatare a Mitropolitului Atanasie de Limassol)


14 January 2020

vezi știrile de azi