Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

11:10

Despre Patriarhul Pavle și despre canonizarea lui, cu Diaconul Radomir Rakic

Vă prezentăm, mai jos, traducerea integrală a unui interviu acordat de Diaconul Radomir Rakic, ​​Agenției Ortodoxe Bulgare.

Cine este Patriarhul Pavle? Care a fost misiunea lui și va fi canonizat ca sfânt? Echipa Dobrotoliubie a discutat toate acestea cu Diaconul Radomir Rakic, care l-a cunoscut personal pe Patriarhul sârb.

Diaconul Radomir Rakić s-a născut pe 25 iulie 1938. A absolvit Facultatea de Teologie în 1962 și Departamentul Facultății de Filologie în limba engleză în 1965 la Belgrad. Este profesor de limba engleză și literatură. Între timp, a studiat la Facultatea de Teologie din Berna (Elveția). El vorbește limbile germană, engleză și rusă, din care traduce literatură teologică. Diaconul Radomir Rakić este profesor la Facultatea de Teologie a Bisericii Ortodoxe Sârbe din Belgrad și lector al Noului Testament la Seminarul Teologic din Serbia și traducător oficial al Sfântului Sinod al Patriarhiei Sârbe. El reprezintă Biserica Ortodoxă Sârbă la multe întâlniri, seminarii, conferințe și întruniri interculturale și internaționale (Bulgaria, Grecia, Austria, Germania, Elveția, Anglia, Ungaria, Belgia, Olanda etc). Ca delegat al Bisericii Sârbe, a participat la Consiliul Bisericilor din Nairobi (Kenya) în 1975 și în Canberra (Australia) în 1991. A organizat zeci de conferințe teologice (în mare parte misionare) pe teritoriul fostei Iugoslavii.

Diaconul Radomir Rakić l-a cunoscut personal pe Patriarhul sârb Pavle și a acceptat să-și împărtășească amintirile cu cititorii „Dobrotolubie”. Cu Diaconul Radomir Rakić a vorbit Nikolina Alexandrova.


- Aș fi bucuroasă să împărtășiți amintirile Voastre despre Sanctitatea Sa Patriarhul Pavle. Vă amintiti când l-ați întâlnit pentru prima dată pe Patriarhul Pavle?
- În 1957 a fost numit Episcop al Eparhiei de Raska-Prizren (însemnând Kosovo și Metochia). Noi, la Seminarul Teologic de atunci (Bogoslovija), am auzit știrile despre alegerea sa de către Adunarea Episcopilor (Sobor) care l-a descoperit într-o moară de apă din Mănăstirea Raca, lângă râul Drina. Era evident, de la bun început, că noi, elevii Seminarului Teologic din Prizren, aveam de-a face cu un alt format al unui episcop, de tip monahal. El venea regulat la fiecare slujbă din Catedrala Sfântul Gheorghe din Prizren și, atunci când era necesar, nu îi displăcea să cânte împreună cu noi seminariștii, punând un accent special pe rânduiala slujbelor - Tipic. Din acest motiv, slujbele puteau dura mai mult decât fusesem anterior obișnuiți sub fostul Episcop, Vladimir. Liturgiile Sale Arhierești Dumnezeiești erau sărbători pentru noi, seminariști.

Îmi aduc aminte mai ales de un moment în biserică. Anume, noi, elevii eram obișnuiți să citim psalmii foarte, foarte rapid, mai ales pentru a arăta cum „cunoaștem” limba slavonă bisericească. Însă, în timpul unei slujbe de dimineață, Episcopul Pavle s-a învârtit pe lângă Ceaslov, să citească singur Psalmul 50: Pomiluj nas, Boze, po velicjej milosti tvojej i po mnozestvu shchedrot tvojih ... De la bun început am observat că citea încet, cuvânt cu cuvânt, clar, astfel încât am înțeles cu toții sensul Psalmului, deși era în slavona bisericească. A fost o lecție pentru noi, pentru toată viața - să nu ne grăbim în timp ce citim textele liturgice, astfel încât credincioșii să le înțeleagă sensul.

 - Vă rog, spuneți-mi ceva despre viața lui de zi cu zi, mai ales când vorbea cu oamenii!

   - Când se afla pe vreo stradă sau în orice alt loc, Patriarhul Pavle era foarte comunicativ. Judecând nu numai după aspectul său exterior (ca Patriarh, nu i-a plăcut să aibă pânza albă pe camilafcă, așa după cum Constituția Bisericii prevedea), pantofii erau uzați, dar curați, mantia era de asemenea modesta, dar foarte curată; nici măcar nu avea barba maresau părul lung; el a publicat un articol despre lungimea bărbii și a părului călugărilor, care indică faptul că nu exista nicio prescripție în acest sens; el însuși a dat un exemplu, dar nu toți călugării sau episcopii au respectat sfaturile sale.

Judecând după felul său de a se îmbrăca, nu ai fi știut că este Patriarhul, într-un autobuz sau într-un tramvai. Da, îi plăcea să călătorească prin traficul din oraș, fără să se aștepte ca oamenii să-i dea locul lor. În acest fel, și-a exprimat solidaritatea cu noi, care nu aveam mașini personale. (Patriarhul Gherman, anterior, nici macar nu s-a gândit să călătorească cu autobuzul sau să meargă pe vreo stradă singur!).

Desigur, existau primiri oficiale la Patriarhie, când Patriarhul Pavle primea în audiență înalți reprezentanți religioși și politici, din educație, cultură. Dar oricine se putea bucura de „primire” din partea Patriarhului, după slujba de dimineață și mai ales după slujba de seară, în Catedrala de vizavi de Patriarhie; puteai să-l s-ar putea să-i ceri iertare Sanctității Sale în stradă și să-i pui orice întrebare.

Acum ajungem într-un moment foarte important din viața lui: el nu lăsa pe nimeni fără un răspuns potrivit! Își angaja toate eforturile pentru a clarifica o problemă cu un partener de dialog, tratând problema pe toate părțile - și dura până când partenerul înțelegea problema, care ținea de doctrina Bisericii, pe teme dogmatice, și mai ales în materie de etică. Pentru el, orice chestiune era importantă, fie că învăța un preot (sau pe oricine altcineva venea la el) să renunțe la fumat sau alcool, sau să înceapă să lucreze și să câștige pentru viață. S-ar putea crede că un Patriarh își pierde timpul vorbind despre chestiuni atât de simple, să nu fumezi și altele asemenea. Dar, în esență, se vede că era o problemă uriașă pe care noi „muritorii” nu am înțeles-o.

Altceva: Patriarhul a avut mereu timp! Fie ca slujea în biserică în timpul slujbelor lungi din Post, sau călătorea cu tramvaiul departe pentru a sărbători, sau scriea unele studii (am publicat trei volume ale articolelor sale culese, publicate anterior în organul oficial al Bisericii „Glasnik”, lunar, ceea ce înseamnă că Patriarhul, ca Episcop de Prizren și, mai târziu, ca Patriarh, a trebuit să trimită pentru tipărire câte un articol, sub formă de întrebare și răspuns, în fiecare lună! Și asta timp de treizeci de ani.). El putea folosi orice interval de timp pentru a lucra. De obicei, spunem: am programat ceva, în 60 de minute, așa că nu pot începe să lucrez la altceva acum. Dar, Patriarhul Pavle se folosea de orice moment liber, în mod creativ! Un alt exemplu: dacă trebuia să călătorească în afara Belgradului dis-de-dimineață, oficia Sfânta Liturghie rapid în capela sa privată, chiar și la ora 4 dimineața.

 - Mulți oameni își aduc aminte de cuvintele Patriarhului Pavle, de sfaturile sale cu privire la acțiunile zilnice ale oamenilor și despre dragostea lui Dumnezeu, dar puțini dintre noi știu că Patriarhul Pavle este un cercetător liturgic și că studia istoria Sfintei Liturghii și a altor slujbe și rituri ale Bisericii. Vă rog să-mi spuneți un pic despre această parte a vieții Patriarhului Pavle.

   Noi, în Biserica Sârbă, ne-am bucurat că prof. Lazar Mirkovic a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernovice, Ucraina de astăzi, așa cum a făcut-o și fostul vostru Patriarh Kiril (bineînțeles, înainte de Primul Război Mondial). Când a fost numit profesor de Liturgică la nou-înființata Facultate de Teologie din Belgrad (1920), a tradus și a adoptat cărți liturgice ale profesorilor săi din Cernăuți, Mitrofanovic-Tarnavski, și le-a publicat în trei volume, între Războaiele Mondiale și după cel de-Al Doilea Război Mondial. A adăugat cartea sa despre istoria zilelor de sărbătoare -HEORTOLOGIA, astfel încât noi, în Biserica Sârbă, avem un studiu complet în Liturgică, ceea ce nu se întâmplă nici în Grecia.

Patriarhul Pavle a scris studii cu privire la unele aspecte liturgice neclare, precum și la unele dileme etice sau de artă bisericească, ce necesitau mai multe precizări. De exemplu, a scris studii reale despre CALENDARUL BISERICII (Vechi și nou), ce este iconomia, atitudinea Bisericii Ortodoxe față de mijloace contraceptive, Botezul unei persoane care și-a schimbat sexul prin operație, locul femeilor în Biserica Ortodoxă, întrebări și răspunsuri pentru un candidat înainte de binecuvântarea sa ca ipodacon (citeț), despre cum ar putea un preot să ia Sfânta Împărtășanie atunci când nu slujește, a doua căsătorie a unui preot, dacă trebuie ca doamnele să-și acopere capul în biserică, despre post, despre înmormântarea de catre Biserică a celui care s-a sinucis, Biserica Ortodoxă despre liberul arbitru și predestinare, ce va fi cu sufletele celor care nu au cunoscut credința creștină, redarea imaginii lui Hristos și a Sfinților, cum este pictat Sfântul Hristofor etc.

Toate aceste articole au fost publicate în trei volume, sub titlul „Lasă câteva întrebări ale credinței noastre să fie clare” (Da nam budu jasnija neka pitanja nase vere), în total pe 1 280 de pagini.

În plus, el a pregătit publicarea unei noi ediții a Slujbelor în sârbă, a unor cărți de rugăciune și, mai ales, a avut grijă de publicarea Serbiconului, o carte liturgică cu slujbe pentru sfinții sârbi.

Patriarhul Pavle a fost primul care a examinat istoria timpurie a slujbelor și riturilor Bisericii în Biserica Sârbă.

 - În ultimii ani, s-au purtat discuții despre canonizarea Patriarhului Pavle. Este posibil să fie canonizat?

   - Este greu de spus. Episcopii au ratat asta la Adunarea din luna mai a acestui an, întrucât a zecea pomenire a morții sale urmează să fie marcată în noiembrie a acestui an. Mulți oameni îi venerează mormântul, la Mănăstirea Rakovica (la 15 km de Belgrad), cu lumânări aprinse în cinstea lui, poate unii se roagă pentru mijlocirea lui, o doamnă a mărturisit că a conceput un copil datorită rugăciunilor lui...

- Cum ar trebui să-și amintească oamenii pe Patriarhul Pavle?
  Îl vor comemora ca pe un om modest, ca pe unul dintre ei, care a călătorit cu ei cu mijloacele de transport în comun, ca pe un om de rugăciune, care a iubit pe toată lumea și a dorit să încurajeze dialogul cu ateii, non-ortodocșii, necreștinii, mai ales în timpul conflictului civil în aceste zone, în 1991-1995, și după acel an. Chiar la bătrânețe, el a întreprins călătorii lungi pentru a se întâlni cu demnitari politici sau cu alți demnitari religioși, pentru că deviza lui era: este mai bine să petreci o lună întreagă la negocieri, ducând un dialog, decât să apară o victimă umană. Zicala lui este foarte populară aici: Budimo ljudi!

Două milioane de oameni s-au strâns la slujba lui funerară, în Catedrala Arhanghelului Mihail din Belgrad.

Diacon Radomir Rakic,
Redactor șef al Serviciului de Informații SOC


22 November 2019

vezi știrile de azi